Data: 22 mai 2015.
Destinația: Zürich.

E joi noapte și vineri la 6 dimineața decolează avionul spre Zurich. Mai am încă o listă lungă de treburi și ar trebui să plec de acasă pe la 3.30 noaptea. Deja mă mișc în reluare. Fac bagajul si mă trântesc pe la unu și ceva pe canapea să dorm puțin până la 3. Mi-e frică să mă bag în pat că poate adorm prea adânc si nu mă trezesc la timp.

Fac repede un duș, dau pe gât o cafea și-mi fac curaj să merg până la aeroport cu bicicleta, pentru prima dată. Ștefan a plecat de ieri și ne vom întâlni mai pe seară la destinație. E încă întuneric. Tare mi-e să nu fac pană fix acum. Nu mă speria treaba asta până nu a menționat Ștefan de posibilitatea asta, încercând să mă convingă să iau autobuzul. În caz de ceva, mă urc în taxi si tot ajung, mă gândesc. Străzile sunt pustii, fără poluare de la mașini, fără zgomotul de oraș. După 2-3 km uit de oboseală și mă cuprinde o stare de bine. Mă asteaptă munțisorii din Elveția :). Totul decurge bine; găsesc chiar un loc special de parcare pentru biciclete la aeroport. 14 km, 50 minute si un tricou de bumbac ud fleașcă la final.

Mă gândesc că voi recupera ceva somn în avion, dar mă prinde cartea citită și uit să mai dorm. La 8 dimineața sunt în aeroport în Zurich și singurul plan pe ziua asta este să gasesc un loc cu wifi să pot lucra. Mai pierd puțin vremea în aeroportul  încă amorțit, timp în care mă interesez de cum pot ajunge în oraș. Există biciclete de închiriat cu 35 CHF/zi, însă ar trebui să mă intorc diseară aici. Nu merge. Iau trenul până la gara centrală (6,6 CHF ceva de genul), mă aprovizionez cu ceva de mâncare din primul supermarket care-mi iese în cale și pornesc la plimbare prin centru. Bagajul nu e mare dar geanta de laptop în chinuie umerii în curând. Mă gândeam că găsesc o cafenea ok, dar încă nu sunt obișnuită cu prețurile de aici și nu mă încumet să intru. În Zurich e zi de lucru si eu am ajuns în plină forfotă matinală. Am mai fost în oraș de vreo două ori, dar tot asa, în trecere. Momentan nu recunosc nimic. Data trecută m-am plimbat de cealaltă parte a râului si am trecut pe la Cabaret Voltaire, unde, după primul război mondial, a luat naștere mișcarea dadaistă.

Gata, am obosit deja. Găsesc o bancă unde iau micul dejun.  Surpriză, am si wifi gratuit aici. Cât noroc să am? Pierd o perioadă pe aici încercand să mai lucrez, până mă cuprinde frigul și mă pun în mișcare.

*Werdmühleplatz – cu wifi gratuit în timpul zilei de la coșmelia de lângă.

Am intrat pe străduțe drăguțe, înguste, în mare parte pietonale,cu clădiri îngrijite, restaurante și magazine micuțe.

Orașul în zona asta e destul de liber. În birouri probabil e agitație la ora asta. Pe străduțe cred că majoritari sunt turiștii.

Îmi place că sunt țâșnitori în multe locuri. Ce mai plâng după una când ies la alergat în parc, în Berlin…

Trec prin fața celei mai vechi biserici din oraș – St. Peter, dar nu intru. Admir doar ceasul, care ar fi, cică, cel mai mare de pe turla unei biserici din Europa, cu un diametru de aproape 9m.

Pe partea cealaltă a râului nu mai am chef să mă afund pe străduțe. Am mai fost oricum prin zona asta. Mă îndrept către niște trepte pe mal, lângă bărcuțe. Râmân aici câteva ore până mă culege Stefan. Lucrez puțin, citesc si privesc ba oamenii, ba rațele și lebedele din jurul meu. Sunt hipnotizată o perioadă de un grup de tineri, care stau cam jumătate de ora să-si ia prânzul pe marginea Limmatului. Aș zice că nu au mai mult de 16 ani, fetele sunt cu țigările într-o mână si cu smartphone-ul în cealaltă și ascultă tare ceva muzică hip-hop. Din când în când dau cu lingurița de mâncare unei lebede, iar la final, spre surprinderea mea, lasă toate ambalajele de la mâncare pe jos si pleacă.  Cum reușeuște orașul ăsta să rămână așa curat oare?

Ștefan mă culege pe la ora 4 p.m. de pe malul râului și mergem în vizită la niste prieteni, într-un cartier foarte drăguț, mai departe de centru. Blocurile sunt mici, străduțele largi, iar gadinile pline de vegetație. Seara o petrecem la taclale, la un grătar de legume pe terasa apartamentului. Ce fain e să ai balcon, dar și mai tare e să ai terasă la parter; parcă ai fi la casă cu curte. Cred că aș dormi des afară, pe un pat pliant. Însă nu avem planul făcut pentru weekend. Se cam anunța ploi în zonele montane din apropiere, iar visul de a sta la o cabană pe munte se cam spulberă când descoperim că mai toate sunt închise până pe la mijlocul lunii iunie. Până la urmă rămânem să dormim la ei si abia sâmbătă pe la prânz pornim spre Alpi. Ne mai bătea gândul să dăm o fugă până în Italia, la Marco și să ne bălăcim în ape termale, darei sunt la un maraton și nu se protrivesc prea bine planurile. Plus că ar fi si mult de condus, pe drumuri cu serpentine.

Sparanghelul la grătar e delicios 🙂

Sâmbătă pe la 12 intrăm iar pe net și reușim să rezervăm o mașină pe care o ridicăm de la aeroport. Pornim spre munțisori 🙂