Data: 7 aprilie 2018. Locul de joacă: pădurile de lângă casă (Appenzell Alps), Altstätten  / Sankt Anton Pass / Ruppen / Hirschberg. Monica.

De data asta chiar a venit primăvara. Ieri, după cursul de germana, m-am întors acasă pe o lungitură. Vreo 6 ore de pedalat cu multe pauze, în loc de maxim o oră cât dura în mod normal drumul. Copaci înfloriți, grădini aranjate, verde crud peste tot și soare.

In weekend sunt singură acasă. Stefan e plecat de sărbători cu mama lui prin Israel. Și ce fac eu? Ce stiu mai bine – exagerez 🙂

Mă trezesc nerăbdătoare și privesc culorile răsaritului. Și floricele de pe balcon au început să se desfășoare. Mă lenevesc mult și bine la cafea. Alergarea începe abia pe la 10 și ceva.

Bine, bine, mă bucuram eu de căldurica de primăvară, dar azi parcă a venit vara deja. Pare decent la începutul alergării, însă pe prima urcare mă încing de nu mai stiu de mine. 5 minute pe niște trepte abrupte, printre case și leurdă, sunt suficiente să mă facă să plâng după un izvor. Weekendul trecut mă afundam prin zăpadă, nu?

Chiar dacă am alergat de multe ori pe potecile astea încă mă minunez ce drăguțe sunt. Tot ce trebuie să fac este să ies din casă și s-o tai la deal. Am visat ceva vreme la treaba asta. Single trails rules!

Lungesc urcarea, încercând toate potecile care-mi par mai necunoscute. Ajung pe la pini. N-am mai fost de mult pe aici. Ies din pădure în drumul asflatat și mă întâmpină o pisică drăgăstoasă. Profit de ocazie și fac o pauză scurtă. Pfoai ce cald e! Când ajung în pasul St. Anton sunt leșinată de căldură și caut disperată un drum prin pădure care să mă protejeze de soare.

Apă și păduri răcoroase. Numa’ asta am în minte acum. Cum ajung într-o poiană, cum caut cea mai rapidă revenire la umbră. Ajung prin locuri noi și aleg la nimereala potecile. Câteodată mă blochez și trebuie să mă întorc. Mai trece câte-o căprioară, mai văd o floricică și orele se scurg frumos.

După vreo 30km îmi dau seama că am ajuns cam departe de casă și poate n-ar strica să mă întorc. N-am de gând să fac un ultra azi.

Se mai strâng încă 10km care trec destul de repede căci am coborâre de aici în cea mai mare parte, presărată cu urcușuri nesemnificative și ceva zone plate.

Parcă nu-mi vine să cred că s-a strâns distanța asta azi. Nu mă simt la capătul puterilor, dar nici nu am urcat exagerat de mult.

Bonus la întoarcere: un smoothie făcut din fructe congelate, adică o înghețată mai lichidă 🙂