Perioada: 13.04 – 14.04.2013.
Destinația: Sächsische Schweiz (Germania).
Echipa: Ștefan, Monica, Mike, Radu.

Două noi experiențe – acoperis din stele si inițiere în stilul natural de cățărare specific zonei.

Întrucât se anunța primul sfârsit de săptămâna mai călduros si fără precipitații, îl asteptam cu nerăbdare încercând sa conturăm un mic plan. Fiind prea  recentă experienta de condus mult, ne gândeam să nu ne deplasăm prea departe de casă si să profităm la maxim de orele de soare (alergat, plimbări cu bicicleta, putin cățarat, lenevit pe o paturică si citit). Insă n-am putut refuza propunerea venită de la Radu si Mike (pe care i-am cunoscut de curând la sala de escaladă din Berlin) pentru un weekend in Sächsische Schweiz (Parcul Naţional Elveția Saxonă), o zonă foarte interesantă situată la aproximativ 250 km de Berlin. Mai fusesem acolo cu un an înainte, însa mergând total nepregătiți, zona de cățărat ni se păruse mult prea dificilă si ne-am limitat la plimbări prin părțile comerciale de acolo care nu ne impresionaseră în mod deosebit. Da, erau frumoase stâncilea acelea ciudate, însa mulțimea de turisti si aglomerația de pe fiecare potecă, ne-a diminuat incântarea anul trecut. Radu ne-a convins însa că merita si că vor fi ei soferi/ghizi; asa că incercăm. Suntem cam în urmă cu somnul (am lucrat până târziu, iar stefan pe la 5 dimineata rezolva probleme pentru un concurs de informatică), dar asta e. La 7 dimineața am reusit să ajungem la timp la locul de întâlnire fixat, cu “ochii cât cepele”, dar cu termosul plin de cafea. Pe la 10 ajungem la destinație si ne pregătim de plimbărici prin zonă. Suntem total pe dinafară în ceea ce priveste traseele si ce vom face, iar la capitolul bagaje e un mic haos. Suntem cam dezorganizați tura asta si nu stim exact la ce să ne asteptăm. Noroc cu ei că ne-au fost ghizi si au avut răbdare cu noi. Nu stiu nici acum traseul detaliat ci doar că am mers către Winterstein si pe o părticică din Malerweg – “drumul pictorilor”. Din ce am înțeles de la Mike peisajele de aici au inspirat multi pictori romantici. Ce-i drept, relieful nu este unul obisnuit, iar formațiunile de stânci, mai ales în condiții de ceața sau în lumina dimineții cred ca au fost adevarate comori pentru artistii în căutare de mister si peisaje sugestive, fanteziste. Stefan se simtea în Jurassic Park, iar Radu pomenea de expediția aventuroasă către Lumea Pierdută descrisă de Conan Doyle.

*reclama la Volvic; mulțumiri fotografului (Radu)

Legat de rută, astept să scoată Stefan traseul înregistrat să mă luminez puțin pe unde am umblat în prima zi. Pasul nostru a fost extrem de relaxat, cu multe pauze. Doar băieții au avut parte de jumătate de oră de alergat când s-au întors să recupereze masina pentru a ne îndrepta către locul propus de înnoptat. Vremea a fost plăcută, cu ceva soare, dar si cu mici ploi din când in când. Am avut parte si de câteva minute de grindină. Spre mirarea noastră, chiar ne-a plăcut plimbarea prin pădure, amenajată cu trepte, scărițe si câteva lanțuri în pasajele ceva mai delicate. Cu toate amenajările au reusit totusi să păstreze senzația de zonă mai sălbatică, iar numărul de drumeți nu era exagerat de mare.

*poză făcută tot de Radu – suprinde fain cum îsi face loc, printre rămăsițele toamnei, verdele crud de primăvară

*Stefan lipit de lanț, încercând să învingă frica de înălțime

A  început iar ploaia, iar eu si Mike căutăm loc de adăpost în asteptarea băieților care urmează sa ne recupereze cu masina, pălăvrăgind despre una alta. Au ajuns destul de repede si am plecat în cautarea locului de parcare pentru a începe micul traseu către locul de dormit. După o bere la pensiunea de lânga si după ce ne-am asigurat ca mai există locuri de cazare în cazul în care suntem nevoiți să ne întoarcem, ne-am refăcut bagajele si am luat-o din loc. Ținta – un loc de bivuac pe o stânca din apropiere. Pe drum ne-am întalnit cu un cuplu drăgut de nemți localnici cu care îmi pare tare rău că nu am putut sta de vorbă în limba lor. Un motiv în plus să mă ambiționez să invăț germana. Radu le-a cerut lămuriri cu privire la locurile de bivuac (Boofen) si până la urmă am continuat drumul împreună. Uau… primul loc era deja ocupat. Într-o seara ploaiasă de primavară se pare că nu eram singurii nebuni din zonă. Ceilalți au ramas puțin mai jos de vârf, feriți de ploaie de o stânca surplombantă, dar nu înainte de a ne arăta un loc superb de dormit, chiar in vârf. Am dormit pe micul platou de pe Winterstein, lângă un mic adăpost săpat în piatră. După o masă copioasă, Stefan s-a gândit să deschidă laptopul si să mai facă o problemă pentru concurs (Google Code Jam).

