Pentru prima parte a călătoriei, 4-7 iulie, aici.
După plimbarea la cascada cu coloanele de bazalt, ne întoarcem la masină si continuăm explorarea insulei.
Conducând pe singura șosea principală (care înconjoară insula) dăm de un câmp cu momâi, loc deumit Laufskálavarþa. Conform tradiției, fiecare trecător contribuie la aceste momâi pentru a-i aduce noroc.
Acestea au apărut în memoria fermei Laufskálar, distrusă de o erupție vulcanică în anul 894, când s-a înregistrat pentru prima dată erupția vulcanului Katla si reprezintă un simbol al forței naturii. Administrația locală a drumurilor a adus aici un morman de pietre pentru ca tradiția să fie continuată si de către turisti. Denumirea în islandeză a depunerilor de lavă provine de la numele acestui sat.
Ne oprim puțin la baza celebrului vulcan Eyjafjallajökull, care a erupt puternic in 2010 si mi-a dat de furcă în perioada aceea căci lucrez în turism si multe zboruri din Europa au fost afectate. La magazinele pentru turisti se găseau tricouri care te invățau cum să pronunți Eyjafjallajökull :).
Într-un orăsel din drum, Vik am găsit un mic punct de informare turistică, unde un nene simpatic cu figură de vrăjitor (care știa detalii despre România, dar nu o vizitase; povestea că a fost însă prin Europa, prin Slovenia) ne-a zis de un loc mai puțin turistic, frecventat de tinerii localnici – un bazin cu apă termală. Cu toate ca e deja 11 seara, pornim în căutarea lui (oricum e lumină), în speranța că ne vom relaxa puțin.
De la Vik continuăm în direcția Reikjavik, trecem de Skogafoss si facem dreapta către Seljavellir, pe un drum forestier. Ajungem la o înfundătură de drum, unde lăsăm masina si pornim în căutarea bazinului, fără mari speranțe de a-l găsi. Sunt 3 căsute si câteva masini. Nu sunt semne si nu pare a fi nimic care să indice că suntem pe drumul cel bun. Ne echipăm si ne încercăm norocul. La 10 minute de mers pe jos îl gasim :). Afară e destul de frig, însă apa are aprox 50 grade. O nebunie, in the middle of nowhere; locul se numește Seljavallalaug, al doilea din selecția Best Hot Springs in Iceland.
Pe la 12 noaptea au început sa vină si câtiva tineri petrecăreți. S-au băgat în apă, au făcut un cerc si au stat la palavre cu berile în mână. A fost greu să iesim din apa fierbinte, dar ne luase o foame de zile mari. Asa că ne-am îmbrăcat bine si ne-am pus pe gătit undeva în apropiere. În poză pare mai întuneric față de realitate din cauza blitzului.
Plecăm energizați către următotul popas. Am fi vrut să facem un traseu de o zi pe vulcanul Hekla, printre cei mai activi din Islanda. La 4 dimineața ne-am montat cortul în apropiere, în campingul Hekla. Ne-am dat seama că nu suntem în stare să ne trezim într-o oră si să pornim la drum asa că am schimbat planurile.
Asa cum ne asteptam, nici chip să ne trezim la o oră decentă. Plecăm târziu, dar voiosi la drum, în speranța că vom găsi o masină să ne ia si pe noi. Asteptăm, asteptăm si nimic nu se miscă în zare (cu masina mică nu aveai voie pe anumite drumuri). Cale-ntoarsa si hai sa luăm masina noastră; consultăm harta si decidem să mergem într-un loc de unde am fi avut doar vreo 20 km de mers pe jos până la noua destinație propusă – Landmannalaugar. Existau si autocare pentru turisti care mergeau acolo, dar foarte scumpe si pierdeam aventura. Drumul de la camping este unul cu pietris, dar în stare bună, apoi începe un drum asfaltat.
Gata, după ce înconjurăm lacul Hrauneyjalon, în dreptul unui baraj, se termină drumul pe care avem voie să mergem cu masina. Drumurile marcate cu “F” pe hărțile turistice sunt interzise pentru masinile mici, fără 4X4, iar companiile de asigurări nu-ți acoperă defecțiunile provocate de aceste drumuri sau de traversatul râurilor cu masina. O parcăm, rucsacii în spinare si hai să vedem până unde reusim să ajungem. Nu mai luam cortul si sacii. Nefiind noapte, vedem noi cum o să ne descurcăm.
Mult noroc pe capul nostru. Nu facem doi pasi si vedem o masină că trece pe lânga noi. Facem semn. Chiar ne ia si pe noi pentru o bucată din drum. Era un pusti care transporta un soi de butelii către o zonă pustie într-o masină gen ARO, care si-ar fi găsit in mod normal locul, de ceva vreme, într-un parc de fiare vechi. Drumul e foarte accidentat, urcă, coboară pe teren negricios, cu sanțuri mari. Avem ceva emoții în unele locuri, unde părea să fim la un pas de a ne răsturna, însa tipul n-avea niciun stres. Trecem de zona cu mormane de lavă întărită si coborâm din masină întrucât tipul avea alt traseu. Ne întrebăm nedumeriți încotro merge. A cotit dreapta prin nisip. Nu părea a fi un drum pe acolo, doar o zonă pustie….
