Perioada: 24-25 Septembrie 2016.
Destinația: Vf. Fanellhorn 3123m, Adula-Alpen (sau Alpii Lepontini), Elveția și St. Anton-ul de lângă casă.
Echipa: Ștefan și Jarek.

După un weekend în țară pentru o nuntă și cu MPC-ul apropiindu-se cu pași mari, îmi rămâne doar următorul weekend pentru antrenamente. În timpul săptămânii aflu de la un coleg de un concurs de bicicletă care înconjoară masivul din zona noastră (Alpstein), dar cum are vreo 100km pe teren denivelat mă gândesc totuși că îmi obosesc picioarele cam tare și n-o să mă refac până la MPC. Mă decid să las doar o alergare mai lunguță și cam atât. Abia vineri aflu din vorbă-n vorbă că colegul meu polonez, Jarek, plănuiește o drumeție în weekend. Singur. Ok, întreb dacă pot veni, la care el acceptă imediat, bucuros de partener probabil. Vârful ar fi Fanellhorn (3123m după plăcuța de pe vârf, 3124m după sursele online; ce-i drept, momâia de pe vârf l-ar mai crește cu 1m) și este cam la 100 km de casă. El folosește mereu transportul în comun, dar acum, venind și eu, acceptă să mergem cu mașina. Salvăm cam o oră de mers, deci merită. Printăm o hartă cu zona de pe map.geo.admin.ch (cele mai belea hărți din univers, cu potecile de trekking din Elveția), decidem să urcăm din Vals până pe Fanellhorn (via niște lacuri) și să coborâm pe o vale mai lungă. Pornim cam de pe la 1200m și urcam aproape 2000m. Abia aștept.

Ne întâlnim în gara din Altstätten la 7:20 și pornim împreună cu mașina spre Vals. E cam la 40 km de Chur, pe un drum foarte fain cu serpentine și sate idilice. Cu ocazia asta aflu și ce-nseamnă Surselva (numele unei localități din zonă): sub pădure. Polonezului i se pare un nume total random, dar mie Selva (din romanșă) îmi sună foarte apropiat de Silva (pădure, în latină). Are sens.

Ajungem înainte de 9 în Vals, parcăm mașina aproape de SPA-ul de-aici, care ar merita vizitat cândva. Pare mare și foarte fancy. Ne luăm rucsacul și pornim spre centru, unde sperăm să dăm de indicatoare. Trecem pe lângă clasicele, mereu prezentele în sate: poștă, pompieri, bäckerei și biserică. Intrăm și în brutărie pentru a ne lua ceva de-ale gurii. Am înțeles de la Jarek că brutăriile locale sunt într-un declin de câțiva ani, drept urmare le facem vânzare consistentă. Cu desaga și stomacurile pline, pornim către primul lac, Selvasee. Drumul începe abrupt, pe o potecuță prin spatele curților. Într-una din ele zace o mașină de curse impecabilă (Ford GT mai exact). Probabil vreun localnic excentric. Depășim curând o cireadă de vaci apoi ne intersectăm cu ceva drumuri forestiere. Pădurea e foarte plăcută, răcoroasă. E plin de afine și de zmeură/mure. Adevărat festin. Comentez că se vede că n-au urși, că atârnă bunătățile astea pe-aici. Ne mișcăm bine și cam după o oră ieșim din pădure, pe niște pajiști. Avem în sfârșit priveliște și e din ce în ce mai fain. Ajugem curând și la Selvasee, de unde pornim către următorul lac, Amperveilsee. Până aici am fost singuri pe traseu. Acum mai apare lume, din direcția opusă. Bine, chiar singuri n-am fost de fapt, ci am avut destule marmote și alte vietăți prin preajmă. Marmotele păreau grase bine și abia se urneau de la soare când ne apropiam. Ar fi fain de alergare pe aici (ca de altfel tot traseul), poteca e genială. Se vede în vale, în depărtare, și barajul de la Zervreila.

* ce poți găsi într-o curte dintr-un sat de munte în Elveția

*Selvasee

*Amperveilsee

*Fannelhorn, ținta noastră

Deși se anunța soare toată ziua, norii, care nu-s însă de ploaie, îl cam acoperă și se facem cam friguț. Facem un popas de mâncat. După al doilea lac, dăm cumva colțul pe o curbă de nivel și în sfârșit vedem oarecum în depărtare vârful pe care tragem să urcăm azi. În fine, ajungem și la al treilea lac de pe ruta asta, Guraletschsee, care e deja pe la 2400m. Norii dispar și se face în sfârșit mai călduț, dar nu e caniculă. E temperatura ideală, se vede c-a venit toamna. Și-n pădure paleta de culori era mai spre maro/auriu. Aici la lac e ceva lume, care fie stă la picnic, fie coboară din șaua în care urmează noi să urcăm: Fanellgrätli (~2700m). Chiar lângă lac e un cort al unui nene echipat de pescuit. Am observat multe locuri faine de cort și nu-s chiar în drum; sper ca în curând să facem o escapadă cu cortul în natură, deși ne-a cam fost jenă până acum, temându-ne că n-am avea voie. De la lac traseul devine mai stâncos, sunt bolovani mari de granit (gen Retezat/Făgăraș), printre care mișună multe marmote. La un moment dat una din ele chiar trece la 2m de noi, ducând niște iarbă uscată în gură. Of, de-aș prinde una! Mă gândesc numai la filmulețul ăla cu o marmotă care se suie pe fața cuiva… Acum că-s și mâncat și c-a venit și căldura, îmi recapăt energia și urc vânjos până în șa, de unde urmează cică potecă albastră până pe vârful nostru.

