Perioada: 28-29 mai 2016.
Destinația: Chamonix, Franța.
Echipa: Ștefan, Monica.

Avem o listă de cumpărături de echipament pe care o tot amânăm și un weekend cu ploi, fără planuri. Adidașii mei sunt cusuți pe toate părțile și nu mai găsesc modelul preferat. Îmi trebuie un loc unde să pot proba cât mai multe modele. Chamonix să fie! Shopping și alergare.

Pornim la drum vineri seara târziu și conducem noaptea cât ne ține. Cedăm cu vreo 100 km înainte de destinație și rămânem să dormim câteva ore în parcare. Ne trezim devreme și ajungem în Chamonix pe la 8 dimineața. Pentru alergare suntem mult prea obosiți. După un spălat la râu, pornim în plimbare prin oraș. Nu degeaba este mereu asaltat de turiști. E mult prea mișto. Și munții ăstia… vai cum se ridică. Să-ți bei cafeaua cu asemenea peisaj nu-i rău deloc.

Sâmbătă e zi de piată în Chamonix. La ora asta încă se mai aranjează produsele pentru vânzare. După ce ne plouă în gură uitându-ne la tarabele pline cu bunătăți, mergem la mic dejun. Apoi încep căutările. Am o mare problemă cu shoppingul în general, iar mall-urile mă termină, dar în magazinele de aici aș putea să mă plimb mult și bine  –  echipamente de toate felurile și toate culorile.

După câteva ore de probat adidași încep să-mi pierd speranța că voi găsi ceva potrivit. Problema pe care o am la picior nu o să dispară, așa că nu am de ales. Trebuie să caut ceva în care să minimizez durerea. Până la urmă găsesc un nou model de la Salewa și decid să-l iau. Par confortabili și buni pentru teren mai accidentat. Sunt oricum mai zdraveni decât Scoții mei (Kinabalu) la care nu aș fi vrut să renunț.

Găsesc și un rucsac de la Salomon pentru alergare, scump ca naiba, dar stă pe spate de nu-mi vine să cred. Cred că-i vine și Viorelei, pe care am de gând să mă răzbun pentru plicul de la nuntă, când știa bine că nu vreau. Iau un singur rucsac. Dacă nu-i vine, îl păstrez eu. Dacă-i vine, atunci perfect! Îmi iau și eu după. Am cam golit conturile, dar ne-am găsit în mare ce căutam.

Cu jobul făcut pe ziua de azi, ne oprim la o bere să ne relaxăm. Nu-i ușor cu cumpărăturile astea.

Suntem rupți de oboseală și berea ne pune capac. Ne întoarcem la mașină pentru un pui de somn. Ne gândeam că dormim puțin, apoi ieșim la o alergare scurtă, dar până dimineața nu reușim să ne mai trezim. Am dormit peste 12 ore în mașină, în parcarea care ne e deja cunoscută, de la intrarea în Chamonix.

Duminică dimineață ne trezim cu forțe prospete și cu echipament de alergare nou, gata de testat. Prognoza e proastă. Cică plouă toată ziua, dar nu putem pleca de aici fără o drumeție măcar. Momentan e ok, așa că ne echipăm și pornim spre Montenvers-Mer de Glace. Dacă se îngroașă gluma cu ploaia, ne întoarcem. Dar până atunci să-i dăm în sus.

Mă străduiesc să alerg la deal. Obosesc rapid, dar imi plac efortul. Noroc că e răcoare. Ce potecă plăcută!

Și cât de mulți alergători sunt pe aici, chiar și pe vremea asta, mai puțin bună.

Îmi plac adidașii noi. Mă freacă puțin în zona cu platfusul, dar în rest par perfecți. Entuziasmul e mare pe asemenea traseu și cu deschideri pe ici pe colo către munții din jur. Acum parcă vreau să ne mutăm și mai aproape de munți mai înalți sau direct pe munte… ce să ne mai complicăm.

Ne intersectăm cu trenulețul, traversăm șinele si ajungem la o porțiune mică cu zăpadă. Un grup mare de alergători tocmai se întoarce. Cred că-i faină și alergarea asta în grup. Când nu ai tragere de ieșit se găsește cineva să te corupă.

Ajungem la ghețar cam după vreo 5 km și 1000m de urcare. Un kilometru vertical, urcat cu spor și drag.

Vizităm un mic muzeu, cu explicații despre ghețari, ne mai plimbăm în zonă și decidem să coborâm pe altă rută. Câteva poze cu cel mai mare ghețar din Franța, până ne cam ia frigul și gata, o luăm în jos. A început deja să picure. Am face bine să ne grăbim puțin.

Traseul ales penru coborâre e și mai frumos, iar în prima parte e fix pe gustul nostru, ușor mai accidentat.

Intrăm pe un forestier când ploaie se pornește mai tare și mărim viteza cât putem.

Pe la prânz ajungem la mașină, ne schimbăm rapid de haidele ude, mâncăm ceva și pornim spre casă. Avem 400 e km de condus.

Când mai venim aici? Hai că mai vreau! Poate prindem și vreme bună să luăm potecile cu asalt.