Ne-am aranjat culcusul – izopren si saci de dormit inveliți în sacul de bivuac si am admirat stelele care împânzeau cerul. Carul mare este clar si fix deasupra noastră. Nu mai plouă, aerul e curat, cerul superb si temperatura perfectă pentru cum suntem echipați. Ah, de când visam la un dormit în aer liber, sub clar de stele. Pentru asta, si pentru altele, trebuie să le mulțumim celor care ne-au adus aici si s-au informat în locul nostru. Pe la mijlocul nopții au început să dispară stelele si să picure, asa că Mike si Radu si-au mutat “patul” la adăpost. Noi nu ne-am sinchisit, am preferat, din lene probabil, să ne testăm echipamentul la ploaie.

*minunatul adăpost sau “cripta”

Pe la 6 si ceva dimineața suna ceasul de trezire. Singurul viteaz a fost Radu, care a iesit din culcus si s-a apucat de testat aparatele de fotografiat. Am scos si eu capul din sac, iar privelistea era demențiala – răsărit de soare, deasupra norilor.  Cum poți să-ti începi ziua mai frumos?

*noi doi dormind, în timp ce Radu suprindea frumusețile din jurul nostru, scăldate în primele raze de soare ale dimineții

Foto credit: Radu Diaconescu

Foto credit: Radu Diaconescu

*în sfârsit, încerc să renunț la caldurica si confortul din sac

După o serie de poze în lumina dimineții, Radu s-a întors la somn. Nu ne mai asteptam să fie ok pentru cățărat, asa că nu prea e mare graba noastră. Am reusit si noi într-un final să iesim din cochilie, am pus sacii de dormit la uscat, ne-am bucurat de priveliste si de timpul pentru ospăț si băut ceaiul de dimineața până ce s-au trezit toți. Mai bine asa că nouă ne place să lenevim puțin dimineața, n-avem stilul de “armată” în sânge.

Ei eu fost foarte rapizi cu strânsul si am plecat către masină în ideea de a încerca totusi să ne cățarăm. In mod normal nu ai voie în primele 24 ore de după ploaie, dar dacă vor mai fi si alții acolo, încercăm si noi. Alternativa ar fi fost probabil o tură de alergat.

Directia Bielatal – o zona de cățărat care se pretează si începătorilor (spre deosebire de celălalte zone în care nu as fi avut tupeu să încerc) si care s-a dovedit a fi super. Era deja lume, dar nu foarte aglomerat încât am putut alege din mai multe trasee usurele. Radu a fost cap de coardă si ne-a inițiat în stilul cât se poate de natural practicat în zonă. Aici nu ai voie cu asigurări mobile sau magneziu si nu ai pitoane intermediare. Există totusi niste inele pe traseele mai dificile, pe care probabil nu vom ajunge să le abordăm. Asigurarile le poti face doar cu noduri si anouri. După două trasee încercate secund si motivată de nevoia recuperării corzii ce se înțepenise într-o crăpătură, mi-am luat inima în dinți si am decis să merg pe cel mai usor traseu cap de coardă. A fost super. Dacă as fi făcut întrecere cu un melc, ar fi câstigat melcul. Am stat mult sa mă conving ca asigurările mele țin, dar am reusit pâna la urmă să ajung si să mă notez în carnețelul din vârf. E un început, traseul a fost usor si frumos si mă simt minunat. Multumiri celor doi (Mike si Radu) căci fără ei nu stiu dacă am fi avut curaj. Pâna am terminat eu si Stefan traseul, plus drumul spre masină si un mic prânz, Radu a fost la o tură “lejeră” de alergat până in Cehia si înapoi. Aproximativ 17 km… asta asa, ca să-mi aduc aminte cât de “rapidă” am fost.

*Radu ne explica cum se fac asigurările si începea echiparea pentru traseu.

*Radu – cap de coardă

*Mike în acțiune

*Stefan – fericit, în rapel

*eu cu nodurile colorate 🙂

Vom reveni cu siguranța. Nu ne pare rău că am renunțat la un weekend mai relaxat în jurul Berlinlui. Ne-a plăcut si avem multe trasee de explorat în zonă. Urmează să mergem la un mic shopping în Globetrotter, să ne echipăm corespunzător.

“Chestii, trestii”:

*locuri de dormit in aer liber, cu tradiție, protejate cât de cât de ploaie = Boofen;  o lista aici: http://www.wandern-saechsische-schweiz.de/Liste_Boofen.htm;

*nu ai voie să pui cortul în parcul national (dar exista campinguri cu toate facilitătile în zonă);

*zona este potrivită pentru plimbări sau ture de alergare; unele trasee au mici porțiuni usurele gen “via ferrata”;

*în zonele de cățărat sunt reguli stricte si chiar sunt respectate (fără asigurari mobile, fără magneziu si nu când plouă sau imediat după ploaie); astfel stilul este unul cât se poate de natural, iar stânca pare încă neatinsă;

*ai nevoie clar de topo-uri sau descrieri pentru a alege un traseu, nefiind pitoane bătute pe  linia traseului;

*după terminarea traseului, în vârf, găsesti o cutiuță metalică cu un carnețel unde te poți semna;

*Bielatal – aici găsesti trasee mai accesibile.