Apus la malul Mării Baltice, în Polonia / 15 mai 2015

Un sfârsit de săptămână puțin prelungit: 15-17 mai 2015.

Ziua 1: Polonia – Szczecin si Miedzyzdroje // Monica, Ștefan.

Zilele 2 si 3: Germania – cu bicicleta prin Insula Rügen // Monica, Ștefan, Călin.

Joi și vineri Ștefan are liber, o zi de la stat plus o zi din concediu. Pfoai, poate dăm o fugă în Alpi. Așa ne gândeam acum ceva vreme. Însă ne-a prins cu multă treabă și au picat planurile. Joi stăm amânoi si lucrăm, dar spre seară deja ne mănâncă tălpile. Ce-as fi să lucrăm vineri în aer liber? Important este să avem internet la destinație si să ajungem înainte de ora 9. Cu trezire la 5 dimineața s-ar rezolva problema. Zis si făcut.

*la cafea, în parcare, printre păpădii

Vineri la 6 dimineața suim bicicletele pe masină și pornim spre litoralul polonez din apropierea graniței cu Germania. Pe drum ne mai sucim și decidem să ne oprim la o vizită în Szczecin / fost Sttetin, că tot e în drumul nostru. A mai fost în planul nostru cândva să dăm o fugă pe aici, căci e aproape de Berlin. Este port la Marea Baltică si cândva era considerat “portul Berlinului”. Găsim noi o cafenea pe acolo cu wifi cât să putem lucra. Parcăm în centrul vechi și hai la o plimbare de recunoaștere. Intrăm în curtea Palatului Ducilor de Pomerania, dar sunt ceva lucrări de constucție pe aici. Nu avem timp oricum de vizitat. Orașul este încă amorțit, iar terasele închise. Nici măcar la punctul de informare turistică nu găsim deschis, dar arată drăguț centrul, proaspăt renovat sau în curs de renovare. Aici s-a născut Ecaterina cea Mare, o împărăteasă care a influențat mult istoria, admirată si controversată în același timp, o nemțoaică care a reformat Rusia :). Cică se trezea în fiecare dimineață la 5 și se punea pe treabă…. marea mea țintă de neatins 🙁 (mi-o iesi cândva si planul ăsta). Orasul e vechi și în ultimele patru secole a trecut prin mâinile suedezilor, care au fost forțați să cedeze Sttetinul către Regatul Prusiei, apoi a fost al Germaniei până în 1945, când populația majoritar germană a fost expulzată. Conform deciziilor Conferinței de la Posdam, începând cu anul 1945, Szczecin, ruinat în urma celui de-al doilea război mondial, a fost anexat Poloniei.

*centrul vechi Szczecin

Prima cafenea deschisă pe care am găsit-o în fosta piață medievală nu prea ne atrage. Continuăm plimbarea. Trecem râul și ajungem într-o zonă industrială unde ne face cu ochiul cel mai tare bar “Bar u Moni”, populat probabil de muncitorii din zonă. Dar n-avem tupeu să intrăm și revenim în centru căci se face deja ora de muncă.

Orașul ne surpinde plăcut. Sunt piste de biciclete noi si clădirile renovate. Ne îndreptăm către un mic bar cu reviewuri bune, găsit pe Foursquare. Petrecem aici cam două ore de lucru, pe terasă, la un mic dejun, până înghețăm cam tare si ne întoarcerm la masină.

Continuăm drumul către litoral si ne instalăm într-un camping mai aproape de graniță față de cel din planul inițial, în Miedzyzdroje. Nu de alta, dar mâine avem întâlnire cu Călin în Stralsund pentru tura cu bicicletele. Internet avem, cu bateria la laptop stau cam prost, dar merge, vreme cât de cât ok… deci la treabă până se termină ziua de lucru. Ștefan dă o fugă până la un chioșc și facem ce nu se face – lucrăm savurând din bere.

