“Nu creeed. I did it!” Asa am numit tura de alergare de sâmbătă.

Data: 8 martie 2014.
Monica și Ștefan.

Începusem să visez din timpul săptămânii la o alergare prin pădure de 30 km pentru acest weekend, dar nu pot spune că mă si asteptam să ating ținta propusă. Era acolo o mică speranță, dar tindeam să cred că o să renunț mai repede, mai ales că nu-i un concurs cu linie de finish.

Pe la prânz am ajuns în capătul celalalt al Berlinului, unde în urmă cu jumătate de an am iesit cu Radu, Mike si Em la o alergare, în weekendul cu maratonul din Berlin. De atunci n-am mai ajuns prin Grunewald. Radu si Mike au plecat din Berlin, dar au avut grijă să mai planteze niste semințe în noi de alergare, să nu rămânem doar cu cele de la mataron. Păcat că nu am iesit mai des cu ei anul trecut. Ne gândeam că ar fi o treabă să ne mutăm pe acolo, fix lângă pădure. Oare am alerga mai mult? Sau ar fi ca povestea cu fotoliul pe care o tot auzeam în copilărie? Ca o mică paranteză, povestea cu fotoliul nu e cine stie ce, dar imi vine deseori în minte si suna cam asa: “asa ziceam si eu când eram la scoală? Că dacă as avea un fotoliu asa mare, frumos si comod, as citi si as învăța mai mult. Apoi am avut acel fotoliu si nu s-a schimbat nimic. Când m-am pus pe citit, condițiile de confort nu au avut legătură. Cu sau fără fotoliu este acelasi lucru. Important e să vrei si să faci schimbarea în tine.” Asa că de câte ori îmi vine un gând de genul “dacă ne-am muta în Munchen, lângă munți, am fi în fiecare weekend pe munte” sau “dacă am avea biciclete mai bune, am face ture lungi mereu” sau altele de genul, dacă, dacă, dacă…. îl demomtez rapid gândindu-mă la fotoliu :). Acum nu zic să renunț la lucrurile ajutătoare, dar să nu depind de ele.

Asa, ziceam de alergat. Dacă acum două săptămâni eram super entuziasmată că am alergat în premieră 22 km pe plat fără oprire, de data asta chiar nu-mi vine să cred că am rezistat 30 km cu o viteza constantă si rezonabilă si cu ceva diferență de nivel. Sincer, nu mă asteptam la o asemenea evoluție după doar o lună de alergat constant. Mai e mult pană să ajung să fiu cât de cât ok si pentru un maraton montan, dar e un început promițător. Sâmbătă, imediat după alergare eram puțin stresată de niste dureri si mă gândeam cu groază că în ziua urmatoare n-o să mă mai pot misca, dar uite că a venit acea zi si m-am simțit suprinzător de bine. Nici macar genunchii nu-i mai simt forțați. Poate a ajutat si sauna de după :). Tare bine a picat, cu toate că din ce am înteles e recomandată mai degrabă o baie rece după un efort mai mare.

*o pisică zen în grădina unei librării din Berlin

Alergarea începe cu un mic urcus pe Drachenberg, un delusor de 110m, cu priveliste faină spre oras. Parcă n-am fost prea inspirați să începem în urcare. Mi-e cam greu, nu prea reusesc să-mi reglez respirația si-mi simt burta cam plină de la sandwich-ul de mai devreme. Însă stiu că asa e în general la început. De obicei încep să mă simt mult mai bine după ce trec de primii 5 km. De data asta însă n-a fost sa fie. Au trecut si 10 km si eu tot nu-mi reveneam, dar am continuat să alerg (cu bombănelile de riguare) si să mă bucur de pădure, care pe alocuri era chiar dragută. Îmi plac cel mai mult zonele cu pini.

 

Un mic moment de răscruce a fost când am ajuns la Kaiser-Wilhelm Turm, unde era o terasă mare, scăldată în soare, cu multă lume relaxată la bere. Noi de ce ne chinuim? Nu mai bine rămânem la o bere? Uite ce bine si frumos e! Nu ne-am oprit si bine am făcut. Ne-am întors în pădure si mi-a revenit zâmbetul. Începeam să mă simt mai bine si deja speram la un 20 km. Că vom ajunge la 30 încă nu puteam să cred.

Deja ne apropiem de 20 km si suntem în capătul celălalt al pădurii. Hmm, deci până la urmă se va transforma într-o cursă mai lungă :).

 

 

După 21 km a cam început să mi se facă puțin sete si foame asa că ne-am oprit 2 minute. Chiar dacă nu țipă corpul încă, mai bine asa. Că apoi mă voi trezi fără resurse si eventual cu vechile dureri de încheieturi. Am încercat cu mâncare solidă, dar nu intra. Cât de cunoscută mi-e senzația asta. Asa că am încercat pentru prima data faimoasele geluri. Uau, credeam că sunt grețoase si mi-era să nu mi se facă rău de la ele, dar am rămas surprinsă de cât de bun a fost gelul încercat, cu aromă de fructe exotice. Pfoa, pai am un nou aliat la maraton :).

Toate bune si frumoase acum. E încă soare si suficient de răcoare, mai ales prin pădure. Curând văd că ne apropiem din ce în ce mai mult de ținta inițială. Chiar vom alerga azi cât ne-am propus? Chiar am alergat! În dreptul parcării ceasul indica frumosul numar: 30 km :). Uraaaa!

Ultimii 3 km mi-au părut interminabili si am tins să alerg chiar mai repede, visând la un ceai fierbinte la masină. Alternau destul de rapid deja momentele în care mă simțeam excelent cu cele în care nu mai voiam, în care îmi venea să renunț. Nu mi-a fost chiar usor la final, dar cum mai aveam puțin, parcă era păcat să mă opresc.Stefan la tura asta s-a simțit destul de bine si a fost fericit că în sfârsit a trecut la pantaloni scurți. Am avut noroc cu el că a tras oarecum de mine. Singură nu cred că as fi reusit să alerg atât.

Acum vor urma cred două săptămâni cu destul de puțin alergat căci vom fi plecați. Sperăm să alergăm puțin si prin Iran, dar na… nu am asteptări mari. Nu vom fi singuri si sunt multe de vazut/făcut acolo. Abia astept 🙂