Perioada: 21-22 martie 2015.
Destinația: Cehia – Bohemian Switzerland.
Sâmbătă: plimbare de recunoastere – o parte cu bicicleta si o parte pe jos până la Pravcicka Brana.
Duminică: plimbare/alergare, încercare tură bicicletă si alergarea de final pe urcare.

Un weekend scurt si întortochiat. Puțină miscare și locuri noi.

Sfârsitul de săptămână ne prinde nepregătiti pentru o plecare. Până joi anunțau ninsori peste tot, iar vineri s-a schimbat prognoza incredibil: 6 ore de soare sambata si mai multe duminică. Alegem varianta optimistă în cele din urmă si plecăm. Nu ne iese trezirea cu noaptea în cap si nici nu ne agităm. Vom pleca oricum destul de târziu căci avem de montat Thule pe masină, de strâns puțin prin casă, de făcut un minim de bagaj si de băut cafeaua. Pe la 10 ne punem în miscare si la la 14 suntem la destinație, în Cehia. Oprim la punctul de informare turistică, cumpărăm o hartă si facem un mic plan. Azi ne dezmorțim puțin si iesim la o plimbare, iar mâine sper că vom fi ceva mai odihniți si o să descoperim zona printr-o alergare mai lungă.

Începem urcusul cu bicicletele, pe soseaua liberă până în punctul de plecare pe traseul către un pod natural pentru care am si ales destianția asta. Cum ajungem la pod, gândul meu se blochează în imaginea unei Cola alături de o porție maaare de mâncare. Ideal ar intra niste cartofi prăjiți cu branză rasă, dar acum merge orice.  Cu toate că aceste lucruri nu fac parte din meniul meu obisnuit, mă apucă de câteva ori pe an o poftă nebună. În timp ce caut de unde-mi pot cumpara ceva, Stefan pare foarte entuziasmat de faptul ca e wifi aici. Țeapă, totul pare închis si sunt nevoită să înghit în sec. Pe aparatul foto apăs din greseală si-mi apare o poză făcută mai demult cu niste cartofi copți la cuptor, cu cascaval si chimen, rumeniți bine. La o masă de lângă niste turisti se înfruptă din mâncarea adusă la pachet. Îmi simt ochii hipnotizați ca-n desene animate si-mi vine să mă duc la ei să le cer un dumicat. Dar n-o fac. Noroc ca am luat cu noi două mere care ne mai calmează. Mai intra si-o țigară, ca de… prea multă sănătate strică si ne întoarcem la biciclete. Mă întreb dacă mai sunt acolo. Era si un afis mare care atenționa turistii că este un loc de unde se fură frecvent. Mă bazez că ale noastre nu merită acest efort oricum.

Pravcicka Brana apare în multe locuri ca fiind cel mai mare pod natural de piatră din Europa si posibil al doilea ca mărime din lume după cel din SUA – “Rainbow Bridge”. Cu toate astea când fac comparație cu dimensiunile altor poduri… nu-mi pare deloc asa. Oricum, treaba asta cu cel/cea nu stiu cât de mult contează. Mai studiem. Apare cică în filmul Chronicles of Narnia (pe care nu l-am văzut). Lângă pod este un restaurant privat si un mic muzeu pe care nu l-am prins deschis. Încă nu e sezon, iar restaurantul este deschis doar în weekend, până la 16; după acestă oră nu mai poti ajunge pe terasă.

Uitându-mă la o lista cu formațiuni asemănătoare (poduri, arcuri, cupole naturale) din Europa mi-a rămas în minte Pont d’Arc – în sudul Franței. Partea de sud a Franței îmi stă pe creier de ceva vreme pentru ture cu bicicleta, cățărare prin Verdon, trekking si descoperit zona în general.

Parcă mai avem putin chef de miscare si încercam o potecă de bicicletă, dar nu…e prea mult. Pantă si bolovani. Ne întoarcem în stațiune si ne face cu ochiul un restaurant. Nu era în plan, dar ne e prea foame. Cu burțile pline, pline rău ne suim în masina si căutam un loc de parcare unde să putem dormi. După ce ne învartim puțin prin zonă reusim să gasim un loc mai retras. Ideea ar fi sa ne trezim de dimineață să prindem răsăritul pe un vârfuleț din zonă.

