Perioada: 14-18 Ianuarie 2016.
Traseu: București – Tulcea – Nufăru – Ilganii de Jos – Partizani – Gorgova și retur (cu mașina) și Gorgova – Sulina și retur (cu barca, pe brațul Sulina).
Echipa: Ștefan și Bejan.

Din păcate în cele 2 luni petrecute în România nu am făcut vreo tură/excursie “măreață”, mai lungă sau mai specială. Până la urmă planific cu Bejan un mers în Deltă. După mult timp în care Andrei și Bejan m-au bătut la cap să merg la Sulina la Nea Vali și Tanti Rodica, iată că vine și weekend-ul prelungit mult așteptat. Eu cu Bejan, cu Duster-ul, până la Sulina. Până la urmă nu putem merge chiar până acolo cu mașina. Decidem că o vom lăsa în Gorgova.

Bejan e-n discuții la telefon cu Nea Vali dacă chiar merită să venim – e posibil ca el să nu fie acasă, dar noi decidem să plecăm oricum. O întreb pe Cristina ce cadou am putea lua pentru Tanti Rodica și-mi recomandă o carte de Andrei Makine. Drept urmare joi dimineața pornesc în căutarea cadoului și am noro – e în raft la primul Cărturești din drum. Se face seară, Bejan scapă de la birou și pornim. Mă ia din Baba Novac, îmi iau rămas bun de la Monica și pornim către Tulcea, mai precis către satul Nufărul, de unde a doua zi urmează să trecem brațul (Sfântu Gheorghe) pentru a purcede către Gorgova, unde vom lăsa mașina.

Ajungem pe la ora 22 în Tulcea, luăm câteva beri și mâncare de la market, apoi pornim către Nufăru, unde tragem în afara satului pe locul unui șantier. Dormim foarte bine în portbagajul mare al Dusterului. Ne simțim bine, bem o bere și facem planul pentru mâine. Cât de departe oare vom putea merge? Dormim cam înfrigurați căci am lăsat geamurile coborâte ca să avem aer.

Culcuș

A doua zi e totul acoperit de brumă și e foarte frig. Satul abia se dezmorțește. Ne mișcăm către locul unde se trece cu bacul și așteptăm. Sunt câțiva câini pe-aici care stau încovrigați foarte artistic, din cauza frigului. Săracii cred că abia rezistă. Bem o cafeluță la o dugheană și curând vine personalul care manevrează bacul. Mai e o mașină care trece și o căruță.

Friiig

Pe Bac

Trecem în Ilganii de Jos, apoi drumul o ia prin Partizani, Vulturu, Maliuc și Gorgova. E interesant în deltă în perioada asta. Nu prea e lume și nici mișcare. Totul pare pustiu, e liniște pe ulițe, mașini ioc. Doar câte un cioban mai trece cu oile pe drum.

Pisica #1

Din Partizani drumul devine cam greu, mergem pe albia unui fost lac, apoi intrăm pe ceva diguri foarte înnoroite și pline de gropi. Lovim zdravăn cu scutul în ele; bine că avem pachet de drumuri grele 🙂

În mașină, atmosfera e de zile mari, iar Metallica urlă la maxim. La un moment dat oprim să aruncăm un ochi la un fir de apă pe lângă care mergem; e înghețat bocnă și atmosfera e ireală, frig și ceva ceață cu brumă.

Ajungem în Gorgova și unde parcăm la un debarcader, unde oprește șalupa zilnică Tulcea – Sulina. Avem de la Rodica numărul unui nene care face curse private. Îl sunăm și ne înțelegem să ne ia cu barca în vreo 2 ore (șalupa oficială e în vreo 3 ore și am pierde prea mult timp). În timpul rămas decidem să ne plimbăm prin Gorgova. Bem bere la magazinul din sat și facem poze la pisicile care se zbenguie într-un copac.

