Data: 13 aprilie 2015.
Echipa: Stefan, Monica si separat pe schiuri Andrei, Bubulu si Georgiana.
Traseu: Bucegi / Babele – Vf. Omu – Valea Cerbului.

Cum tot suntem la Sinaia, unde am petrecut sărbătorile și ne-am îndopat cu bunătăți făcute de Galea, păstrăm o zi pentru o tură pe munte. Andrei vorbeste cu Bubulu pentru o coborâre pe văi, iar noi pornim la plimbare pe platou, urmând să ne decidem pe unde vom coborî, în funcție de condiții.

Urcăm ca niște leneși cu telecabina până la Babele și pornim încet spre Omu. E soare, extrem de cald, iar noi am uitat crema acasă. Am cumpărat una de la un chiosc din Bușteni, dar n-a folosit la nimic. Cum ceilalți se decid să facă câteva ture pe schiuri de la Babele către Peștera, Andrei vine cu noi în prima parte, cu placa în spinare.

În asteptarea celorlalți ne întindem pe un petec curățat de zăpadă și asteptăm să-i vedem pe cei trei schiori (unul avea splitboard) cu care am împărțit prima parte din drum și care au ales să coboare pe Valea Priponului.

Reusesc să ațipesc puțin. Aș mai rămâne o oră două aici, în liniste. Dacă am avea și ceva mâncare la noi ar fi chiar mai bine. Drumul pe platou spre Omu mă duce cu gândul la primul revelion cu Stefan, petrecut în cort, în vârf de munte. Ce apus am prins atunci și ce frig am făcut noaptea!

*urmele lăsate de schiori

Ajunși la Omu încă ne întrebăm pe unde să coborâm. S-o luăm spre Mălăiesti, s-o luăm înapoi si să coborâm pe Jepii Mari sau coborâm tot pe Valea Cerbului. Până una alta, îl asteptăm pe Andrei să pornească, să-l putem filma. Dar nu stim ce tot face grupul. Pleacă sau nu pleacă. O fi nasoală zăpada? Pornim spre Hornul Mare, dar ne sucim pe drum și ne întoarcem la Omu. Se pare că și ceilalți s-au răzgândit să coboare de la Cerdac și se îndreaptă acum spre noi. Mergem în întâmpinarea lor. Grupul lor s-a mărit si primesc indicații prețioase pe unde să cobor de la un puști extrasimpatic de cam 7-8 ani – “menține partea nordică; e mai sigură” :). Este mult prea tare puștiul pe schiuri de tură. Ei continuă și vor coborî de la Omu, iar noi mergem spre Cerdac, unde, suprinzător,  ne întâlnim cu Radu, care tocmai urcase pe schiuri.

*pisica de la Statia Meteo (Omu)

Cât de plăcută-i coborârea prin zăpadă si cu bagaj minim în spinare! Încercăm să nu stricăm pârtia coborând mai pe margine. Sper că am și reușit. Îi filmăm pe Andrei și restul grupului apoi ne continuăm drumul, afundându-ne în zăpada de pe versantul drept al văii. La recomandarea lui Bubulu, care are suficiente povești cu avalanșe, n-am luat-o pe fir, pe unde era bătătorită și am fi mers mai ușor.

Gata zăpada. Dăm de brânduse si ghiocei si pornim toți la pas spre drumul care duce la Gura Diham, urmând să ne recuperăm mașinile.

*poza de care au râs băieții că am pozat în centru niste… răhăței, dar eu pozam brândusele

 

A fost cred o tură de “la revedere iarnă”. Scurtă, lentă, plăcută si extrem de binevenită după  săptămâni în care am mai ajuns doar puțin la cățărat în sală.

Rămânem o parte pe iarbă, la marginea drumului și-i asteptăm pe băieți să aducă masinile.

Si seara din ziua următoare, în Bucuresti, la o bere după tura în care ne-am rumenit bine:

 

*Album poze: aici.

*Traseul înregistrat de Ștefan: