20.04 – 21.04. 2013 Niedersachsen (Ith, Alfeld).

Plecăm iar în weekend sau stăm cuminți in Berlin să mai tăiem din lista de trebuțe? Grea întrebare…

Vineri seara se ia decizia. Se anunță weekend cu soare si nu-l putem rata, chiar daca lista de treburi de rezolvat înainte de plecarea mea în România e cam lungă. Îmi vor rămâne 3 zile înainte de zbor în care pot trage mai tare, cu bateriile încărcate. Dintre variantele la care m-am gândit am ales-o pe cea necunoscută si cu prognoza cea mai bună.

Plan: trezire sâmbătă la 6, plecare la cel târziu 7.30.

Realitate: ridicare din pat la 6, insă plecare la 8.45; ne-a luam cam mult să ne facem bagajele, sucul de legume de dimineață, suc de fructe si ceai pentru drum, niste rulouri din lipie umplute cu o combinație de legume călite (ciuperci si fasole păstăi) si crude (spanac, rosii, salată si ardei gras), care s-au dovedit a fi chiar gustoase, niste “ronțăieli” pentru drum – cartofi fierți si bonus pentru mine – ouă fierte (Stefan ține post si nu s-a putut bucura de ele). Deci…cam multă bucătăreală de dimineață care ne-a întârziat multicel.

Destinatia: Alfeld. Nu am apucat să ne documentăm prea mult despre orăsel, dar este în apropierea zonei de cățărat aleasă si cică e târg de primăvară sâmbata aceasta.

“Voyage, Voyage” si drum întins cu soare până la Alfeld, care ne-a surprins pozitiv. După iesirea de pe autostradă, drumul o ia prin mici sate, cu case nepretențioase, dar ingrijite, cu bârne din lemn si cu grădini frumoase. Oameni harnici pe aici. N-am rezistat sa nu mă intorc la un moment dat să fotografiez plapuma scoasă la aerisit pe geamul unei case. Mi-am adus aminte că in fiecare zi asta făceau si bunicii, iar seara erau mereu pernele si plapuma pufoase si cu un miros tare plăcut de prospăt.

Alfeld este micuț, cu multe pietonale pline de flori si lume multă. Ne-am plimbat, am reusit să mă abțin de la cumpărat flori, am oprit la o cafea la soare si apoi la o biserică unde am stat de vorbă cu singurul om aflat în interior – un bătrânel cu fața blândă si dornic de povesti. Ne-a abordat după ce si-a cerut Stefan scuze de zgomotul puternic (mai ales în linistea ce domnea acolo), produs de moneda introdusă în cutiuța bisericii. Stia de România, de Ceausescu, securitate, de Klausenburg (Cluj), Kronstadt (Brasov) si mai zicea de niste transporturi anuale de medicamente de la Crucea Rosie. Ne-a mai povestit despre zonă si despre biserică, dar nu reuseam să înțelegem tot… mai avem de tras mult cu germana. Biserica este închisa pe timpul iernii căci e prea frig si nu-si permit să suporte asemenea cheltuieli, însă vara se țin slujbele si vine multă lume.

*as fi vrut să le cumpăr pe toate…

*noua generație 🙂

*graffiti local; apropo… e zona bufnițelor 🙂

Azi e ziua de plimbare. Dupa scurta vizită a orasului ne îndreptăm către Sieben Berge – un sir de 7 dealuri, aflate în apropiere. Suntem singuri pe aici si mă bucur tare mult de linistea pădurii, de verdele crud si de floricelele de primăvară. Stefan ar prefera ceva mai spectaculos. Mie îmi place asa mai în pustietate. Ma simt ca-n copilărie când pierdeam vremea în pădurile de la țara. Am renunțat la un moment dat la potecă si ne-am “aventurat” aiurea prin pădure. Acum suntem cocoțați pe un deal, “in the middle of nowhere”, Stefan doarme, se aud doar păsărelele, iar eu zâmbesc la soare si scriu. Am mers momentan doar vreo 5-6 km, dar nu ne grăbeste nimeni. Mă întreb cum o sa rezist la maratonul din Apuseni la care m-am înscris deja, in  condițiile în care atunci când alerg la deal, obosesc foarte tare dupa primele 5-10 minute. Vom vedea…. Stefan mă linisteste-te spunându-mi că nu e necesar să alerg la urcare daca ținta mea e sa fiu “finisher”.

*puțin antrenament

*juma de oră de somn adânc si tare bun – după spusele lui

La întoarcerea către masină, am dat de peisaje frumoase, calme, de poienițe cu flori în care am zburdat puțin si de oameni drăguți care iesiseră la primbare cu câinii – noi eram “neue Freunde”, cum ne-au zis localnicii.

