27 sep 2014: Expo Berlin Marathon, scurta alergare cu Scott Jurek si muuuulte baloane.

28 sep 2014: spectatori la Berlin Marathon.

În weekend are loc celebrul maraton de la Berlin. Nu ne-am înscris. Nici dacă am fi vrut nu cred că am fi avut sanse să prindem locuri. Poate cândva o sa încercăm si unul de sosea mai mare. Întamplător aflăm însă că se organizează o scurtă alergare cu un ultramaratonist celebru, Scott Jurek. Cum am citit cartea lui anul acesta, mi-ar plăcea să-l cunosc. Întâlnirea are loc sâmbată, la Expo Berlin Marathon. Sunt foarte multe standuri cu firme care-si promovează produsele pentru alergare si tot aici sunt promovate si multe maratoane din alte părți ale lumii. Pare o adevărată industrie. Chiar am vrut si eu să fac puțin shopping, dar n-a fost cu noroc. Tot vreau să-mi iau o fustiță de alergat, dar n-am gasit nici măcar aici, unde s-au adunat zeci de firme.

Cu ocazia asta reusim să ne întâlnim pentru prima data si cu Paul, un neamț cu care ne-am mai conversat pe Strava si cu care am tot zis că iesim la alergat.

Alergarea a fost haioasă, având fiecare câte un balon prins de noi, iar Scott foarte simpatic si prietenos. A stat mai cu toată lumea la povesti în timpul alergării pe vechiul aeroport Tempelhof, sub un soare chinuitor. La final, ne-a semnat si cartea cu o dedicație “do things. always”. Simona ne-a făcut poze si ne-a asteptat cât am alergat noi, apoi finalizat iesirea de sâmbătă cu o plimbare cu bicicletele spre casă, asa… mai cu ocol.


Duminică, iesind la o scurtă plimbare cu bicciletele, ne-am intersectat cu participanții la maraton si am zăbovit la aplaudat, pozat si încurajat cam o ora. Câtă lume! Toate vârstele. De alergat între atât de mulți oameni cred că m-ar chinui si ameți rău, dar de văzut e super tare. Foarte misto atmosfera. No’, uite asa am luat si pulsul celebrului maraton. Poate cândva o să-l încercăm si noi.

Nebunie mare la Maratonul Internațional Berlin, locul unde se tot stabilesc recorduri în ultima vreme :).