Pisici #2

Pisica #3

În fața magazinului/birtului din Gorgova sunt și trei cruci, una mare, două mici. Întrebăm pe cineva care e povestea și ne zice că s-a înnecat o mamă cu cei 2 copii, chiar acolo, traversând brațul. Brrrr.

Chinuind pisica #4

Admir un camion mare, cu roti enorme, cu care probabil te poți băga pe orice teren. Interesant că sunt și mașini străine pe aici, am văzut de Italia și Franța.

Ne întoarcem la debarcader și finalizăm mâncarea pe care-o avem cu noi, că tre’ să vină șalupa din moment în moment. Dusterul arată minunat după noroială, ne pare rău să-l părăsim…

Noroialăăă

Vine și șalupa care ne ia vreo 50-60 ron și ne duce la Sulina. Pe drum se pare că șoferul are ceva comisioane de făcut, că oprim prin Crișan să lase marfă. E ceva lume spre Sulina, șalupa e plină. Muzica e pe gustul meu: Mirabela Dauer/Angela Similea/Fata cu părul de foc (îmi scapă numele).

Ajugem într-un final în Sulina. Uau, orașul chiar e mare, par de toate aici: hoteluri, terase, bancă, etc. Însă acum, nefiind sezon, e cam pustiu și pare chiar in paragină. Dar are un aer de oraș interesant, cu secrete așa. Străzile orizontale se cheama Strada 1, 2, 3, etc (ca în NY). În primul rând arhitectura e foarte haotică, alternând casele vechi cu cele noi, cu blocuri comuniste sau case părăsite/dărâmate. Există chiar și o casă care nu are un perete. Bejan știe povestea de la Nea Vali: cică i s-ar fi surpat peretele și proprietarul era în proces cu firma de asigurare.

Ajungem într-un final la Nea Vali și ne punem pe băut (ei beau vin alb Fata-n iarbă, eu vin de casă foarte bun și vișinată). Deci până la urmă a făcut el aranjamente încât să fie acasă când venim noi; și-a schimbat tura cu un coleg. Evident, atmosfera se încinge, iar Nea Vali ne anunță/amenință că vine viscolul duminică și că am pus-o, că noi cu mașina nu mai plecăm din Gorgova. Hah, zicem noi, știe el ce poate Dusterul?(de-am ști noi ce va urma 🙂 ). Pe seară vine și tanti Rodica, și petrecerea continuă. Ne povestește de fata lor, medic stomatolog în Constața.

Vali și Rodica sunt foarte faini. Mi se pare uimitor cum în colțul ăsta de lume poți da de astfel de oameni. Îmi trece prin gând cum ar fi să lucrez online și să vin să locuiesc în Sulina. Ar fi ceva.

A doua zi, pornim de dimineață prin oraș, împreună cu gazda. Îmi face o prezentare a orașului, ne arată diverse clădiri (o biserică care e-n șantier și care ar fi fost sponsorizată de nemți, dar s-au furat banii; povestea e că cică ar fi una la fel și la gura Dunării – unde tot plănuim să mergem – în Pădurea Neagră, în Germania). Mai aflu de la Nea Vali că în secolul XIX, Sulina era un oraș foarte mare. Fusese aici sediul Comisiei Europene a Dunării. A fost deasemenea “porto franco”, adică port liber, scutit de taxe și impozite. Țelul plimbării este să ajungem la plajă; pe drum trecem pe la soacra lui, unde bem un borș de pește delicios. Casa e drăguță, femeia pare in putere, face o grămadă de treabă. Nea Vali ne mai arată tot felul de case prin oraș: casa lui Gigă Popescu, unde a ajutat și el la pus geamuri și acoperișul, casa nu știu cărui ștab, că aci s-a îmbătat …personalități politice, etc. Iar lui Bejan îi bate apropouri că uite aici e SRI care te ascultă, uite acolo sunt băieții cu ochi albaștri care te urmăresc.

