Weekend: 23-24 noiembrie 2019. Locul de joacă: Altstätten și Saxer Lücke, Alpstein (Elveția). Echipa: Ștefan, Mihai, Monica.

Încă un sfârșit de săptămână petrecut acasă. Sunt bune pauzele de plecări. De data asta vine Mihai pe la noi, în ideea de a merge la schi de tură în apropierea casei. Problema e că-n ultimele zile a venit căldura și zăpada de care ne bucuram acum o săptămână s-a cam topit. Am avea unde să mergem, dar probabil ar fi cu cărat schiurile și condus mai mult. Ne corupem reciproc la un weekend mai relaxant și ne facem doar antrenamentele de alergare. Vremea pentru asta e numa’ bună. În rest, Mihai vine cu un joc care nu prea mă tentează la început, dar duminică la alergare deja suntem toți cu gândul la el. Să ne întoarcerm mai repede acasă, la Wingspan. Și la ciocolată, laitmotivul acestor două zile :))

Sâmbătă

După întâlnirea în Bregenz pentru votare (cică n-a ajuns la timp votul prin corespondență…), ieșim la o alergare ușoară de 12km, pe la noi, pe câmp. Azi e zi de plat. Dar nu-i bai. Avem priveliște faină către munți și-o țintă importantă – să ajungem la animăluțele drăguțe și pufoase, pe care n-am avut cu ce să le pozez zilele trecute. Când o să reușesc oare să iau una în brațe?

După o perioadă în care corpul a reacționat foarte bine la alergări, azi merge mai greu. Care o fi motivul? Poate de la căldură? Sau vântul ăsta mai puternic? E, nu-i bai; mai sunt și zile d’astea. Dar măcar avem poze alergând împreună, mulțumită lui Mihai 🙂

Duminică

Chiar dacă inițial am zis să încercăm totuși un schi de tură, decizia finală este să facem o scurtă alergare pe munte. Așa că destinația e Saxer Lücke – o șa în care am ajuns de o mie de ori, dar e greu să te saturi de locul ăsta. Oricum pentru Mihai e prima data, deși am mai avut tentative când a venit în vizită.

Reușesc iar să mă enervez la început. Când merg cu ei doi, parcă e inevitabilă treaba asta. Nu din vina lor, ci din faptul că nu reușesc să stau departe de stres. Îl pot culege de oriunde, din nimicuri :)) După multă muncă cu treaba asta, am ajuns la performanța de a fi calmă în multe situații, dar în principal când am grijă sa-mi urmez tabieturile. Dacă intervin și alte persoane în ecuație, se strică treaba la mine-n căpșor. Eeee, mai am mult de lucru, se pare 🙂 Oricum, știu măcar că e doar o stare de moment. O să alerg puțin și-o să se limpezească curând capul. N-are cum altfel în asemenea locuri.

Când ieșim din pădure sunt deja cu zâmbetul pe buze și mă pot bucura de traseu. Ah, ce zonă superbă!

Nu știu cum am reușit să scoatem record personal pe urcarea asta la cât ne-am oprit pe traseu…

Alergare, pauză de poze, repeat. Ritm lejer, vreme bună. O pauză de vreo 10-15min o luăm la finalul urcării. Mă schimb repede de hainele ude și pot sta liniștită acum. E destul de frig dacă nu te miști, mai ales că vântul își face nițel de cap.

Ce fain se vede și Valea Rinului când se combină verdele din vale cu zăpăduța de pe munte 🙂

Pe coborâre ne distrăm puțin cu filmări slow motion sau d’alea rapide. În rest alergăm cu spor căci ne așteaptă păpica și Wingspan-ul acasă.

Și surpriza zilelelor următoare: o febră musculară la picioare de nu-mi vine să cred… de la mini-alergare pe munte de maxim 2 ore. Uau…

Traseul de duminică – Saxer Lücke:

Alte alergări pe aici: