MPC în sens invers cu Vio, în Craii mult iubiți

Data: 27 august 2016.
Destinația: Piatra Craiului, România; traseu Maraton Piatra Craiului invers: Zărnești - Colțul Chiliilor - Ref. Diana - Plaiul Foii - Șaua Funduri - La Table - Casa Folea - Zărnești.
Echipa: Monica și Viorela (și Radu în prima parte).

Album foto

I-am promis Viorelei că mergem să testăm terenul în Piatra Craiului, înainte de concurs. Mă gandeam că facem traseul în două zile, dar nu-mi dădeam seama cum. Măcar partea cu urcarea în Șaua Funduri cred că ar fi importantă să o vadă. Găsim un weekend pentru asta mai devreme decât ne așteptam. Nu stăm pe gânduri – mergem în Crai, 2 zile, cu cortul. Mintea e încă plină cu imaginile de la 2X2-ul din Făgăraș și dorința de alergare pe munte gâdilată bine.

Vineri seară astrele devin haotice și-mi aranjează niște treburi care se lungesc până pe la 2 și ceva noaptea. Minunat. Dar nu-mi pemit să dau înapoi. Viorela e prea entuziasmată și nu știu în ce alt weekend ne-am mai potrivi programul. Asta e, mă bag în pat la 3 și pun ceasul să sune în mai puțin de 2 ore. Noroc că n-am apucat să adorm profund, că nu mă mai trezeam nici bătută. Cu chiu cu vai mă ridic din pat, îmi fac bagajul și-o cafea. Încă ușor amețită, mă urc în mașină, traversez orașul pâna la capătul pământului (că acolo îmi pare mie cartierul Militari cu care nu sunt deloc obișnuită), ajung, spre surprinderea mea, la timp. La 7 si ceva pornim spre Zărnești. Viteză mică, concentrare maximă la drum. Între timp aflăm că vine și Radu să alerge cu noi. Vio se bucură gândindu-se la momentul în care se va lăsa înturnericul, când n-o să fim doar noi două prin pădure.

Mai dezbatem pe drum unde lăsăm mașina și cum facem traseul. În cele din urma decidem să parcăm în Zărnești și să încercăm să facem tot MPC-ul. Exista și varianta de a parca la Plaiul Foii si porni de acolo, dar ne îngrozea drumul final până aici. Ne întâlnim cu Radu, facem ultimele pregătiri/cumpărături și pornim pe traseu pe la 11.30. Da, e târziu, dar chiar să nu dorm deloc nu era o soluție. N-aveam cum să plecăm mai devreme din București. Avem timp mâine să ne odihnim.

Deja e foarte cald. O luăm ușurel spre Colțul Chiliilor, dar Radu, care e la drumeție, are ritm mai mare decât noi la alergare și-i forțează începutul Viorelei. Știu cum e din turele de alergare cu Ștefan, când fără să-mi dau seama, mă țin după el și în câțiva kilometri deja nu mai pot, nu mai vreau. Trebuie să-mi găsesc eu ritmul la început și apoi să mă alergi cât vrei. Am descoperit că-i mai bine pentru mine să alerg primii 5 km singură și să ne dăm întâlnire pe undeva pe traseu, de unde putem continua în același ritm.

*drumul dinspre Zărnești spre Colțul Chiliilor

Primii 6 km alergăm în plin soare, dar ne răcorim la izvorul de la Colțul Chiliilor. Apar pe drum câteva echipe. Pare un concurs de orientare. Urmează urcușul plăcut spre Refugiul Diana, unde scăpăm de căldura în exces. Întâlnim din ce în ce mai mulți participanți la concurs. E destul de susținută și urcarea asta, mai ales spre final. Îmi părea mai lină din aminitiri, fiind mereu pe coborâre aici. Cred că-mi prinde tare bine și mie să văd cum e traseul în sens invers.

*spre Diana

Ajungem la refugiu. E foartă multă lume aici, probabil are legătură tot cu concursul. Ne tragem sufletul și mergem puțin la un loc de belvedere. E o bucățică superbă aici, cu stâncă, pini și pereții Crăiesei în zare.