Farul vechi

La soacră

Pisica #5

La ieșirea din oraș insist să vizitez cimitirul din Sulina, care nu e ca oricare altul, ci e o amestecătură de morminte de diferite religii. Sunt evrei, turci, catolici, protestanți, ortodocși de ambele rituri, etc. Target-ul meu e să găsesc mormântul unui pirat, dar până să dau de el, mă minunez de varietatea “morților” de aici. Sunt foarte multe nații, în special englezi și greci, dar și nemți și alte popoare. Este și mormântul prințesei Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei, Ioan Sturdza. Acest mix se datorează probabil anilor de glorie ai Sulinei din secolul XIX, când era un oraș mult mai activ și cosmopolit. După ce admir multe morminte foarte interesante, ajung și la piratul mult căutat. Se pare că e vorba de un pirat grec pe care îl cheama Ghiorghios Kontoguris. Circulă multe legende despre el.

mormântul lui Ghiorghios Kontoguris

Terminăm cu cimitirul, sărim gardul ca să nu mai ocolim până la intrare, apoi o luăm spre litoral, băieții terminând deja sticla de vin pe drum.

Ajungem la plajă, vremea e cam mohorâtă; nea Vali ne arată digul din zare, de la gura de vărsare, de unde preia el vapoarele și le duce la Brăila sau Galați; ne mai povestește chestii de pe vapoare. E un complex drăguț de căsuțe de vacanță, modern, cu pontoane de lemn, construit cică de Udrea. Sunt și multe terase și discoteci, acum închise. Abia aștept să vin și vara, deși cu aglomerație mare nu cred că-i așa fain ca acum. Facem o poză pe pontonul care intră puțin în mare și ne amuzăm de inscripția de la capăt care scrie săritul interzis, apa e mică. Nea Vali ne confirmă că au fost accidente cu lume care a sărit în cap de pe ponton, probabil amețiți bine de alcool. Mai aflu că pe ponton, vara, e terasă și restaurant și că mai vine la o cină romantică cu Rodica. Cât mai povestim, Bejan are un moment romantic pe malul mării.

Spre plajă

La retur mai trecem o dată pe la soacra lui Nea Vali de unde ne aprovizionăm cu vin roșu de casă (care e pt mine). Bejan mai ia ceva sticle de “Fata în iarbă” de la un magazin. Nea Vali ne zice câte ceva despre aproape toată lumea care ne iese în cale pe stradă (unu fost electrician, actual boschetar; altu care a lucrat la comunicații, acum e pensionat la 40 ani cu 30 de milioane pensie, etc), cu mulți se și salută. Oprim la o sală de păcănele unde bagă ceva la aparate; e-n incinta unui loto prono, unde vânzătoare e ceva rudă de-a lui. Noi luăm un loz la 6 din 49, pentru tragerea de duminică.

Borș de pește

Pisici #6

Acasă ne așteaptă un mega ospăț (ceva vită împănată) și iar ne punem pe băut, pălăvrăgit, pus muzică pe youtube. Subiectul preferat al lui Bejan e să se ia de Vali, iar al lui Vali să se ia de Bejan, că, evident, de ce nu vine cu vreo prietenă. O sunăm și pe Cristina, Vali uitând că o sunase și seara precedentă. Planul e ca mâine să ne trezim devreme să prindem șalupa de ora 7 pentru Gorgova. Prognoza e nasoală, de mâine cică ar începe viscolul.

Ce numere să punem?

