Data: 27 iulie 2014.
Tough Mudder Berlin-Brandenburg (18 km alergare cu 23 de obstacole care mai de care).
Echipa de concurs: Stefan, încă un Stefan, Mihai, Alex, Monica, Sara.
Manageri, fotografi si susținători: Sybille, Laura si Ana.

De câte ori îmi aduc aminte că o să mergem la Tough Mudder mă întreb ce-a fost în capul meu să accept înscrierea fără să văd despre ce e vorba. Acum na, as putea să renunț, dar nu-mi vine. A fost si o căruță de bani, plus că s-ar putea să fie distractiv. Si încă ceva. Mihai a venit cu noi la Valtellina Wine Trail si era cazul să mergem si noi unde îsi dorea el :).

Vine weekendul cu pricina si mă prinde pe picior gresit, după nopți albe de muncă. Dacă ar fi fost vorba de un maraton m-as fi stresat, dar în cazul de față am zis ca m-oi descurca cumva. În cel mai rău caz mă vor lua pe sus băieții din echipă. Ei, glumesc. O să fie bine.

Reusesc să închid excelurile pe la 3 si ceva a.m. si nici nu apuc să închid bine ochii că sună ceasul de trezire. La 6 fără ceva iesim din casă, amețiti de oboseală si mergem să ne culegem coechipierii. Încerc să mai dorm prin masină, dar nu-mi iese prea bine. Intru pe net si gasesc pozele de la concurs din ziua precedentă. Serios? Chiar spre asa ceva ne îndreptăm? Dar de ce ai face asa ceva din proprie inițiativă? Hai că o să fie fun! Si asa a fost.

Atmosfera inainte de start e destul de linistită si nu e foarte mare aglomerație. Toți râd si îsi fac pozele de “before”, adică uscați, curați si parfumați. În curând toate astea vor face parte dintr-un vis frumos.

Curios. Nimeni nu vrea Nutella. Cum poți să refuzi asa ceva? Cum am nevoie de energie pentru ce va urma, mă îndop cu bunătatea asta de cremă nesănătoasă.

Managerul de echipă, adica Sybille, a avut grija să se vadă cât de cât ce echipă închegată suntem si a ne-a dat fiecăruia câte o bentiță de mână (cum s-o numi oare?). Cool 🙂

Pregătiti de luptă!

Ne jucăm puțin înainte de concurs si-mi dau seama că nu prea-mi e usor să mă cațăr. Si o să avem zid de 4m. Oare cum o să fie? Momentan e distractiv.

 

Pornim încetisor în alergare si ocolim în primul km, cu o delicată grijă, orice firicel de noroi întalnit în drum. Asta până n-am mai avut de ales. După primii km noroiul a devenit cel mai bun prieten al nostru. Ba nu! Apa cu noroi era si mai bună. Era revigorantă! Când se usca noroiul pe noi si începea să se strângă pielea, bălăceala într-o apă în care cu altă ocazie n-as fi intrat nici bătută e o reală plăcere.

De trezirea definitivă si irevocabilă am avut parte destul de devreme, la proba cu bazinul cu gheață. Putea fi si mai rău, dar totusi…. uau. Mi-a stat puțin respirația în loc. Si cred că de acolo mi se trage durerea de piept de acum.

Ne ia cateva secunde să ne dezmeticim după bazinul cu gheață, facem puțină miscare si pornim voiosi către urmatorul obstacol.

Uuu, trebuie să ne cărăm unii pe alții! Oare pe cine ar fi trebuit să car dacă nu se înscria Sara în ultimul moment?

Si regruparea de după fiecare obstacol depăsit cu brio:

Ok, forță în brațe zero, mâini mici, prea scundă pentru proba asta… deci balta pentru mine!

O probă interesantă de la care nu avem poze a fost când ne-am târât prin noroi cu o plasă din sârmă ghipată deasupra noastră. Partea naspa a fost că mulți si-au pierdut pe acolo acele de siguranță de la numerele de concurs si tare mi-era să nu mă trezesc cu unul înfipt în piept, dar am scăpat toți nevățămați.

 

*singurul care a reusit să treacă de proba asta

Si urmează obstacolul care mi-a dat cel mai mult de furcă. Săritura de la 4m. Iuhuu! Abia daca am mai apucat să mă bălăcesc în apă în ultimii 10 ani, darămite să mai fac si sărituri. Ajung la locul cu pricina si se face gol în stomac. Trag aer in piept. Nimic. Tot nu-mi găsesc curajul să sar. Mă dau la o parte si îi las pe alții să o ia înainte. Până la urmă mă aliniez cu Stefan si la primul fluier sărim amândoi. Si țop! Stefan mi-a tras țeapă si am sărit singură. Senzații noi, de cădere în gol. Greu, dar acum mai vreau. Mă duc ghiulea în apa plină de noroi si astept să ies mai repede la suprafață. Gata, am scăpat si de asta! Tare faine-s propriile premiere 🙂

Si dacă suntem prea curați acum, după săritură, ar fi cazul să ne noroim la loc. 10 flotări, niste învârtiri în noroi si suntem iar gata de alergat.

Ne apropiem de final. Noroi la discreție. Dar cine-l mai bagă în seamă?

Au mai rămăs două probe: Everestul si curentarea de final. Iuhuuu! Ne asteptăm rândul la chin.

După câteva încercări îmi iese si mie.

Gata, se vede finish-ul si urmează curentatul, la care am decis să fim o adevărată echipă si să trecem împreună.

Urlete, dureri, curentări. Si gataaaa! Am reusit! Am scăpaaaat. Senzații tari la final. Scapă cine poate. Parcă ne arunca cineva cu bolovani în piept. Cam asa se simțeau curentările.

 

And the happy team 🙂

*aia nu-i ciocolată pe fața lui Alex

Să fim si puțin romantici, nu? Dacă tot suntem asa noroiți.

No, asta o fost! Noroială si distracție maximă. Si super echipă.

*Si dacă ai groază de noroi, scapi de ea cu siguranță.

Si mai fun este partea cu spalatul hainelor si adidasilor. O clătire, două clătiri….20 de clătiri manuale, o spalare manuală cu detergent, apoi băgate la masină, puse la uscat. Dar nu, sunt încă noroite. Iar spalare manuală în rânduri, super multe clătiri. Acum stau la uscat si n-am încă încredere că iesit toată mizeria. Dar nici nu mă mai ating de ele. Măcar până de reface pielea de la degete.

Pentru cine vrea să vadă ce-i cu dubiosenia asta de concurs:

*site-ul oficial:  toughmudder.de

*obstacole de care am avut parte (din ce-mi aduc aminte): Arctic Enema, Berlin Walls, Cage Crowl, Kiss of Mud, Dirty Ballerina, Funky Monkey, Hangin’ Tough, Hold Your Wood, Just the Tip, Electroshock Therapy, Everest, Hero Carry, Spider’s Web, Walk The Plank, Boa Constrictor si alte câteva.

Ne-am ales cu o tonă de poze:

*făcute de susținătoarele noastre
*pozele oficiale