Cum mai avem câteva ore de lumină ne echipăm pentru o alergare combinată cu vizitat stațiunea si parcul natural de lângă. La început doar ne plimbăm de dezmorțire. Stațiunea la periferie e un fel de Eforie renovat, iar în zona centrală aduce mai mult a Mamaia. Hmm, de ce-o dau eu cu stațiunile de la noi nu stiu. Că aici mai toate casele și grădinile sunt frumoase, construite sau renovate după un plan, nu trântite care cum apucă. Oricum, e îngrijită si surprinzător de populată. În multe locuri se fac renovări. Pare că se pregăteste intens pentru sezonul estival.

Ok, ne-am lămurit cât de cât, ne-am mai încălzit si începem alergarea – la început prin stațiune, apoi prin nisip pe plajă, apoi intrăm în pădure.

*norocel

Uuuu, scări, antrenament! Pfoai, ce greu e! Deja pe la jumătate nu mai pot menține ritmul de alergare și continui urcarea în mers rapid. Ajung sus cu limba scoasă și cu frica de “ce mă fac eu la ultramaratonul din iunie care bate la usă”.

Traseul nostru continuă prin pădure, pe lângă rămăsițele unei scoli militare transformată în 1945 în unitate militară pentru a întări apararea cetății Świnoujści (inclusă în “Baltic Fort Route”). În luna mai 1945, complexul  fost capturat de Armata Rosie. În prezent, locul unde a fost scoala a fost transformat într-o bază de educație si știință a Parcului Național Wolin.

*Baltic Fort Route Map // www.balticfortroute.eu

Alergarea a fost lejeră, cu multe opriri de făcut poze, admirat sau citit plăcuțe informative. O luăm curoși spre rezervația de zimbri, dar descoperim că e o zonă închisă si se plătește intrare. Prin gard nu se vede nimic. Ne mulțumim cu pozele de pe panouri.

În curând se întunecă și toate scormoniturile de pe marginea potecii nu sunt prea drăguțe. Nici mulțimea de urme proaspete lăsate de porcii mistreți pe nisipul de la marginea pădurii pe care alergăm acum nu ne plac prea mult. Cu porcușorii din Germania ne-am mai obisnuit, dar or fi oare si ăstia de pe aici la fel de pașnici? Parcă n-am vrea să aflăm. Decidem că am alergat suficient pentru azi si o luăm înapoi spre stațiune.

Terminăm alergarea când ajungem la plajă, unde prindem și un apus frumos. Uuu, ce rece-i apa! Numa’ bună după alergare. Asta până începi să nu-ți mai simți degetele. Stăm la pozat și inspirat adânc aerul de mare până dispare complet soarele și ne ia frigul.
Câteva păsări care se joacă în zare ne fură privirile și-mi aduc aminte de întrebările pe care le aveam mai devreme, când am văzut o pasăre adusă de valuri la mal. Oare cât pot zbura păsările? Muuult. Uau, cât de mult. Încă nu m-am lămurit dacă păsările reusesc să si doarmă în somn. Albatroșii călători, care au cea mai mare deschidere a aripilor (putând ajunga la peste 3m) pot depăsi distanțe de 15.000 km. Să zboare atât deasupra apelor fără să se oprească mi se pare incredibil. Cică zboară atât de eficient încât folosesc mai puțină energie în zbor decât stând pe uscat si pot sta în aer mai multe ore fără să dea din aripi. S-a înregistrat că un albastros a reușit să facă înconjurul lumii în 46 de zile. Aaa… mai trăiesc si mult. Am spus asta de multe ori – dacă ar fi să-mi aleg o super putere ar fi probabil să pot zbura.

Stăm si privim cum apune soarele si nu ne îndurăm să plecăm până nu dispare complet în mare. De-ar fi si puțin mai cald aș adormi pe plajă cu imaginile astea în minte. Dar nispul rece de sub picioare mă ține trează.

Înfrigurați si înfometați pornim spre camping, cu o oprire scurtă la o gustare rapidă și un ceai. Ajungem rupți de oboseală la cort și adormim în masină, la căldurică. După 12 noaptea ne trezim zgribuliți, ne schimbăm si ne mutăm în cort, unde ne asteaptă sacii subțiri de vară. Am zis că rezist… și asta încerc să fac până sună ceasul de trezire, așteptând dușul de dimineață. Acolo-i cald si bine, nu de alta.