Abba, la cererea Rodicăi

A doua zi dimineața, evident, după atâta băut, nu mai auzim niciun ceas. Ne trezim la 6:50, îmbucăm repede ceva lăsat pentru noi de Rodica și o tulim către port. Afară e viscol, iarnă în toată regula. Ninge des, e frig și bate vântul tare. Stratul depus măsoară destui centimetri și se tot mărește. Evident, nu mai prindem nicio șalupă, deși ajunsesem la câteva minute după ora 7. Probabil nefiind turiști, s-au cărat mai repede de ora anunțată. Ce să facem? Încă mahmuri, ne întoarcem la Vali, terminăm micul dejun delicios și mai dormim 2-3 ore. Capul ne vâjâie de la alcool. Până la urmă ne trezim pe la 10, ne înșfăcăm rucsacul și o luăm prin oraș, sperând să găsim o barcă dispusă să ne ducă în Gorgova. În mintea mea mă întreb în ce stare o fi drumul de la mașină la bac… Dăm de un nene care-și curăță barca de zăpadă și-l întrebăm cât ne-ar lua. Mustăcim puțin la suma de 300 ron, dar până la urmă acceptăm, neavând alte variante. Bejan are mâine un interviu de angajare; mai tre’ să ajungă și la birou. Scoatem bani de la bancomat + încă ceva peste, gândind în avans că cine știe ce ne așteaptă. Eu deja plănuiesc să cer numarul de telefon al lui tanti de la magazin din Gorgova, cea care avea camionul ăla mare și rău. Batem palma cu tipul cu barca, el se duce pe-acasă să se îmbrace mai bine și ne aduce și nouă o pătură.

Iarna pe uliță

Pornim pe braț, către Gorgova, alimentând mai întâi la un peco pentru bărci. Vântul bate crunt, mai ales în largul apei și la viteza asta… Pozez și filmez niște păsări precum și ceva pelicani, care par absolut enormi; abia dau din aripi și zboară cam cu aceeași viteză ca noi.

Trei pelicani. Se legănau. Pe deasupra tuturoooor.

După vreo oră și puțin ajungem în Gorgova și ne luăm în primire mașina; a nins și-a viscolit, dar momentan pare acceptabil. Trec eu la volan (la dus a condus Bejan) și pornim cu inima cât un purice către satul unde ne-a lăsat bacul (Ilganii de jos). Drumul e greu, la modul că-s nămeți mari, și tre’ abordați cu mare grijă . Fără tras de volan brusc, fără a frâna prea mult, că rămâne mașina pe burtă și aia e.

Muzica urlă: Pink Floyd și Jimi Hendrix. Oprim scurt la chioșc la ieșirea din Gorgova, unde luăm numărul de telefon de la doamna Ștefania, vânzătoarea; ne zice că soțul ei are un jeep și că ar fi posibil să ne tracteze la nevoie, dar ne sfătuiește s-avem grijă. Cică ar mai fi trecut unii dimineața, cu 3 mașini, dar mai 4×4 ca Dusterul nostru. Mai mergem puțin, dar la ieșirea din Vulturu, o iau printr-o albie de lac (alternativa era pe un dig care ni s-a zis că e foarte periculos cu zăpadă, că există riscul să cădem în laterale) și rămân împotmolit într-un banc de zăpadă… Aventura începe.

Debarcaderul din Gorgova sub nămeți

NSA veghează

Minunatul drum plin de zăpadă

Săpăm cât săpăm sub mașină dar nicio șansă. Mergem prin zonă să căutăm pe cineva; sunt câteva case răzlețe. Avem noroc cu un nene care-i acasă și ne dă o lopată. Nu înainte de a ne zice să ne băgăm mințile in cap și să lăsăm mașina că n-o mai mutăm prea curând. Reușim să urnim Dusterul după ceva lupte cu zăpada. Trece Bejan la volan, dar nu mergem mult că se împotmolește iar, după câteva minute. Pare serioasă treaba așa că sunăm la nenea cu tractarea, care era pădurar din ce am înțeles. Negociem la 350 ron operațiunea și ne punem pe așteptare; ca să mai omor timpul, mai citesc pe Kindle (Ciocoii vechi și noi) și dau o tură la nenea să-i duc lopata, zicându-i că vom fi tractați. Îmi zice s-o păstrez și să o aducem la primăvară :).