*Guraletschsee și urcușul către șa

*Guraletschsee

*bolovăniș zdravăn spre Fanellgrätli

*Fanellgrättli (2712m)

În șa îl aștept și pe Jarek, apoi continuăm pe poteca marcată cu alb și albastru (traseu greu adică) către vârf. Din unghiul din care-am văzut vârful până acum pare într-adevăr abruptă muchia, dar în realitate traseul merge prin spatele muchiei, unde e teren lejer, cu bolovani și grohotiș. După ~40 min (față de 1h15) ajungem pe vârf și savurăm priveliștea. Ne odihnim puțin, devorăm ce mai avem prin desagă, apoi facem selfie-ul de vârf și o luăm la vale. Eu am ceva spor, am energie și chef de alergare, mai ales pe coborâre. Jarek are probleme cu genunchii și vine foarte încet. Se anunță o luuuungă coborâre până la mașină.

*spre vârf

*rămășițe din zăpada de la valul de frig de weekend-ul trecut

*peretele nordic își merită numele; aproape vertical și plin de gheață

*ultimii pași spre momâia enormă de pe vârf

*pe vârf după ~5 ore jumate de la mașină

Din șa, alegem să facem dreapta printr-o vale lungă, față de stânga pe unde am venit. Valea pare foarte faină de alergare și chiar schi de tură, dar așa la trekking încet, înnebunesc 🙂 Mă apuc și tot pozez vietăți, de la marmote la capre la fluturi, la ce mai prind. După vreo oră și jumătate de coborâre destul de consistentă ieșim la râu, în vale de tot și mai facem o pauză. Profit de timp și mă descalț să-mi bag picioarele în apa rece; pfoai ce bine-i! Ajugem curând la un forestier care, după altă oră, de aduce în pădurea prin care am urcat, de unde coborâm rapid în sătuc. Chiar în centru în sat observ o bodegă pe care scrie Lisabona, cu un look sinistru, în care se hăhăie niște oameni care par înspăimântători. Ar fi fost interesant de băut o bere acolo; de ținut minte data viitoare. Urmează returul cu mașina acasă, fără incidente.

*începutul văii interminabile

*fluture amiral (Vanessa Atalanta)

*marmotus grăsanus

*capre, lăsate de capul lor

*bivoli?

*ceva icoană care menționa ceva polonezi de-au construit un drum în zonă (Jarek le știa povestea)

*nu m-am putut abține…

A doua zi, mă resimt puțintel după tura de ieri, numai bine pentru a face un semi maraton prin zonă, ca să mă obișnuiesc a trage de mine nefiind odihnit. Plănuiesc un 10km pe plat dar mai “tare” (sub 5 min / km) apoi o urcare în St. Anton cu o coborâre mai rapidă.

Alergarea a decurs conform planului, mai mult sau mai puțin; mă cam chinui pe plat să trag de mine să mențin pace-ul propus. Îmi pun chiar și muzică, dar nu mă ajută. Mă simt totuși bine, dar am chef de teren mai denivelat. Se duc în sfârșit și cei 10 km apoi o tulesc spre dealuri, începând urcușul pe la castelul cu vița de vie. Cumva n-o iau pe poteca clasică care iese în valea cu cascada, și o tai dreapta, pe marcajul galben. Niște vaci pe drum iar mă fac să deviez un pic și evident că iar mă pierd prin pădurice. Ies pe niște coclauri mega abrupți și plini de mărăcini (de zmeură de fapt, plină de țepi). Dar e fun și-i dau în sus puțin până ies în poteca de-o știu. Continui un ritm nu foarte alert, alternez alergarea cu mersul tare funcție de pantă și ies curând în centru la St. Anton. Fac pozele corespunzătoare cu semnul și cu Bodensee în zare, mănânc un baton, apoi îi dau la vale. În păduricea de sub St. Anton o iau greșit, că-s multe poteci și ies prea în dreapta. Dă-i iar pe curba de nivel până în forestierul clasic unde în sfârșit pot băga blană la vale. La fel și pe bucata mai abruptă de la cascadă și apoi spre gară, pentru Rivella de finish. Am cam exagerat de data asta, am luat 3 sticle…

*Bodensee

*multe de făcut aici

Gata și antrenamentul ăsta, urmează MPC weekend-ul viitor, și poate încă o fugă scurtă pe miercuri-joi, de menținere. Am strâns 20.5 km cu 700m dif de nivel. Cam puțină dif de nivel, dar asta e. Poate ar mai fi mers o urcare la St Anton…

Altceva nimic demn de menționat de la alergare. M-am simțit bine, am mâncat și am băut corespunzător.

Hike:

Alergare: