Destinația: Bad Hofgastein, Austria. Perioada: 9-10 septembrie 2023. Eveniment: adidas TERREX INFINITE TRAILS - concurs alergare montana. Echipa: Ștefan, Monica, Victor. Întâlnire cu prieteni și ghindoci.

Site cursă Ștefan

Ștefan s-a cam obișnuit să pună câte un ultramaraton în calendar, în fiecare toamnă. Alege și anul ăsta unul, din simplul motiv că mai merg și alți prieteni. De profilul cursei, cu foarte multă urcare, nu e tocmai încântat. Și nici prea încrezător. Pe acasă e în continuare haos, aș zice oarecum dublat de încercarea, până la urmă eșuată, de a îl obișnui pe Victor la creșă 2 zile pe săptămână. Antrenamentele și somnul cam lasă de dorit. Suntem la un pas de a renunța să mergem în Gastein, căci e al naibii de lung drumul, pentru un weekend, cu copil mic care mai și trece printr-o nouă fază…

Și totuși, vrem să ne ținem cumva de micile planuri, să mai apucăm să socializăm, măcar puțin, în secundele de liniște. Minute ar fi prea mult spus :))

Vineri după o ultimă încercare la grădi, în care Victor nici măcar în hol nu a mai vrut să intre, mâncăm rapid de prânz și pornim la drum. Peste 5 ore până în Gastein… încerc să nu mă îngrozesc. Avem totuși mare noroc. Victor doarme aproape două ore (enorm), după trezire ne oprim la masă și joacă pentru o oră-două, apoi îl mai corupem în mașină cu cărți și joculețe. Încă o pauză într-un părculeț pentru copii din Kitzbühel, apoi trag cât pot de el până în Gastein. Da, nu mi se pare ok să îl țin așa mult în mașină, dar se întâmplă foarte rar. Pff, mi se usucă gâtul de atâta vorbit. Urmează o foarte scurtă plimbare prin centru Bad Hofgastein-ului, cât își ia Ștefan pachetul de concurs și ne vedem cu prietenii, iar pe la 8 fără ceva seara suntem la cazare în Gastein. Credeam că pică lat Victor. Dar exista chestii noi aici. Un pat de care pare foarte atras și, și, șiiii… o telecomandă, o chestie cool cu multe butoane. Cum acasă nu avem, nu o mai lasă din mână. Reușește să aprindă televizorul, să schimbe programe și pe la 9 juma adoarme cu ea în mână și cu TV-ul pornit. Mai stăm puțin pe balcon la o bere fără alcool și ne retragem curând la somn. Victor se trezește de o mie de ori, dar măcar nu cade din pat. Ștefan pleacă la start cu Mihai când noi încă dormim. Sau mai bine zis, în sfârșit dormim :))

Cursă Ștefan:

“De când m-am înscris am avut un nod în gât citind că ruta are 5000m+ de urcare, din 3 urcușuri mari. La cum mă știu eram oarecum împăcat că voi face maxim 2 din cele 3 vârfuri până să-mi vină răul de stomac. Cumva planul era să fac primul vârf cu minim de damage, pentru al doilea să iau o pauză cât de lungă e nevoie ca să-mi revin cât de cât pentru urcuș, și pe-al treilea… Doamne-ajută… 

Mă trezesc pe la 4, pe la 5 plec cu Mihai și Andrei spre Bad Hofgastein unde lăsăm mașina. Facem un pic de stretching, apoi la 6 (ce bine că-i plecarea devreme!) se dă startul. Chiar pornim destul de ușor și cam în același ritm – toți 3. Primul urcuș are cam 1400 – credeam eu. După vreo jumate din distanța asta, ieșim în sfârșit la primul punct de-alimentare, de unde începe vegetația mai alpină. Urcăm apoi într-o șa apoi pe o muchie ajungem pe un vârf… Nu e finalul urcării. După o mică coborâre, urcăm pe alt vârf, apoi în final pe-al treilea vârf – care e cu punct oficial de cronometrare. Aici am deja cam 1800m urcați și începe-o coborâre de vreo 1400m. Prima parte decurge destul de bine, mă simt perfect, ritmul e bun, nu foarte rapid, nici încet. Spre finalul coborârii Mihai și Andrei o iau mai înainte. Eu încep să încetinesc.

La punctul de-alimentare din Bad Gastein ne întâlnim cu restul familiilor. Am luat 1 gel Maurten la 45/60 min. Nu stau mult (probabil prima greșeală) – iau o gură de sanviș, umplu flask-urile și plec împreună cu băieții. Am avut 3 flask-uri la mine, dar n-a fost nevoie (sau poate-ar fi fost).  Aici la punct probabil trebuia sa îndes mai multă mâncare + să beau pe loc vreo 500ml de ceva, să fie. Urcușul merge decent în prima parte – țin pasul cu băieții – apoi pe la stația intermediară de telescaun ei încep să se îndepărteze. Mă simt din ce în ce mai sleit de puteri, culminând cu abia să mai pot a urca. La un moment dat pe urcarea asta n-a mai intrat gelul pe care-l luam la oră. Nu e cald, dar e o combinație de durere de stomac, lipsă de energie și amețeală. Probabil doar deshidratare și lipsă de ceva-n stomac… Clasic.

Aproape de finalul telescaunului e o cabană la care trag pe dreapta să-mi revin. Comand o cafea și niște pâine cu sare (amintindu-mi cum mi-am revenit la Innsbruck K85 acum ceva ani), dar nu mă ajută – abia pot mânca. Sorb un pic de cafea doar. Sunt în dubiu dacă să mai continui – clar șanse să mă-ncadrez în timp nu sunt (dacă am noroc la al doilea vârf, dar la al treilea sigur nu). În final mă decid să abandonez, și să petrec restul weekend-ului fără a agoniza în dureri, și-mpreună cu familia. Îl văd pe Mihai coborând (după runda spre al doilea vârf) și mă gândesc c-aș putea coborî cu el și să abandonez în Böckstein. Complet SF planul – Mihai se duce blană la vale, iar eu abia mă mișc. Gândul măcar de-a coborî pe picioarele mele până în Bad Gastein se spulberă destul de rapid – așa că iau telescaunul de la stația de mijloc până jos în oraș, de unde mă recuperează Monica. Petrecem o seară faină la SPA. Nu-mi pare rău deloc de decizia de abandon.

Lecții: ce-am scris deja mai sus cu băut peste necesar la punct + mâncat calumea + așteptat să se digere un pic. Dar asta e de fapt o scuză, că nu ar fi salvat cursa doar asta. Trebuie abdomen și picioare calumea ca sa nu te rupă o coborâre de 1500m continuă și abruptă. Și-apoi urmau încă 2… Și evident, minim 5 kile in minus.

Rămânem pe lângă cazare după un mic dejun prelungit, unde Victor a reușit în câteva secunde cât am plecat de lângă masă, să sustragă niște măsline din bufetul suedez. O mică panică când vede că e posibilitate de socializare, dar până la urmă cei doi Victori reușesc să interacționeze puțin. Somnul de prânz nu funcționează la hotel așa că pornesc spre SPA-ul din Bad Hofgastein. Fetele cu ceilalți ghindoci sunt deja pe drum. Victor adoarme în mașină, cu 2 minute înainte să ajungem :)) Mă învârt cu mașina și mă întreb ce să fac. Ștefan mă anunță că s-a decis sa renunțe la cursă. Se simțea mult prea rău și nu merita să se distrugă în continuare, așa că mă duc să-l recuperez și mergem împreuna la SPA, când s-o trezi Victor.

Foarte tare ce au făcut cu evenimentul ăsta sportiv. Tot SPA-ul e cu alergători și partenerii lor. E un adevărat party aici,  în special spre seară. Stau oamenii în piscină și beau bere. În principal stăm la joacă cu Victor la bazinele pentru copii, dar reușesc să-mi iau juma de oră de pauză în care au intrat tare bine două saune de 90 grade. Victor parcă a făcut un salt enorm de data trecută când am mers la piscină. Am mers cu el în apă mare și nu i-a mai fost frică. Chiar a fost mult mai prieten cu apa de data asta. Cu oamenii mai puțin în ultima vreme :))

Îmi vine să mă înscriu la anul la cursă doar pentru partea asta de după concurs 🙂 Pare un eveniment complet, nu doar o alergare. Aflu totuși că potecile nu-s tocmai genul meu, așa că îmi iau gândul. Prea puține poteci “micuțe și drăguțe” sau tehnice.

Duminică dimineață mai stăm scurt cu copiii lângă cazare, lăsăm o bere la geam unor prieteni din Gastein care nu s acasă zilele astea și ne-ar fi plăcut să mai schimbăm o vorbă cu ei, apoi parcăm mașina la Angertal și facem o plimbare scurtă până la cabana / restaurantul Waldgasthof Angertal …… Tare fain aici pentru copii. Victor e deja obosit, dar tot se distează bine aici. Se putea oarca si în fața restaurantului, cu foarte putin condus pe forestier. Au loc de joacă mare și câțiva iepurași. Copiii pot intra la ei în țarc. Victor n-a vrut, doar i-a urmărit cum se aleargă. Se apropie ora de somn. Pornim la drumul lung spre casă.

La întoarcere refuz să facem pauzele la benzinării / parcări de autostrada. Când se trezește, caut ceva loc drăguț în apropiere și mai bine facem o lungitură de 5 minute. Cu gândul ăsta am oprit la lacul Reintaler See in Kramsach și puțin în stațiunea St. Anton pentru o cină la pachet mega bună (scumpă, dar la o benzinarie sigur am fi depăsit suma luănd tot felul de prostii). Ambele popasuri în locuri faine. La lac a fost mai greu cu parcatul într-o zi așa însorită. Însă zonele de stat la relaxare în jurul lacului sunt multiple.

Reintaler See in Kramsach

St. Anton am Arlberg

Muuult pe drum, fără drumeții, fără chestii interesante, dar tot a meritat pentru noi si aș spune pentru Victor. Ne-am revăzut cu prieteni, am mers la saună, iar Ștefan a facut un long run reușit să zicem 🙂