Perioada: 11 – 12 iulie 2015.

Destinația: Harz, Germania.

Echipa: Monica și Ștefan.

Cum se potrivesc toate… vineri spre sâmbată, chinuită de oboseală și visând la un somn adânc, mă trezesc cu urgențe de birou și reusesc să mă bag în pat pe la 4 dimineața, cu bagajul făcut pe jumătate. Am zis că luna asta nu mai plecăm pe nicăieri. Ne odihnim, ne relaxăm și mai alergăm câte puțin prin împrejurimi. Dar n-am rezistat se pare. Dacă tot mi-am luat bicicletă nouă, e cazul să mă obișnuiesc cu ea pentru tura lungă de la sfârșitul lunii. Alegem Harz căci e singurul loc mai apropiat unde știm o urcare mai accidentată șî care ar fi un minim de antrenament pentru cursa dificilă de la Tromso. Am mai alergat acum un an pe acolo și tare greu a fost. Oare de data asta o să fie mai ușor? Nu se urcă mult, dar tot e ceva față de platul berlinez.

Tot ca antrenament alegem să plecăm cu trenul și cu bicicletele încarcate. Din păcate însă l-am ratat pe cel de la ora 7 dimineața si am ajuns abia pe la prânz  la destinație, combinând 3 trenuri regionale. Reușesc să mai ațipesc spre final în tren. Măcar așa să mă mai refac, cu picătura. Ce-a fost oare în capul meu să plănuiesc o vacanță așa întortocheată ca cea care va urma în curând? Pur si simplu nu mă pot abține.

Coborâm în Wernigerode si pe la 13.30 ne punem în mișcare. Orășelul ne suprinde plăcut și ne cam invită la o terasă pentru cafea. Nu de alta, dar am încercat să urcăm până la castelul din zare până ne-am lăsăt păgubași. Lipsă de energie cruntă. Avem mai puțin de 20 km până în camping, deci nu ne grăbim așa tare. E forfotă mare, mulți par turiști. Centrul e cochet și casele construite pe bârne de lemn sunt renovate frumos, împodobite cu flori. Încântă privirea, asta e clar.

*castelul până la care nu am fost în stare să urcăm

O cafea, o prăjitură și înapoi pe biciclete până la primul urcuș care mi se pare interminabil. Parcă erau doar 20 km lejeri… Îmi vine să mă întind pe marginea drumului. Mă îndop cu niște frăguțe și pornim cu viteza melcului mai departe.


Încă puțin si ajungem. Parcă începe să-mi treacă somnul. Hmm, ar intra o alergare după :). Dar întâi o bere să ne răcorim. Nu durează mult până mă întind pe băncuța din camping și adorm dusă. Oare e util si alergatul din vis?

E atât de bun somnul pe bucățele, pe unde apuci! Câteodată mă odihnesc mai bine în jumătate de oră decât într-o noapte întreagă. Cu forțe noi, înstalăm cortul și ne echipăm pentru o alergare de seară. Planul nu e bătut în cuie. Încercăm să ajungem pe Brocken, dar vedem pe drum cum ne simțim.

 

 

Ora pare perfectă – o lumină plăcută si răcoare. S-au potrivit bine toate până la urmă. Alergăm mai încet la început și încercăm să forțăm pe zona mai abruptă. Uaaaai, o să-mi sară inima din piept. Vreau aer! Nu-mi este deloc mai ușor fată de anul trecut. Dar probabil am alergat mai tare. Termin micul urcuș gâfâind crunt, dar bucuroasă că nu m-am oprit.

Încă puțină urcare mai lină si ajungem pe vârf. E prima dată când venim aici pe vreme ok și vedem ce e în zare. Am prins una din puținele zile pe an cu soare de aici. Se vede  frumos apusul, dar pozele nu-mi ies nicicum. Nu reusesc să fac aparatul să focalizeze unde vreau eu. Nu mă lupt doar cu setările ci și cu miile de musculițe atrase și mai tare de pielea noastra transpirată. Vai, cât de enervante sunt.

