Traseu: Lehmen - Gartenalp - Chlus - Berggasthaus Schäfler - Lötzisalpsattel (aproape) - Altenalp - Berggasthaus Äscher - Weissbad / Alpstein, Appenzell, Elveția. Data: 20 octombrie 2024. Echipa: Monica, Claudia.

*Ruta Strava 16 km (îmi lipseste 1km spre final), 1100m+  www.strava.com/activities/12699827828
*Foto credit poze cu mine: Claudia 🙂

După câteva zile mai agitate în care nu am reușit să îndes alergările în program și capul a cam luat-o razna, apare ocazia unică de a alerga în Alpstein. Vremea e bună, aș avea la dispoziție peste 2 ore să-mi fac de cap, doar cu “anchilozeala” asta tre’ să văd cum mă descurc. Întâmplarea face să alerg cu Claudia de data asta, rămânând ca Ștefan cu Andrei să bage o tură cu bicicletele după prânz.

Am emoții :)) Oare ce să-mi pun în rucsac?  Nu că aș face vreo super alergare, dar mi-e frică să nu care cumva să-mi stric cu ceva mărunt bucuria unei astfel de alergări. Absurd, da…

Ne lasă Stefan la Cabana Lehmen. Îmi aduceam aminte de o potecă drăguță pe care am fost cu V. în burtoi nu chiar așa abruptă ca cea care merge direct la Schäfler. Dar foarte curând se transformă într-un drum în lucru, cu noroi și disconfort vizual în primul rând.

Avem noroc și revenim rapid la potecă bună. Nu au apucat să înainteze prea mult cu noul drum și cu defrișarea pentru el. Urc cu pulsul ridicat, cu senzație de corp înțepenit și… cu gândul că prea o țin în loc pe Claudia. Dar ce să-i fac… astea-mi sunt puterile acum. Miroase ici-colo a ciuperci și îmi aduc aminte că toamna asta n-am cules nici măcar o mânătarcă. Tristuț. Dar ce bine e la alergare! Momentan e ceață și umezeală, dar pe sus ne-ar aștepta soarele cică.

Puțin asfalt, apoi urmează o potecă ceva mai înclinată până la telescaunul de Ebenalp. Gata, aici e senin și ne putem uita la marea de nori, însă până aproape de Chlus nu ne ating razele de soare. Dar și când ieșim din zona umbroasă! Sunt pe munte, echipată de alergare și parcă nu-mi vine să cred ce bine și ce frumos e. Mi-era tare dor. Ar trebui să planific mai des alergări d’astea. Merită juma de oră pe drum, hai o oră dus-întors.

De la Chlus devine foarte aglomerat traseul. Se ajunge relativ ușor aici dacă urci cu telecabina la Ebenalp. E de înțeles pentru o duminică frumoasă la înălțimi. Ajungem repejor la cabana Schäfler unde terasa e plină și atmosfera faină. Și iar îmi aduc aminte că îmi doresc de multă vreme să mai rămânem peste noapte la cabane ca asta. Cred că deja e posibil să facem asta cu Victor. Poposim la câteva poze, apoi continuăm spre Säntis pe bucata de traseu mai spectaculoasă. E un single trail pe care sincer nu știu cum de am reușit să ajung atât de rar…

Pfoai ce zi perfectă de alergat pe toate crestele din Alpstein! Oare o să alerg cu Victor pe aici? Mda, muntele. Alergarea pe munte… chiar e ceva de care am mare nevoie. Cât de acasă mă simt făcând asta!  Durerile parcă nu mai sunt dureri. Oboseala nu mai contează.

O idee ar fi să coborâm pe la Mesmer, pe unde nu am mai fost, dar e prea mult pentru azi și na, poate vor și partenerii să apuce să se bucure de ceva activitate azi. Continuăm până aproape Lötzisalpsattel când decidem să ne întoarcem, gândindu-ne că mai facem spre 2 ore până în vale. A durat sub o oră în realitate. Oricum reușesc să merg pe o bucățică scurtă pe care nu mai fusesem. O luăm spre cabana Äscher și de acolo începe coborârea. Mă ia de câteva ori senzația de foame, de lipsă de energie, dar mi-e și greață în același timp încât să pot mânca. M-o ține cât de cât fărâma de energie rămasă pe coborâre.

În vale pare că e încă ceață. Or fi înghețat băieții cât timp pe mine au curs apele pe aici pe sus? Ajungem pe forestierul pe care urcam iarna cu schiurile și ne luăm la revedere de la soare. Mi-a părut tare bine că ne-a ținut companie. Cu o planificare ceva mai bune ar intra și o alergare mai lunga pe aici – poate chiar un 4-5 ore 🙂

Intrăm în ceața deasă și o luăm spre Weissbad, de unde ne culege Stefan, care a petrecut dimineața cu Victor și “buna” în orășelul Appenzell.

Mi-a plăcut și mai vreau. Și n-ar strica ceva mai mult antrenament cât să pot duce mai mult și mai rapid. Poate cândva o să-i pice și lui Victor fisa că “uaaa, ce tare e să dormi!” :))

Mă mănâncă tălpile. Cum reușim să încropim o alergare mai interesantă și duminica asta?