Perioada: 20 – 23 sep  2012 (partea a 2-a a jurnalului).
Destinația: Italia – Cinque Torri, Cortina d’Ampezzo, Tre Cime de Lavaredo; Austria –  Bad Hofgastein.

Pentru prima parte a concediului din Italia avem programul destul de bine trasat (detalii aici – Dolomiti di Brenta), însă pentru a doua parte nu prea. Ne-au mai ramas câteva zile în care sa mai descoperim câte ceva prin nordul Italiei, să ne cățărăm si să ne relaxăm.

20 sep: pe drumuri serpuite cu peisaje frumoase

Plecam de la cabana Vallesinella (Dolomiti di Brenta), zăbovim multicel la o terasă, la soare, în Madonna di Campiglio, apoi ne îndreptăm către Cortina d’Ampezzo, cu multe opriri pe drum. Spre seară, la unul dintre popasuri am dat de niste români care lucrau la pensiune, iar colegii lor italieni nu ne-au lăsat până nu am mers cu ei în cameră să ciocnim un păhărel de țuică. Erau pusi pe “fapte mari”. Spirit latin de petrecere…. Pe la 9 seara reusim să înstalăm cortul, la marginea unui râusor în Campingul Olympia, situat la 3-4 km de Cortina (zonă verde, există si un magazin cu ceva alimente, terasă, baie curată si călduroasă, tarife acceptabile – aprox 20 euro/zi pentru masina, cort si 2 persoane).

21 sep  – leneveală si puțină escaladă la Cinque Torri

Nu-mi pot aduce aminte cum s-a scurs prima parte a zilei. Am luat un mic dejun prelungit, ne-am mai plimbat prin zonă si am mers în căutarea celebrelor Cinque Torri (am gasit în drum un panou cu harta, căci nu aveam nimic penmtru orientare la momentul respectiv). Pozele spun că am ajuns pe la 3 la cabana Cinque Torri. Cât am stat acolo la o cafea făcută cu model de cabanierul zâmbăreț (ah, ce-mi place cafeaua la italieni), a plecat multă lume, asa ca nu am avut parte de aglomerație la stânci. Fara topo-uri la noi si fără protecții mobile…nu ne-am avântat la ceva mai lung. Ne-am distrat pe câteva trasee mici si  ne-am bucurat de soare si priveliste.

*Inceputurile mele de cap de coardă

*Cima Piccola – vârful mic, Cima Grande – vârful mare si Cima Ovest – vârful vestic.

22 sep – Cortina, Tre Cime (Drei Zinen) si puțin cățărat pe faleza Landro, la lumina frontalelor. 

Stațiunea Cortina d’Ampezzo e cochetă, cu magazine luxoase, cu super priveliste, fiind înconjurată de creste, vârfuri, pereți, care mai de care mai frumoase. Ne-am luat în sfârsit un ghid cu zonele de cățarat din împrejurimi, ne-am mai plimbat prin stațiune, Stefan a admirat masinile de lux si ne-am “fițosit” la o terasă din centru.

Gata cu orăseala, hai mai repede să vedem pereții legendari de la Tre Cime.

Am ales să urcăm cu masina (am plătit taxa de drum către Tre Cime destul de mare) si bine am făcut căci altfel nu ne mai rămânea suficient timp de plimbat pe acolo. Am înconjurat stâncile si ne-am minunat. Sper să revenim si să abordăm niste trasee mai usurele de pe aici. Cima Grande de Lavaredo face parte din “clasicii pereți nordici” alături de ceilalți 5 din Alpi, renumiți pentru înâlțimea si dificultatea lor – Eiger, Grandes Jorasses, Matterhorn, Petit Dru si Piz Badile. Gaston Rébuffat a fost primul alpinist care i-a escalaldat pe toți cei sase pereți (detalii în cartea “Starlight and Storm” – sper să o găsesc si să o citesc cândva). Pe Cima Ovest e un alt traseu renumit, deschis de Riccardo Cassin in 1935. Un interviu care mi-a plăcut cu R.Cassin, pe când avea 99 ani, găsiți aici.

*o stăncuță alpină care cam poftea la prăjitura noastră luată în pauză de la Cabana Lavaredo (s-o consider sociabilă sau usor agresivă..nu stiu)

Stăncuța alpină (Pyrrhocorax graculus) este o pasăre din familia Corvidae, mai apropiată ca aspect de Pyrrhocorax pyrrhocorax (cioară alpină) decât de stăncuță (Corvus monedula). Ea populează abupturi stâncoase în munți de circa 1600 – 3000 m altitudine. O găsesti cuibărită în crăpăturile stâncilor din Alpi. Iarna se grupează în stoluri nu prea mari si coboară la altitudini mai joase în căutarea hranei, deseori în preajma asezărilor omenesti, în apropierea pârtiilor de schi, căutând resturi de mâncare si profitând de bunăvoința turistilor. Stăncuța alpină nu este migratoare. Se pare că în România este deja o specie disparută. Descriere: 37-38 cm, penaj negru lucios, cioc galben, picioare rosii si irisul maro închis. Masculul este puțin mai mare decât femela. Vara se hrăneste cu mici nevertebrate (insecte, gândaci, melci, omizi si larve), iar în restul anotimpurilor cu fructe (de pădure, struguri, mere si pere). Depune 3-5 ouă albicioase, din care, după 14-20 zile ies puii. [informații adunate de pe net, nu am pregătire de specialitate].

*Tre Cime (Drei Zinnen)

*Stefan micuț în zare, la baza peretelui (Cima Grande)

Spre seara ne-am îndreptat către Landro – o mică faleză de cățărat. Păianjenii mari care si-au făcut apariția noaptea pe stâncă ne-au făcut să renunțam într-un final. Este o faleza cu 50 de trasee micuțe, multe usoare, variază de la 3+ la 7c/9a, situată la 2 minute de mers pe jos de la un mic loc de parcare. Orientare spre Est, rocă dolomitică (” nonstratified dolomitic limestone” – nu stiu care e traducerea corectă):  un loc bun de cățărat pe vreme rea si chiar iarna, întrucât multe trasee sunt protejate de surplombe.  Localizare: “Take the main road Alemagna n51 from Cortina, drive over the Cimabanche pass and past the turn-off for Carbonin towards Misurina. Less than one km after this fork the road passes beneath some overhangs. park the car on the right. A path leads from here to the base of the crag, just 50m away.”

*din cartea “Arrampicata sportiva a Cortina d’Ampezzo”, Roberto Casanova, Ed. Cierre.

23 sep: Plecarea spre Berlin, cu oprire în Bad Hofgastein, Austria, la spa-ul nostru preferat, cu muuuulte saune (cu programe speciale, arome, temperaturi diferite….de toate, ce să mai), băi termale în aer liber, tobogane cu apă, jacuzzi…si lista continuă. Nu e tocmai cea mai ieftină activitate, dar merită :). Site-ul spa-ului aici.

Si gata cu vacanta asta…Un drum lung până la Berlin pe timp de noapte. Greu mai e să te întorci odihnit din concediu. Oare o să reusim cândva?