Pe la 7 seara ne îndreptam către locul unde aflasem că am putea pune cortul – Ith Zeltplatz. Pe drum îi spuneam lui Stefan ce dor îmi e de stat la baza muntelui, în jurul focului si cineva să cânte la chitară si că abia astept plecarea in Apuseni unde putem avea parte de asa ceva. După coordonatele gps ratăm intrarea către locul de dormit si ajungem la o fabrică mică….hmm. Mai căutăm, că doar nu punem cortul aici, în curtea lor. Si am gasit rapid campingul. Uau, e multa lume si super atmosferă. Ce frumos e! Si nu pot să cred, în mijloc sunt oameni adunați în jurul unui foc, iar de pe potecile din jur tot apar alti cățărători cu corzile în spinare. Montăm cortul, platim taxa de campare – 3 euro/persoană (pentru membrii DAV; era 6 euro parcă daca nu erai membru), scoatem si chitul de camping – masuța cu doua scăunele si ne punem pe gătit. Oare putem merge si noi acolo la foc? Mi-e cam jena. Stefan il recunoaste pe un coleg de la birou (Niko) …tare mică e lumea. Ne asezăm alături si ne apucăm de povesti în jurul focului. Nu pot să cred cât de bine poate fi. S-a întunecat si s-a lăsat frigul, dar lemnele trosnesc în fața noastra si ne ard obrajii. Cerul e plin de stele. Ne-au spus ca în noaptea asta e “ploaie de stele”, dar fiind mai spre dimineata, am ratat-o. Unii cu berea, altii cu sticla de vin, noi cu ceaiul fierbinte turnat din când în când din termos, socializăm, povestim, râdem. Discuțiile au fost în principal despre ture prin Alpi si  trasee de alpinism. E târziu deja, lumea s-a încins si eu nu pot să mă despart de foc. E raiul aici. Realizez ca mă dor muschii feței de la atâta zâmbit cu gura până la urechi. Sunt hipnotizată de pocnitul lemnelor care ard si de jocul de luminițe rosiartice, aurii. Carul mare, printre putinele constelatii pe care le pot recunoaste, ne vegheaza de sus. Am parte fix de ceea ce visam mai devreme în masină. Dacă ar fost si prietenii din țara as fi explodat de prea mult bine.

Stilul standard nemțesc nu e prezent aici; nu există oră de stingere sau de trezire; regulile sunt minime si de bun simț. Ne retragem la micul nostru cort pe la 11 si ceva seara. Sunetul de chitară, vocea plăcuta si “zumzetul” de lume multă cu voie bună mă linistesc si adorm fericită.

Trezirea de duminică pentru ziua de cățărat: nu am auzit ceasul, l-a oprit prea rapid Stefan. Am deschis cortul să intre aerul proaspăt si să ne mângaie primele raze de soare si … am adormit la loc.

Nimeni nu părea să se grăbească. Fiecare îsi lua masa pe îndelete. Au cam apărut norii si s-a făcut iar frig, asa că nici noi nu prea ne-am grăbit către falezele de cățărat. Am luat-o din loc abia pe la 11.30 si ne-am bucurat de stâncile din zonă până pe la 7 seara. Sunt mulțumită că am avut ocazia să folosim si nucile si unicul “friend”. Erau câteva asigurări intermediare, dar ne-am jucat si cu mobile. Am găsit si multe clepsidre utile pe traseele încercate. Am urcat câteva de 5+ si 6; nu ne-am chinuit pe altele mai dificile. A fost suficient pentru un prim contact cu locul. Zona de cățărat e mare, cu stânci de diferite înălțimi. Erau si trasee de câte două lungimi mici. Unele sunt închise pentru escalada până pe 15 iulie, în scopul protejării faunei si florei. E sezon de împerechere la bufnițe 🙂 (Uhu = bufniță – o denumire adăugată la lista de cuvinte simpatice, alaturi de Igel = arici  si Eichhoernchen = veveriță).

*Stefan, cap de coardă pe un traseu de 5+ care ne-a plăcut mult.

La întoarcere m-am pus pe cules niste leurdă (usturoiul ursului) din pădure. Cum ursi oricum nu mai au…a rămas totul pentru noi :). Nu-mi dau seama daca aveam voie, dar îi văsusem si pe alții de dimineață făcând asta. Ah, ce bine miroase.

În premieră pentru noi, am reusit să plecăm la o oră rezonabilă spre casă. Sper sa continuăm să facem asta căci a fost bine sa conducem odihniți si sa fim acasă la timp pentru a apuca să despachetăm si să dormim suficient înainte de săptămâna de lucru.

Detalii “tehnice”:

*coordonate GPS ale camping-ului (loc de corturi cu acces la apa rece si la toaletă, situat la 5 minute de mers pe jos până la sirul de stânci de escaladat): N51.963539, E9.647208;

*ne-am cățărat pe stâncile 26, 25 și 19 (Kamel) din Luerdisser (Ith) – topo din zonă aici;

*specific: rocă dolomitică; sunt cam 400 de rute, pe 27 de stânci de până la 28 metri înălțime; treseele nu au exagerat de multe asigurari; unele nu au pitoane intermediare, dar se pot folosi asigurări mobile; poti folosi magneziu; la unele stănci este interzis accesul în partea superioară, pe altele nu ai voie să te cațeri pâna pe 15 iulie pentru a nu dernaja bufnițele de la împerechere;

Câteva detalii despre Alfeld (Leine):

-oras din Saxonia Inferioară, situat pe râul Leine, la sud de Hannover; datează din jurul anului 1220. Orasul a rămas intact dupa cel de-al doilea război mondial si este unul din punctele de interes dintr-o rută turistică renumită si mediatizată – “Deutschen Fachwerkstrasse”, drumul caselor făcute pe jumătate din lemn, cunoscut si sub denumirea de “Drumul Romantic”. Ruta cuprinde numeroase orase pline de istorie, castele, situate între râul Elba (nord) si lacul Constance, din sudul Germaniei.

*arhitectura specifică

Centrul vechi este înconjurat de pietonale. Poți admira arhitectura caselor, primăria si biserica Sf. Nicolai. Orasul este cunoscut prin Uzinele Fagus, ce au fost incluse în 2011 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, fiind reprezentativă pentru începuturile arhitecturii moderne. A fost poiectată de Walter Gropius, cel care a înființat în 1919 Scoala Bauhaus din Weimar. Uzinele au fost construite în perioada 1911 – 1914; aici este pusă în practică invenția lui Gopius – peretele cortină din sticlă (structura interioară, nu peretele, este cea care susține clădirea). Scoala Bauhaus a avut mare succes, prin încercarea de a combina mestesugurile locale cu industria si metodele producției de masă, însă a fost închisă de nazisti în 1933.