Data: 10 aprilie 2016.
Destinația: Elveția, Walensee, Churfirsten – Appenzell Alps (Heidiland).
Echipa: Ștefan și Monica.

Nu ieșim din cantonul St. Gallen, dar ne deplasăm totuși cu mașina că-i o zonă mai departe de casă. Am ochit lacul pe hartă de mai mult timp și a venit vremea să-i facem o vizită. N-avem altă idee pentru azi, iar în jurul casei putem explora în timpul săptămânii. Walensee e printre cele mai mari lacuri din Elveția și seamănă cu o zonă de fiorduri. La bază e plajă și apa-i curată. Încă nu e vreme de bălăceală, dar azi e lume multă pe aici. Lângă plajă sunt multe vetre de foc și au venit, cu mic cu mare, la iarbă verde și-un grătar. La plimbare pe munte sunt destul de puțini. E încă zăpadă ceva mai sus.

Peisajul e genial și cu cât urcăm cu atât suntem mai încântați de priveliște. Avem și noroc de vreme bună, n-am ce zice. Pe la 11.30, după o scurtă reculegere pe malul lacului, începem urcușul în alergare. Însă opririle sunt dese, căci în permanență îți stă pe limbă “uite, uite ce fain se vede de aici!”. Trasee în zonă sunt cârcă, ușoare, grele, abupte, line – de toate, pentru toți. Momentan partea aglomerată e doar la bază. Mă gândesc că în sezon o să fie nebunie și pe poteci.

La început avem parte de un drum perfect nivelat și destul e lin, dar cu prima ocazie intrăm pe o potecă faină, prin pădure. Cum ora de plecare nu a fost cea mai potrivită pentru alergare într-o zi cu soare, fiecare petic de umbră și fiecare izvor din drum sunt adevărate comori.

Mai multă bucurie nu încape. Cândva poate o să ne mutăm pe munte, nu la baza lui.

După o potecă frumoasă, ajungem la o căbănuță de vis, în realitate o construcție din lemn pentru animale. Nu are cabana ceva deosebit, ci doar poziționarea ei e super. Gata, aici mă mut. Mă imaginez deja reparând-o. Aș pune locul acesta pe lista de opțiuni pentru cabana mult visată pentru vremea… pensionării :). Bucuria atinge cote maxime. Nu e urmă de de drumeți pe aici. Liniște, mult verde, Walensee în zare, munți cu vârfurile acoperite încă de zăpadă, după ce ai alergat prin pădure, pe lângă izvoare și flori… – ce să-mi doresc mai mult? Parcă am ajuns acasă. Ștefan râde de mine cum fac pe cabaniera pe aici.

Zăbovim multicel în zonă și decidem să ne întoarcem tot pe aici, să luăm prânzul.

Hai să mai alergăm totuși puțin. Plecăm de la cabană și, ups…ce-i asta? Fix în spatele ei începe un mic drum asfaltat. De ceeeee? Uf, credeam că e un loc izolat. Continuăm pe asfalt puțin, trecep pe lângă o serie de căbănuțe noi, cochete, cu multe flori în jur. Sunt drăguțe, n-am ce zice, dar parcă mi-au stricat imaginea locului. Găsim o potecă și urcăm până dăm iar de asfalt și de lume.

Continuăm până la un monument cocoțat aici, pe munte – Paxmal. E un monument al păcii construit de-a lungul a 25 de ani de solitudine (1924-1949) de un artist elvețian, Karl Bickel. Tipul se ocupa de grafică pentru timbre la poșta elvețiană. Situat la baza pereților abrupți ai munților Churfirsten, e un loc pentru regăsire, meditație, chestii d’astea. În stânga sunt pictate momente din viața “pământeană”, iar peretele din dreapta este dedicat vieții spirituale.

De aici traseele sunt neatinse și încă destul de pline de zăpadă. Iar noi suntem cam leneși azi să insistăm cu urcatul în conđiții mai dificile. Ne întoarcem la căbănuța noastră și stăm la picnic.

Singura treabă care mă face să-mi mișc fundul de aici e parcarea. Expiră în curând și n-aș vrea să aflu cât sunt amenzile prin Elveția.

*muntele aduce fericire la orice vârstă 🙂

Ajungem în timp util la mașină, mai băgăm niște fise și o tăiem la terasă, la o Cola sănătoasă. Am revenit la aglomerație, la restaurante cu palmieri în față, dar nu-i așa rău după tura de mai devreme.

Încă o plimbare scurtă prin zonă și gata, înapoi spre casă. Ne-a plăcut mult și avem ce explora pe aici pe viitor.

Alergarea/drumeția pe Strava:

și un filmuleț cu o mică trântă la final