 

No, hai să ne întoarcem că ne cuprinde rău frigul pe aici. Ștefan menține un ritm alert și încerc din răsputeri să mă țin după el. Până la urmă reusesc să-l pierd pe ultimii doi kilometri.

 

 

Ajunși în camping ne dăm seama că am uitat să cumparăm măcar ceva de băut – apă, orice… Cu ultimele forțe ne suim pe biciclete și pedalalăm până în stațiunea de lângă, în speranța că vom mai gasi măcar un bar deschis. Mda…totul e închis deja. Ne întoarcerem resemnați până dăm de un restaurant chinezesc unde mai văd pe cineva foindu-se înăuntru. Bat la ușă și am noroc. Cumpărăm o sticlă mare de Cola si bere pentru Ștefan. Bucurie maximă la ce sete aveam în mine. Îmi vine să-l pup pe chinez că ne-a salvat de la crunta sete. Hai că mai pot să urc acum un ultim deal pe ziua asta.

Mai stăm la focul din camping care alungă musculițele și ne băgăm la somn destul de târziu. La cum ne simțim, oricum nu cred că mai alergăm si mâine.

 

 

Dimineața încercăm să facem un mic plan de atac. Ne decidem să pedalăm până în Magdeburg și de acolo să luăm trenul înapoi către Berlin.

 

*Ștefan atacat de musculițe, încercând să afle la ce ore am avea tren

Prima partea traseului a fost plină de zone cu frăguțe și ne-am tot oprit pentru cules și mâncat. Mă cam tenta să culeg mai multe pentru o spumă de  frăguțe, dar nu cred cred că ar fi rezistat până acasă.

 

 

Ne îndopăm cu cireșe, ne spală ploaia, în dreapta sare o căprioară, în stânga țopăie un fund gras de iepure, iar eu sunt super mulțumită de bicicleta mea cea nouă.

 

*Zoro în acțiune

 

Vai cât de bune îs cireșele astea amare!

 

Urmează ploaie din ce în ce mai tare și un drum chinuitor. Ne cam sperie mersul pe ploaie pe drumul national foarte aglomerat și încercăm să găsim o rută alternativă. Nu toți soferii au grijă să păstreze distanța si avem ceva emoții cu unii nebuni.
Plouând încet în prima parte am făcut greseala de a nu-mi pune geaca de cum a început să picure si acum am totul ud pe mine.
Mâinile îmi îngheață rău, până nu mai simt degetele cu toate încercările constante de a le misca și a le lovi de ghidon. Orice le fac nu vor să-și revină, și sunt cu ochii în patru pentru un loc de oprit la căldurică. După ceva vreme dă norocul peste noi si găsim un Fast Food, unde ne revenim.

 

Începe să nu mai fie chiar o plăcere drumul, dar acum chiar ne-am pus în minte să pedalăm până în Magdeburg. Cu hainele schimbate, uscate, cu mâinile dezghețate, e totuși altă poveste. Așa mai merge.

 

 

Ne aopropiem de oraș și ne facem deja speranțe că prindem un tren mai devreme, cât să ajungem acasă la o oră rezonabilă. Doar că lui Ștefan îi place să facă pană când ți-e lumea mai dragă. 2 km si ceva până la gară si poc! Ne uităm la ceas si decidem că ar fi mai rapid să mergă cu ea la braț, decât să stea acum, pe ploaie să facă pana. Ajungem la gara bucuroși că n-am renunțat la plan și prindem și trenul.

 

 

Albumul cu poze aici.
Camping: Harz Camping am Schierker Stern (locuri faine de cort, printre copaci și tufe de afine).

Gara Wernigerode – Camping Schierke am Harz:

Alergarea de sâmbătă seara, Schierke – Brocken și înapoi:

Tura cu bicicleta de duminică, Schierke – Magdeburg: