Data: 09.05 – 12.05.2013.
Destinația: Niedersachsen (Lüerdissen – Ith).

Întoarcerea mea din Romania a fost planificată în asa fel încât să putem profita de ziua liberă a lui Stefan si să sărbătorim ziua lui de nastere undeva la cățărat. Cum nu ne doream să ajungem duminică seară înapoi în haos si cu prea multe pe cap, am ales să folosim prima zi liberă pentru rezolvat trebuțe. Am reusit să plecăm joi seara, aproape de miezul nopții, dar mai linistiți. De data asta chiar vrem să ne ținem de ideea de weekend de relaxare. Destinația o decidem în ultimul moment, bazându-ne pe prognoza meteo. Se anunțau ploi în ambele locuri vizate, dar în Ith părea totusi să fie senin cu 2-3 ore mai mult fața de Frankenjura si, în plus, pentru Ith aveam deja cartea cu topo-uri.

Autostrada este aglomerată chiar si la ora aceasta târzie, în special de siruri lungi de camioane. Se apropia de 12 noaptea si eu eram în căutarea unui loc de parcare cu mese unde să pot aprinde pe ascuns niste lumânarele, să deschid o bere, ca apoi să-l trezesc pe Stefan să-i spun “la multi ani!” si să ciocnim un păharel. Dar masuțele nu le-am găsit, iar Stefan s-a trezit prea repede că-i tot suna telefonul, asa că nu mi-a iesit. A rămas doar intenția 🙂

Pe la 2 noaptea am ajuns la destinație. Ne gândeam că vom dormi în aer liber în prima noapte, dar condițiile de la fața locului – umezeală, noroi, frig, plus oboseala noastră, ne-au determinat sa rămânem în masină în parcarea campingului.

Dimineața ne întămpină cu soare, ne dezmorțim, montăm cortul si ne întindem la masă. Ca de obicei, nimeni nu se grăbeste. Ziua e suficient de lungă încât sa ne bucurăm si de cățărat si de câteva ore de relaxare. Am avut surpriza ca cei din cortul de lângă să ne întâmpine cu “Buna ziua!”. Erau niste nemți simpatici care studiaseră silvicultura pentru un an la Brasov si se străduiau să învețe limba română. Urmează chiar sa meargă la vară la Cluj, special pentru niste cursuri de română. Se pare că le-a plăcut mult țara noastră dragă.

Încep în forță ziua cu un traseu de gradul 6 (Twägerstein – NW Wand cred; mai era si un 6+ lângă…nu-mi dau seama exact pe unde am luat-o), destul de scurt, dar drăguț. Cu toate că stiu că nu-mi face bine pentru moral să încep cu ceva mai greu, de data a iesit bine fără să am senzația că mă forțez. Se încălzeste si Stefan pe acelasi traseu si mergem în căutarea unor rute mai lungi. Am găsit în acelasi loc unul de gradul 5 pe care l-a urcat Stefan primul, ca mai apoi să zăbovim multicel la un traseu mult peste puterile noastre, cu o denumire cât se poate de sugestivă – Kamikaze (7). N-am reusit să trecem o “minunata” surplombă de la final, dar ne-am antrenat bine muschii. Eu una nici nu m-am mai chinuit să trec de ea. Am ajuns acolo, am privit-o, am râs si m-am întors :).

Am mai fost si pe la Teufelstrichter, unde Stefan a lăsat o nucă înfiptă bine în stâncă, după multe încercari zadarnice de a o recupera. A reusit abia în ziua următoare. Deci gata, trebuie să luăm neapărat un extractor de nuci că nu se mai poate asa.

A fost soare toată ziua, dar copacii din jurul stâncilor ne protejează de razele puternice. Cu vântul e mai rău pe unele faleze. Privelistea era tare plăcută. Ici-colo se zăreau parcele galbene de rapiță.

Înainte să intrăm în starea de leneveală, ne-am gândit sa mai facem puțină miscare si am alergat cam 2 km prin împrejurimi.

Seara, după cină si o mică sărbatoare în cinstea lui Stefan, ne alăturăm mulțimii din jurul focului. De data asta am intrat si noi în rând cu lumea – am renunțat la ceai si ne-am aprovizionat cu bere, care-a mers numa’ bine. Toți au fost extrem de prietenosi. Am primit si căteva recomandări utile pentru viitoarele escapade la cățărat.

*Ștefan suflând în lumânări (fără tort din păcate), după ce și-a pus o dorință 😛

Surprinzător, contrar prognozei, am prins soare si în ziua următoare. Eu n-am fost fizic în cea mai bună formă, asa ca Stefan a inițiat mare parte din traseele abordate. Am urcat cap de coardă pe un singur traseu mai lung care-mi plăcuse data trecută: Kamel / W-Kante (5+). După ce-a țipat la mine că nu mă asigur suficient m-am conformat si am reusit să fac un zig-zag de asigurari minunat, încât la coborâre am fost nevoită să mă împing puternic în stâncă, căci coarda nu mai avea cum să alunece frumos.

Ne întoarcem la traseul cu nuca pierdută si reuseste cu ajutorul briceagului să o recupereze.

Urmează să încercăm si alte stănci. Găsim niste rute interesante de 5+ si 6- la Wilhelm-Raabe-Klippe pe care le ia la rând Stefan si le urcă cu succes, după o mică “distracție” dată de lipsa asigurărilor. Acesta este momentul în care se ia decizia: gata, mergem sa mai cumpărăm si niste frienduri. În general, când foloseam singurul friend din dotare, mai urcam până la următoarea asigurare si apoi ne întoceam pentru a-l recupera si a-l folosi în continuare.

Ajuns în vârf, Stefan se bucură de priveliste si de soare. A zis că ultima parte din traseu părea neatinsă si era foarte frumos sus. Din păcate n-am mai putut urca si eu. Mă simțeam mult prea rău. Dar voi recupera data viitoare.

*înapoi către cort, prin pădurice; verdele crud de primăvară e genial

Seara ne asezăm iar în jurul focului, unde stăm la bere, la taclale cu restul lumii până după miezul nopții. Din când în când se mai încingea si câte o mică cântare în engleză sau germană. Vecinii nostri de cort au încercat chiar si în română.

În ultima zi vremea nu a mai fost asa prietenoasă. Ploaia si-a revendicat drepturile si norii s-au dezlănțuit. Asteptând să se calmeze puțin să ne strângem si restul catrafuselor, ne-am adăpostit si am privit cu aprobare stilul părinților de a-si lăsa copiii mult mai liberi față de practica majorității de la noi din țară. Unii alergau prin ploaie, prin noroi, alții ajutau la strâns si la căratul bagajelor fără să fie deranjați de vreme si fără să fie cocolosiți, alții se străduiau să mențină focul adunând gunoaiele din camping si aruncându-le în foc. Nimeni nu se lua de ei, iar ei nu se plângeau de nimic. Si-mi aduc aminte de o mică întâmplare dintr-o seară când am stat în jurul focului. Un copil se tot juca cu un băț aprins la un capăt si din greseală i-a dat mamei cu niste jar în păr. Reacția mamei a fost una extrem de calmă si educativa din punctul meu de vedere. L-a lăsat sa alerge mai departe, iar când s-a întors l-a oprit puțin din joacă si i-a explicat ce s-a întâmplat:

“- Uite, cănd te jucai, n-ai fost atent si au sărit bucățele de jar în jur, care au ajuns în părul meu si l-au ars. Uite, simți mirosul de ars?
– A, da? Îmi pare rău. N-am vrut să-ti ard părul.”

I-a mai explicat putin, s-au pupat, iar copilul s-a întors la joacă, dar mult mai atent la cum umbla cu focul. N-a iesit cu urlete sau supărări si pedepse, ci doar cu o mică lecție învățată sau cel puțin frumos explicată si bine primită.

Am strâns cortul pe ploaie, ne-am noroit bine, am schimbat datele de contact cu cei pe care i-am cunoscut peste weekend, câteva poze la leurda deja înflorită si la melci si am pornit spre Berlin.

*Rute care ne-au plăcut (din punctul nostru de vedere sunt necesare si asigurari mobile):

– Twägerstein: SO-Verschneidung (5-)

– Kamel: W-Kante (5+)

– Wilhelm-Raabe-Klippe: Linke Talseite (5+), Directe Platte (6-), Directe Talseite (5+)

*Cartea cu topo-uri (a apărut anul acesta si este foarte căutată): Hoch im Norden (Panico Alpinverlag).

*Site cu harta si topo-uri: http://www.kletternimnorden.de/routen/routen_v5_noflash.php