E incredibil peisajul. Parcă am fi pe lună. Un soi de desert deluros, acoperit cu cenusa si nuante rosiatice si gălbui pe ici-colo.
După aproximativ 10 km de mers ajungem în dreptul lacului Frostastaðavatn. Aici se observă un “râu” de lavă întărită care se scurge în lac. Mai avem puțin până în zona de camping si decidem să ne abatem puțin de la drumul de masini. Urcăm un mic deal, unde bate vântul puternic si cam înghețăm. Admirăm privelistea incredibilă cu lacuri, lavă, conuri vulcanice si delaurile acoperite nisip cu diferite nuanțe de culori: albastru, verde, galben, rosiatic…
Gata, am ajuns în camping si ideea ne a ne mai întoarce în noaptea asta la masină cam iese din discuție. Evident că, odată ajunsi, obosiți, înghețați, cu stomacul cersind de mâncare si pe semi-ploaie, “vedem noi cum ne descurcăm”, de la începutul zilei, se transformă în “unde naiba dormim” :)).
Încercăm sa găsim o soluție de a rămâne aici peste noapte. Cabana existenta aici era evident plină. Se fac rezervări cu mult timp înainte, iar cortul nostru zace în portbagajul masinii. Recepția este închisă, întrucât se strânseseră toți la o cină si puseseră afis cu rugămintea de a nu-i deranja. Nu asta ne era intenția, însă chiar am fi avut nevoie de un simplu răspuns la întrebarea “aveti doua locuri libere sau un cort de închiriat?” Sa stim si noi ce planuri să facem. Dacă era nevoie sa ne întoarcem să aflăm totusi cât mai curând. Reusim, după lungi insistențe si după ce i-am enervat puțin cu faptul că am ajuns aici total nepregătiți, să închiriem un cort sau mai bine zis jumătate de cort si doi saci de dormit subțiri, cam rupți si cu un miros de-ți muta nasul, abandonați acolo de niste turisti. Deci, suntem salvați :).
Ne mai plimbăm puțin prin împrejurimi, ne uităm la o mână de oameni care se bălăceau în costume de baie, în apele termale cât timp noi eram încotosmăniți si tot tremuram de frig. Foamea îsi spune cuvântul până la urmă si atacăm Mall-ul simpatic din camping. Ne-am ales, printre altele, niste oua “gigant”, de țară, gustoase si cu un gălbenus imens si intens colorat. În această seară am luat decizia că trebuie să ne perfecționăm stilul de gătit la primus, după ce am salivat la ce găteau cei din jurul nostru: niste francezi făceau paste cu somon, ca la carte, iar altii prajeau cârnați cu usturoi. Înghițim în sec si înfulecăm măncarea noastră la plic.
În ziua următoare, a venit si rândul nostru să ne bucurăm de apele termale din zonă. E atât de bine! Acum eram noi cei care zâmbeam relaxați către cei veniți cu autocarul, cu pufoaicele pe ei, care ne priveau uimiți.
Gata cu bălăceala. A fost greu să renunțăm la bine si să iesim în costume de baie în cele câteva grade de afara. Mai facem o plimbărică prin împrejurimi si ne pregătim sufleteste de cei 20 km de mers pe jos până la masină.
Hai să nu ne întoarcem pe acelasi drum. Zărim o potecuță si ne aventurăm. Direcția pare bună. Ajungem noi cumva la drum.
După oițe pufoase care ne stau în drum, peisaje care de care, ajungem si la lacul care ne-a dat pe spate :).
De aici însă, gata poteca. Doar nu ne întoarcem. Daca o luăm înainte ar trebui sa ne intersectăm la un moment dat cu drumul. Zis si făcut. Eram noi cu… noi si din când în când niste oi.
Se cam face târziu si Stefan nu prea mai e în elementul lui. Singurele urme sunt ale noastre, drumul principal nu se vede, s-a lăsat si mai frig, iar dunele de nisip negricios par să nu se mai termine. Eu mă simt în lumea mea si sunt convinsă că nu avem cum să ne rătăcim; în cel mai rău caz o luăm pe lângă râul care se vede în dreapta si care duce fix la barajul de lângă masina noastră.