Duminică, 5 a.m. – încă picură si nu-mi surâde să ies din sacul de dormit. 5.30 mă trezesc într-un final. Unde sunt cele 10 ore de soare din prognoză? sunt 0 grade afară si umezeală maximă; ies zgribulită din masină si pregatesc ceaiul si cafeaua. Stefan doarme ca un urs cu doi saci de iarna pe el. Acum e si cald în masină că am dat drumul la motor ca să-mi fac curaj să ies din sac.

Totusi mă simt destul de odihnită si mă obisnuiesc rapid cu frigul de afară. Devine chiar plăcut si începe să se lumineze. Plus că e liniste! Asa-i de bună linistea. Dacă ar fi fost vremea mai bună as fi tras de Stefan să se trezească, dar asa…nu prea-mi vine să-l chinui degeaba. Pe la 7 o luăm din loc. Am schimbat de câteva ori planul, dar la final de zi am ajuns la concluzia că a fost chiar ok ce am ales.

De dimineață am făcut un trekking, combinat cu puțină alergare. La început am încercat să urmărim niste funduri albe (ale căprioarelor), dar au iesit rapid din vizorul nostru. N-am fost prea atenți de unde pornea traseul si am luat-o puțin pe coclauri. Direcția a fost încă bună si a fost chiar faină porțiunea cu iarbă moale si ghiocei. Un avantaj al mersului dimineață este că e traseul liber. Dezavantajul în cazul de față este frigul pe care pur si simplu încerc să-l refuz. Nu pricep de ce primăvara tot face figuri. Vorba unei prietene “deja o iau personal” :)).

*uite, că în ciuda temperaturilor… a venit totusi primăvara

*monstruleții din pădure

Traseul ales trece prin câteva puncte de belvedere. E drăguță ruta si probabil se vede chiar frumos pe vreme însorită.  Acum însă în punctele mai înalte vate vântul puternic si ploicica asta măruntă îngheață si-ți piscă fața. Crengile sunt înghețate, iar nasul si restul extremităților nu prea le mai simt. Asa-mi trebuie daca ies la plimbare îmbrăcată de alergare pe vremea asta.

După câțiva km foarte plăcuți ne întoarcem la masină să ne încălzim si să mâncam ceva. A început să mai misune ceva lume prin împrejurimi, dar nu multă. Ne decidem să încercăm si o scurtă plimbare cu bicicletele. Poate ajungem la niste chei frumoase de le-am vazut în descrierile zonei.

Toate bune si frumoase cu bicicleta până traseul se cam transformă într-unul potrivit pentru MTB. Nu, din păcate nu mă descurc pe aici. Dar a iesit soarele si facem un mic popas lângă ceva ruine si un râu. E pitoresc peisajul. Stefan caută pietre plate pentru broscuțe. Mie nu prea-mi ies. Maxim 2 sărituri si asta dacă am răbdare. A doua parte a fost destul de scurtă. Ne întoarcem iar la masina si daca tot a iesti soare hai sa mergem la o alergare cu diferența de nivel, că doar ăsta-i motivul principal pentru care am venit. Să ne mai antrenăm pe urcări.

Ne echipăm si pornim în alergare către podul natural de ieri, dar pe un alt traseu, care merge mult pe o cubă de nivel. Este foarte tare.

Nici de data asta nu mai prindem deschis pentru un suc, asa că ne întoarcem rapid în alergare. Parcă încep să se mai prindă picioarele de cum se coboară mai repede fără să simt că forțez.

Par destul de multe locuri drăguțe pe aici si ceva mai puțini turisti față de partea din Germania. Cred că revenim curând.

 

Plimbarea de duminică dimineață:

Alergarea de final până la Pravcicka Brana:

Albumul cu poze: aici.

Cateva site-uri cu informații despre zona:

*turistika.ceskesvycarsko.cz/en/locations

*www.npcs.cz/en/history-tourism-national-park