Mie nu-mi ies încadrările ok, așa că ia Radu aparatul. Are ochiul format și-mi scoate o poză de “piți la munte” :)). Lipsește costumul de baie și marea în zare.

Ne întoarcem la refugiu și începe coborârea spre Plaiul Foii. Uuuu, alunecă și-i abrupt. Eu am prins gustul pentru astfel de teren, dar Vio nu se aștepta la asta.

Radu, dacă ne mai așteaptă mult, cred că o să-și piardă răbdarea :).

Cu tot cu pauze, ne încadrăm totuși în  limita de 3 ore, impusă la maraton până la Plaiul Foii. Ne regrupăm la izvorul de pe marginea drumului forestier și continuăm spre Cabana Plaiul Foii, pe căldură, cu gândul la celebra Cola. Toți trei suntem pro pauză. Uităm că mai avem încă 30 km de alergat și ora-i târzie. Terasa e plină de lume relaxata. Nu rămânem și noi? :)) Nu, nu, hai înapoi la alergat.

Radu se decide să o ia pe la Lanțuri, să scurteze. Îi e clar deja că dacă vine cu noi o să ajungă mult prea târziu înapoi la grupul de prieteni. Și-i păcat să rateze o seară frumoasă la cort, la povești în jurul focului.

Scăpăm destul de repede de forestier și începe urcarea spre Șpirlea, care iar mă uimește pe alocuri, că-i o bucată mai susținută față de așteptări. Ah, cum se văd pereții Pietrei Craiului! Suntem 3 oameni entuziasmați, de zici că n-am mai fost până acum pe aici.

Reumplem bidoanele la ultimul izvor de pe traseu și o luăm încetișor în sus.

Uite, pe acolo pe la baza stâncii o să mergem:

În curând ne despărțim de Radu. El o ia în sus, noi mai pe curbă de nivel, la dreapta, spre Marele Grohotiș și Șaua Funduri.

Cred că aș putea repeta traseele astea de un milion de ori fără să mă plictisesc.

Acum că am deschidere fac și mai multe poze, dar cum aș putea să cuprind tot ce văd cu ochii într-o poză…. Sunt doar bucățele de imagini care-mi vor aduce aminte de cum ne simțeam.

“la hamac”

Încep porțiuni mai dificile, cu urcare pe grohotiș. Dacă la coborâre m-am învățat să alerg, pe urcare nu-mi iese prea bine.

Hai măăăăi, nu se poate. Șșșș, uite cine ne așteaptă pe potecă! Vai cât de drăguțe sunt, ce le-aș lua în brațe! Dar cum de nu fug din calea noastră? Par cele mai relaxate capre negre pe care le-am întâlnit până acum.

Nu ne vine să mai plecăm de aici. Se uită la noi, mai țopăie, dar tot nu se îndepărtează.

Continuăm urcușul. Lumina devine din ce în ce mai plăcută, terenul mai tehnic. Resimțim deja oboseala și ne cam sperie coborârea interminabila care va urma. Dar până atunci înaintăm cu atenție și, în cazul meu, cu multe apăsări pe butonul aparatului foto. E prea frumos și o să tot zic asta probabil la fiecare ieșire în Crai.

Ultima parte devine mai dificilă și mai abruptă. Dar, ah! Ce plăcere!

Ajungem și în zona în care se pun corzi fixe în timpul maratonului. Nu știu daca vor mai pune și anul acesta, fiind pe urcare de data asta.

Două clipe de odihnă și de admirat împrejurimile nu strică. Și oricâtă oboseală acumulezi, e greu să renunți la zâmbet, într-o zi cu vreme perfectă, când ești cocoțat pe stâncile Crăiesei.

În Șaua Funduri, suprinzător, e chiar aglomerație mare. Pare un grup venit de pe creastă.

De aici încolo avem de coborât singurele, spre Zărnești. Cel mai probabil o să apelăm la lumina frontalelor. Mai sunt cel puțin 15 km până la mașină, iar picioarele sunt destul de chinuite deja.

Abia aștept MPC-ul să revin pe potecile astea minunate. Nici nu s-a terminat încă tura și parcă deja mi-e dor de pietrele, stâncile, florile și căprițele lăsate în urmă.

Mai mergem puțin pe creastă, ne luăm “la revedere” de la soare și intrăm în păduricea plină de de ciuperci.

Gata cu lumina faină de pe versantul celalalt. Și dă-i la vale!

Ba prin iarbă, ba prin pădure și nițel drum forestier, până ajungem la prima stână. Încercăm să nu ne lenevim prea tare să nu ajungem la stână pe timp de noapte.

În față, pe traseu, sunt oile cu câini. Mneah, o luăm direct spre stână că sunt încă ciobanii afară. Vai, vai câți câini sunt și nu par foarte prietenoși. Ciobanul ne atenționează că avem noroc că-i el aici, că altfel ar sări pe noi. Continuăm drumul cu mici emoții și parcă nu mai recunosc zona. Ne întrebăm dacă o luăm bine. Dar oricum ar fi, bine sau rău, e singura potecă fără oi și câini. Deci nu mai conteaza unde ajungem.

E bine, uite marcajele de la maraton. Suntem pe drumul cel bun. Ne intersectăm și cu câțiva drumeți care mai aveau ore bune de mers până la destinație, cu rucsaci grei în spate.

Când ajungem la izvor, La Table, avem noroc că mai e încă lume aici. Doi dulăi frumoși, de la stână, sunt lângă noi. În câteva secunde, punga cu sandwich-uri ale unui drumeț e în gura unuia dintre câini. Țac-pac. Par cu experiență.

Mai alergăm, mai mergem și ajungem la troiță, unde îmi aduc aminte că trebuie să o luăm la stânga. Dar după 2-3 metri facem cale întoarsă. Nu nu, sus iar e plin de oi, în față se văd niște vaci și în curând o să fie întuneric. Fugim de stâne și o luăm pe forestierul din față, pe unde e și traseul marcat. Acum stau și mă intreb…oare pe aici e și MPC-ul? Nu măi, era pe sus, pe unde voiam să o luăm. Dar e unpunct pe aici. Mă dezorientez total. N-are cum să fie pe aici, ce naiba… nu-mi e deloc cunoscut locul. Plus că mai era o coborâre mică și mai abruptă. N-am trecut de ea. Continuăm până ajungem la case. Deja e întuneric și am scos frontalele. Dar uite, ca am scăpat nevătămate.

Ajungem la semnul cu “Gara Zărnești 3h30 – 4h”. Pff,  te cam descurajează timpii ăstia și nici chef de alergat nu prea mai avem. Dar n-avem de ales. Dăm să o luăm pe traseul corect de maraton și ne întoarcem că ni s-a părut mai cunoscut celălalt. Pe timp de noapte mie nu-mi arata nimic cunoscut. Da…. n-am făcut alegerea bună. Aș fi putut să mă uit pe mobil, dar mi-era lene. Direcția era oricum bună. Am mai făcut un mic ocol, pe un drum ușor enervant pentru alergare, prin Peștera.

Ajungem obosite și fericite la mașină, după aproape 11 ore de la plecare. Na, c-am pus de un maraton azi, un MPC puțin mai lung. Dar noi cortul nu-l mai punem la ora asta. Mergem la Galea, la Sinaia, nu? S-a obișnuit deja cu noi s-o sunăm noaptea să-i spunem că venim 🙂

Urmează iar o duminică de relaxare. Cu ocazia asta reușesc să-mi cunosc și nepoțelul.

Despre experiențele de la MPC din anii anteriori:
*03.10.2015: Maraton Piatra Craiului – MPC 2015 / Poveste Monica
*03.10 – 05.10.2014: MPC 2014, Măgura si Curmătura
*04.10 – 06.10.2013: Romania / Plaiul Foii – Ref. Diana si înapoi (MPC amânat din cauza zăpezii)