Cât așteptăm, vedem în zare doi indivizi care se apropie de de noi, mergând pe jos. Trec pe lângă noi, ne dăm binețe. Ei n-au treabă, merg la birt să bea; sunt înfofoliți bine și-și văd de-ale lor, că n-au cum să ne ajute. Îl așteptăm destul de mult pe pădurar, cam o oră, deși noi făcusem 20-30 de minute din Gorgova. Ne lămurim apoi că a fost prin vecini să ia motorină. Într-un final apar două persoane cu o mașină de teren, care pare foarte capabilă la cum e echipată (troliu, cauciucuri cu profil foarte agresiv, etc), deși nu e ceva nou și modern (cred că nissan terrano sau mitsubishi). Evident, e înmatriculat în Bulgaria. Punem coarda între mașini și pornim, dar se rupe imediat, la prima smucitură. O legăm din nou și băieții ne zic să mergem și noi din motor, cât se poate, să nu lase toată greutate pe a lor. Avansăm destul de greu, drumul e greoi și riscant. La multe curbe se chinuie să ne tragă, la câteva rămâne și el înzăpezit și trebuie să ne desfacă, să facă el manevre sa iasă, apoi să ne tragă din nou. Crux-ul drumului este înainte de intrarea în Partizani, când trebuie s-o luăm pe un izlaz, unde a fost un lac, secat acum. E nămetele de juma de metru aici și intrarea pe lac se face printr-o poartă (unde e și un paznic aparent, care trebuie să îți deschidă o poată). Aici ne chinuim destul de mult pentru a debarasa zăpada cât să treacă el apoi noi, cu mult elan.

Pe “lac” ne cam chinuie orientarea întrucât sunt ceva hăuri și drumul nu se vede deloc. Le dăm frontala oamenilor și merg înainte în recunoaștere.

În așteptarea oamenilor de bine cu jeep-ul

Aventurăăă

 

Ajugem într-un final în Partizani, de unde drumul e mai ok și drept. Le dăm banii, le mulțumim și ne luăm rămas bun. Trec eu la volan, în ce trebuia să fie un drum ușor de vreo 5 km, până în Ilgani, la bac, însă mă pierd cu firea și mă sperii aiurea de nu mai știu ce chestie de pe drum și merg prea în stânga unde cad într-un vad acoperit de zăpadă. Imposibil de ieșit singuri, zăpada e până la oglinda din stânga mea de pe geam.

Sunăm iar la echipa de șoc, care nu se îndepărtaseră prea mult; ajung iarăși puțin întârziat c-au fost iar să ia motorină. Ne ajută să ieșim, apoi trece Bejan la volan definitiv. S-a speriat de mine cred :)). Ajungem pe la 19-20 la Ilgani. La bac liniște și pace, totul închis. Bejan se tot roagă la telefon de șeful celor de la bac, ca să ne lase să trecem, dar fără succes. Rămâne pe mâine dimineața.

Cam mohorâți, în special Bejan care e stresat cu jobul și interviul, căutăm ceva cazare prin zonă, dar iarăși fără succes. Dormim așadar încă o seară în mașină. De data asta a fost mai cald că nu am mai deschis geamul. Nici mâncare nu mai avem și nici motorină cât să ținem motorul pornit. Zice că mai putem face 30-40 km și o păstrăm pentru mâine. Cine știe ce ne așteaptă. Tinem legătura și cu cei de-acasă, ne zic că e cod portocaliu de viscol și ninsoare și că-s multe drumuri închise, ghici unde, fix în județul Tulcea și Constanța. Inclusiv A2-ul…

A doua zi ne trezim devreme, pe la 6 jumate. Ne chiorâm pe geam la cum învie satul. Care de fapt nu prea învie la ce vreme e. Viscolul și zăpada continuă. Încep să apară 1-2 bărci pe braț, care mută lumea de pe un mal pe altul. La bac însă, nicio mișcare. Bejan așteaptă să se facă o oră decentă ca să-l sune iar pe patron. Până atunci se deschide chioșcul de lângă noi și purcedem acolo să mai luăm de mâncare. Evident nici cu banii nu stăm grozav, că i-am dat pe tractări + barcă. Moșulică de la chioșc, ne zice că tre sa dea sigur drumul la bac, dar să mai așteptăm puțintel. Ne povestește de-ale lui din deltă. Că are peste 70 de ani dar se ține bine. A muncit de la 14 ani la stuf în deltă, a fost chiar șef pe nuș’ ce zonă. Probabil a avut mulți “în subordine” de la închisoarea de la Periprava…

