Data: 05 oct 2013.
Destinația: România, Piatra Craiului, Plaiul Foii – urcușul spre Diana.
Echipa: Ștefan, Monica, Andrei, Cris.

Pregătiri peste pregătiri, emoții, zile de concediu numărate, zboruri și multe așteptări pentru MPC 2013. Ajung în Bucuresti pe ploaia ploilor, urmează o tură de proteste pe ploaie, cu speranțe. Hmm, ce-i cu vremea asta? Oare cum o să fie la maraton? Surpriză! La munte ninge. Vorbesc cu Galea și aflu că munții sunt deja albi, acoperiți de zăpadă, iar în oraș fulguie. Total neașteptat pentru început de octombrie. Suntem curioși ce va fi, începem să regândim echipamentul și ne pregătim psihic pentru un maraton pe zapadă și temperaturi scăzute. Emoțiile cresc. Ne suim în mașină, descopăr că s-a înscris și Radu, partenerul de final de cursă de la Maraton Apuseni și mă bucur. Suntem entuziasmați până peste cap. Va fi cu siguranță o alergare deosebită. Abia așteptăm să tragem de noi cât putem și să ne scăldăm în mulțimea frumoasă prezentă de fiecare dată la Maratonul Pietrei Craiului.

Dar n-a fost să fie. Cum abia am intrat în rând cu lumea și am net oriunde, oricând, am descoperit în următoarele 5 minute că maratonul s-a amânat din cauza condițiilor de pe traseu care ar periclita sigurața participanților. Prima reacție a fost una extrem de egoista. M-a cuprins o tristețe mare că nu voi mai participa. Simțeam că nici dacă ratam o admitere la facultate n-aș fi avut aceeași cădere. Bucuria, entuziasmul s-au evaporat instant. După o scurtă perioadă de reculegere mi-am dat seama cât de greu trebuie să le fi fost organizatorilor să ia asemenea decizie. Plus că eu eram doar un alergător care visa să termine cursa… ce să mai zic de cei cu experiență, care luptau pentru timpi mai buni sau podium și așteptau cu nerăbdare cel mai cunoscut eveniment de alergare montană din România.

Totuși suntem în vacanță așa că hai să profităm de ea. Doar n-o să ne darâme asta. Asa că luăm decizia să continuăm drumul și să ne bucurăm de Craii mult iubiți. Avem ocazia să ne înscriem la Maraton Bucuresti, dar o alergare pe asfalt nu este tocmai ceva pe placul nostru. Nu încă. Eu și Ștefan începem să visăm să facem tura de maraton și să-i lăsăm pe Andrei și Cris să aleagă o tură mai relaxantă.

*Drumul către Zărnești

Prima oprire o facem la Sinaia, la bunicuța mea dragă. Povești și culcat târziu. Nu mai avem motiv să ne ținem de planul destul de strict propus, cu atenție la ce mâncăm și cât dormim. Vineri, spre seară, plecăm către Zărnești. Încercăm să dăm de lume pe aici, să corupem pe cineva pentru traseul de maraton, dar nimic. Pustiu. Parcă nu îmi vine să cred că toți participanții au renunțat să mai vină. Așa că, într-un final, ne lenevim, iar pentru sâmbătă ne propunem o tură micuță. Am ales o bucățică din traseul de maraton si anume urcușul spre refugiul Diana și coborârea spre schitul Colțul Chiliilor.Vineri seara am ieșit la o plimbare prin Prăpăstii cu gândul de a ne cățăra. Trăsnită idee: cățărat pe frig, în condiții de iarnă si la lumina frontalei. Dar cum Ștefan era nerăbdător, am dat curs.

Intervenție Stefan: am mers la stânca fără trasee oficiale (cu moțul denumit de noi “Burj-al-arab”), folosită mai mult pentru antrenamentul de dry tooling, la care am fost de multe ori în trecut, cu Traian, cu Mihai (trebuie să scriu și despre acele ture cândva). N-am reușit a cățăra foarte mult, întrucât era udă stânca, am pus doar 3 bucle, apoi am coborât.

Eu n-am mai apucat căci a trebuit să o conduc pe mama lui Ștefan la mașină, care înghețase deja uitându-se la băieți cum încearcă să avanseze. Și cum foamea ne-a doborât după, am mers la singurul restaurant deschis până mai târziu (din ce am înțeles de la localnici) din Zărnești – “Transilvania”.

Dimineata lenevim multicel. Nu prea găsim motivație să ne grăbim căci va fi o tură scurtă. Am ajuns cu mașina la Plaiul Foii (întrucât plănuiam ca după tură, care trebuia să se termine în Zărnești, să dăm un alergat pe cei 11km până la Plai) și am pornit pe traseu pe la 12. S-a dovedit a fi o zi superbă, cu peisaje ca-n povești. Zăpada proaspăt așternută era de un alb imaculat, strălucitor. Crestele erau acoperite de zăpadă, dar la bază era un joc minunat de culori: unii copaci încă verzi, alții în culorile toamnei și totul pe un fundal alb și scos în evidență de razele puternice ale soarelui care trona deasupra noastră.

Uităm pe moment de maraton și ne bucurăm la maxim de asemenea zi superbă. Înaintăm încet, facem multe poze și suntem cu zâmbetul până la urechi.

Cu fiecare pas devine parcă din ce în ce mai frumos. Combinația de culori e genială, iar poteca parcă ne-ar conduce către un loc secret din altă lume.

Poteca continuă printre copaci aplecați de greutatea zăpezii, care i-a luat pe neasteptate, când încă se mândreau cu podoaba verde. Avem parte si de ceva “ninsoare” prin scuturarea crengilor de pe margine 🙂

Înaintând pe traseu am înțeles mult mai bine motivul amânării. Chiar nu erau condiții pentru ca cei peste 500 de participanți să concureze în condiții de siguranță. Situația era cât se poate de clară. Sansele de accidentări în cazul unei alergări în forță ar fi fost maxime, mai ales pentru cei mai puțin obisnuiți cu traseele montane de iarnă. Zăpada era mai mare decât fusese la ultimul revelion petrecut în Piatra Craiului.

Ajungem si în zona puțin mai stâncoasă, înainte de refugiul Diana, iar pe Andrei îl ratează la distanță de vreo 2 secunde o bucată măricică de gheață desprinsă de stâncă. Pfiu.

Ne oprim la refugiu si ne ospătăm. Nu ne grăbeste nimeni. În curând apar câtiva alergători pe care îi primim cu aplauze si felicitări. Nu pot să cred. Deci până la urmă a fost o mână de oameni care a concurat la un “MPC neoficial”. Nuuuuuuu. Noi de ce am fost lenesi? Iar mă enervez pe mine si ma întristez usor. Le-am oferit un ceai cald, însă norocul nostru este că au refuzat si au continuat alergarea, căci am descoperit că uitasem butelia de gaz acasă. Cărasem primusul, dar nu si gazul. Bravo noua :)) Trebuie sa încep să-mi fac o listă de obiecte de luat pe munte (o listă pentru fiecare gen de tură), pe care s-o verific la fiecare plecare că nu se mai poate asa.

“Căsuța din povesti – Refugiul Diana”

Stefan si unul dintre alergatorii curajosi de la MPC-ul neoficial

Cu toate că peisajul era super si ne simțeam excelent, fiecare marcaj al maratonului întâlnit în drum aducea un strop de tristețe, mai ales gândindu-ne că nu vom putea veni pe 2 noiembrie, când a fost reprogramat si va trebui să asteptăm MPC 2014.

Depăsirea obstacolelor din drum cu o mare eleganță :)))

Încă un alergător! Uuuuuuu! Bravo, bravo! Încă puțin 🙂

La Colțul Chiliilor ne despărțim de Cris si Andrei. Ei au contiuat către Zărnesti pe traseul maratonului, iar noi am ales o potecă nemarcată, dar cu urme deja făcute, către Plaiul Foii, pentru a recupera masina.

Aici Stefan a dat tonul la operațiunea “salvarea copacilor”, iar alergarea propusă s-a transformat într- plimbăreală cu multe opriri pentru a scoate mestecenii aplecați din zăpadă si a-i îndrepta pe cât posibil.

Ne apropiem de Plaiul Foii si încercăm să trecem râul, dar nu găsim pe unde, asa că o luăm înainte prin zona cu proprietăți private, cu o usoară frică de câini. Întru-un final vedem si un poduleț, ne îndreptăm către el, dar ghici ce ne stă în cale – o curte plină cu cerbi si căprioare.

Ne gândim că n-ar fi rău să rămânem să mâncăm la Plaiul Foii asa că le propunem lui Andrei si Cris să găseasca o “ocazie” si să ne vedem la cabană. Chiar înainte să ajungem, Stefan recunoaste Duster-ul lui Dinu Mititeanu în curtea unei pensiuni 🙂 La Plai, urmează ospătul după o zi ca-n povesti.

Seara am descoperit poze de la un grup care făcuse întregul traseu si-mi venea să plâng de supărare că am fost lenesă si am ales doar o particică, cu toate că fusese o zi excelentă. Dădusem un mesaj cu o zi înainte să văd dacă mai e cineva interesat …si cum n-am primit răspuns si ne-am mai culcat oricum târziu, am renunțat la idee. Prea usor… motive de renunțare se găsesc mereu. Of, of, lenea asta….

Si în încheiere o poză cu Oscar – cățelul “pisico-urs” de la pensiunea din Zărnesti unde am fost cazați. Era o pufosenie rasfățată de care ne-am îndrăgostit toți:

urcu