Pfiu! Înca 2-3 dealuri nisipoase si am ajuns la drum. E friiig si suntem cam obosiți. E deja 10 seara. Propun să ne asezăm să bem un ceai. Mai avem aproximativ 12 km de mers până la masină si trebuie să ne refacem forțele. Ne-am băut ceaiul si iar a dat norocul peste noi. Am văzut o masină venind. Nu mai speram căci era deja târziu. I-am făcut cu mâna si da, ne-a luat si ne-a lăsat în fața masinii noastre. Soferul fusese de două ori în vacanță în România. Avea o firma de software si îi venise în interenship anul acesta o programatoare din Romania, din Cluj. Stia multe orase din Romania, se cam chinuia sa le pronunte: Brasov, Sighetul Marmatiei, Bucuresti. Ne-a marturisit că în Bucuresti a fost mai frig iarna decât e la ei acolo. Nu ne-am fi asteptat ca în mijlocul pustietății, în Islanda, să dăm de cineva care să stie atât de multe despre țara noastră. La final am vrut sa-i dam bani, dar nu i-a acceptat. Ne-a zis să luăm si noi pe cineva cu autostopul când vom avea ocazia. Si asa am făcut în drum spre următoarea vacanță.
Eram curiosi cum de-si permit oamenii din sate să cumpere de la supermarket, când toate sunt asa scumpe, mai ales că nu-mi dau seama din ce ar câstiga asa mult. Am înteles că mulți au gospodăriile proprii si magazinele pe care le gasesti destul de rar sunt destinate în special turistilor. Alfel, mai scot un ban în plus din turism si renumitele pulovere de lână. Apropo, oile lor sunt extrem de ingrijite si cu blana mare si pufoasa :). Pentru încalzire islandezii nu cheltuiesc, căci apa calda e naturală si … gratuită.
Pe la miezul nopții ajungem la masină si pornim către gheizerele Strokkur si Marele Geysir. Este ultima zi de vacantă si ar mai fi atâtea de văzut…Găsim zona, parcăm si adormim instant. La 7.30 dimineața eram în picioare, singuri, printre jeturile de apă fierbinte. Ce fain e că suntem mereu în zonele turistice în afara orelor aglomerațe. Nu e nici țipenie de om. Ne apropiem si asteptăm nerăbdători următorul jet. Uau! Spectaculos fenomen! Apa care ajunge la suprafață are cam 100° C.
De la Geysir mergem către zona unde se despart plăcile tectonice, cea a Americilor de cea a Europei și la locația primului parlament al Islandei –Þingvellir, creat în anul 930.
Nu ne mai permitem sa explorăm insula. În seara asta avem zborul către Berlin. Pentru orele rămase am ales să mergem la celebrul spa – Blue Lagoon si să vedem puțin carte-i treaba cu capitala.
Blue Lagoon nu ne-a dat pe spate. As zice că e suficient să te plimbi pe afară si să vezi despre ce e vorba, nu mi se pare un “must” să intri în spa si să te bălacesti alături de celelalte “milioane” (exagerez, normal) de turisti. E un punct de atractție deosebit, este plin de turisti, scump si na…comercial. Cui îi place genul acesta de locuri probabil că va găsi si acest spa ca fiind super. Alfel, de admirat, merită din plin. Ne-am bălăcit, ne-am făcut măsti naturale din nămolul albicios (mă gândeam că poate mă ajută la iritația puternică de pe mâini si față care mi-a dat de furcă în ultimele zile de vacanță), ne-am răcorit cu o bere de la barul amplasat fix în apă, ne-am ars fețele si umerii si cam atât.
Ajungem si în Reykjavik. Nimerim o cârciumă pe gustul nostru fix între orele cu ofertă: două beri la preț de una (aprox 9 euro). Cum sa nu profităm :). Asa că ne-am răcorit cu o bere specifică, cu o concentrație mai mică de alcool față de cele cu care ne-am obisnuit.
Stefan: primul gând care-mi vine în minte când e vorba de Reykjavik e finala de campionat monidal la șah, din anii ’70, între Bobby Fischer și Boris Spasski, văzut ca o încă o confruntare SUA – URSS din timpul războiului rece.
Gata vacanța. Predăm masina si ne îndreptăm către aeroport, cu părere de rău că părăsim insula.
Islanda are muuuult mai multe de oferit față de ce am apucat noi sa vedem în cele 6 zile, dar vor mai fi si alte ocazii sper. Tind să cred că vom reveni, cel puțin dorința există. Astept să mai apară promoții la avion. As încerca si o vacanță de iarnă aici, “in the beautiful middle of nowhere” :P.
Alte precizări:
* în loc să folosească numele de familie, așa cum este obiceiul în țările Europei continentale și în insulele Britanice, islandezii folosesc patronimele sau matronimele. Acestea urmează numelui de botez al persoanelor (X, fiica/fiul lui Y). În consecință, cartea de telefon din Islanda este organizată alfabetic după numele de botez.
*Merită de văzut si o cascadă, în apropiere de Geysyr: Gullfoss. Noi nu am mai reusit să ajungem, cu toate că este una din principalele atracții ale insulei. Poatem o s-o vedem iarna, când părți din ea îngheață, iar peisajul e si mai si 🙂
*o harta destul de buna pentru Islanda aici.
15.10.2013 at 19:02
Uh, bine ca ai terminat seria ca deja ma luasera gandurile cu “cand ajungem si noi pe aici cu bicla”. Ma intorc la treaba mea, evident cu gandul ca o sa ajungem si noi acolo, odata, cu bicla.