Data: 18 Ian 2015.
Locul de joacă: Müggelheim, lângă Berlin.
Ne propunem pentru duminică să iesim cât mai devreme la alergat. Încă nu suntem obisnuiți să fim matinali, dar ne straduim în continuare. Si de fiecare dată când reusim avem câte o surpriză plăcută. De data asta am prins păduricea de lângă Berlin într-o variantă de poveste. Iarba era încă înghețată, iar în pădure alternau zone albite cu zone cu verde crud. Am alergat cam un semimaraton, însă cu multe opriri pentru poze, admirat sau trântit în iarbă. Îmi venea să mă arunc în pădure. Mi-ar fi plăcut să fiu un fluturas, să zburd de colo-colo.
Parcăm si ne echipăm. E friiig, dar alergând sigur o să ne încălzim. Încă nu stim ce frumuseți ne asteptă într-o simplă pădure de la marginea orasului.
Prima întâlnire o avem cu căprioarele. Multe si gingase. Alergă în voie si nu par speriate de noi. Se mai opresc si se uită la noi, dar de surprins cu aparatul tot nu prea reusesc.
În primul km încă nu e nimic deosebit față de celelalte iesiri pe aici. Dar după urcus, încălziți puțin de la efort ne inundă primele raze de soare care nu au apucat să topească bruma.
Cum să nu-ți vină să sari în sus de bucurie 🙂
Să tot alergi prin locurile astea si să nu te mai opresti. Uiti si de frig si de oboseală si de orice pitic ai avea pe creier. Totul sclipeste în jur si suntem singuri în pădure. Nici cu căprioarele nu ne mai întâlnim. Radu, unde esti? Că mie nu-mi ies pozele. Sunt departe de frumusețea din realitate.
Am zis că nu alergăm mult. Am fi vrut doar să ne putem puțin în miscare. Dar asa nu ne venea să mai plecam de aici. Abia spre final, când ne îndreptam înapoi spre masină a început să mai apară lumea la plimbare. Si tocmai ce pădurea îsi revenea la culorile cu care eram obisnuiti. Bruma s-a topit si farmecul de mai devreme începea să se risipească. E fain când prinzi momentul. La cât mai multe treziri matinale! Cu cât mai multe încercări, cu atât mai multe sanse de surprize plăcute.
Albumul cu miile de poze aici.
Înregistrarea pe Strava:
Leave a Reply