Dimineața pe viscol, în Ilganii de Sus

Dusterul rezistă…

Singuri pe bac

Se mișcă treaba și la bac. Trecem în sfârșit cu bine dincolo, “pe continent”, cum ziceam noi. De-acum nu mai depindem de nimeni. Credeam noi… Bejan ia numărul tipului care manevrează bacul, ca data viitoare să-l sune direct, fentându-l pe patron (mă îndoiesc că face ăla așa ceva, dar mă rog). Pornim așadar spre Tulcea, ușor liniștiți că am trecut, ușor stresați de cantitatea de zăpadă de pe străzi și de motorina la minim. Drumul nu e foarte dezăpezit, dar se merge. Sunt ceva troiene, iar în zonele fară ceva în jur (case, copaci), vântul aduce rapid zăpada de pe câmp, pe șosea, punând un strat gros, care atunci când mergem ne vine fix în parbriz de nu se mai vede nimic. Nu conducem mult și ne oprim împreună cu multe alte mașini în fața unei fabrici de carne. Acolo nenea care e pus în mijlocul drumului ne zice că drumul pentru Tulcea e închis, se lucrează la dezăpezire. Cu utilajele fabricii, că trebuie să ducă și să aducă schimbul de personal, la prânz.

Așteptarea e lungă, vreo 2-3 ore, și friguroasă; în tot acest timp se perindă tot felul de utilaje de dezăpezire, de la mic la mare. La radio se anunță numerele de la 6 din 49. Nimerim doar unul din cele 6. Bejan sună la prima oră la tipa de la firma unde avea interviul, ca să-l amâne pt a doua zi. E destul de nerăbdător și tot vrea să se bage să treacă sau să o ia pe un drum ocolit, dar nicio șansă. Pornim într-un final, când ni se pare că s-a mai potolit viscolul. Mergem în urma unui fel de buldozer, care are în față un utilaj cu o lamă. Pe drum vedem tot felul de “victime” ale viscolului: dubițe și mașini mici înzăpezite în șanț, chiar și o ambulanță. Ajungem cu bucurie, într-un final, în Tulcea; luăm și un nene cu noi, de pe drum, care mergea pe jos prin viscol. Îl lăsăm în Tulcea și tragem la prima benzinărie să alimentăm rezervorul și burțile.

Tulceaaaaa!

Ok, am ajuns în Tulcea, dar Bucureștiul e încă departe. Ne punem la curent cu situația drumurilor și nu e foarte roz treaba. Tulcea e izolată complet, pe toate fronturile (către Buc, către Brăila, către Constanța). Toate ieșirile din oraș sunt blocate cu echipaje de poliție care ne zic că curând drumul se blochează și nu lasă pe nimeni să treacă. Ne reîntoarcem în centru, oprim la o cafea și ceva de-ale gurii și… așpteptăm. Ne decidem s-o luăm pe drumul normal către Ovidiu/Constanța și ne proțăpim la un giratoriu cu poliție și așteptăm să ne dea drumul. După mult timp, vreo 4 ore, ne zice că se va porni curând, în coloană, către Ovidiu, lucru care se și petrece. Drumul tot e dificil, viscolește din greu. O bucată de A2 e închisă, așa că suntem nevoiți să ocolim pe drumul vechi, prin Slobozia. Ajungem în București pe la 2 noaptea și pic lat de somn.

Cam în condiția asta a fost tot drumul până în București.

Radu, de revelion, ne-a pus pe fiecare să zicem 5 momente memorabile din anul care a trecut. Tura în Deltă își va merita cu prisosință locul în topul pt 2016 🙂