Perioada: 15 - 17 decembrie 2017. Destinația: Austria, Tirol, Kühtai. Echipa: trupă mare, printre care Ștefan, Monica, Simona, Mihai.

Era cazul să ne mai jucăm cu Pieps-urile că ultima data s-a întâmplat acum câțiva ani. Le-am mai testat noi sezonul trecut, când ne-am luat echipamentul de schi de tură, însă nu prea serios. Pe cei de la DAV Karpaten îi știm de ceva vreme de pe facebook și am tot zis că mergem cândva cu ei în tură. Uite că a venit momentul. Ne decidem târziu, dar avem noroc și mai prindem locuri.

Treaba începe de vineri seară. Ne întâlnim cu restul grupului la o pensiune drăguță din Austria. Suntem mulți, nu glumă. În seara asta avem o prezentare teoretică în germană de vreo două ore, la care trebuie să stau super concentrată ca să înțeleg ceva. Noroc că nu-s noțiunile noi și pot bănui ce se explică. Oamenii sunt faini, atmosfera plăcută și mulți vorbesc română. Cu unii mă mai înțeleg în rusă sau engleză. Printre alții îi cunoaștem și pe cei doi urâți nesuferiți (:P), Mihai și Simona și ne minunăm de unele asemănări. N-am putea semăna și la vârstă. Damn it, iar îs aia bătrână. Of, of… las’ că întineresc eu 🙂

Pentru partea practică a cursului, se împarte grupul mare în două. Ștefan nimerește cu Simona, iar eu cu Mihai. Ceilalți au stat mai la bază azi pentru exerciții, iar pentru noi au găsit un locșor mai sus pe munte. Avem parte de vreo două minute de soare, la începutul urcării, cât să ne dea un imbold și să vedem priveliștea. E stațiune de schi aici, dar par și multe zone ok pentru freeride sau schi de tură. Gata cu soarele. Ce-i prea mult strică. Să înceapă ninsorile anunțate. Începem distracția cu căutat victima sau victimele, adică pieps-uri ascunse în zăpadă, se reiau tot felul de explicații și-mi dau seama că mai am destul de exersat până să ajung sa le fac rapid și bine pe toate, fără să fie nevoie să mă gândesc la următorul pas. Când se întâmplă cu adevărat n-ai timp să te gândești la detalii. Trebuie să știi insant ce ai de făcut. Și oricâtă terorie bagi, fără exerciții repetate cel puțin anual, e cam degeaba. N-ai voie să te pierzi. Azi treaba e ușor îngreunată și de capacitatea mea de a înțelege rapid ce se vorbește în germană. Dacă se vorbea în japoneză în jurul meu cred că era același lucru. Deja m-am concentrat prea mult de când am venit și nu mai pot procesa limba asta. Mi-e ușor aiurea căci simt câteodată că-i încurc pe cei din grup cu asta. Aș zice tot ce am de zis în engleză, dar fiind setată cumva pe germană, nici în engleză nu-mi mai iese ce trebuie. Îmi vin în cap propozitii cu cuvinte luate din toate limbile vorbite recent. Ce mi se pare dificil e partea de organizare când e grup mare implicat. Trebuie luată rapid decizia cine e șefu’ și la fel de rapid să fie împărțite responsabilitățile – cine caută, cine sapă etc.

 

*foto credti: Krzysztof Baranek

Ne regrupăm cu cealată grupă la cabana Zum Kaiser Maximilian, la păpică și vin fiert, apoi reluam exercițiile undeva în apropierea cabanei, de data asta cu mai multe victime și echipamente împrăștiate.

*în așteptarea vinului fiert care să ne mai încălzească

*la dezgropat pieps-uri

Foto credit: Krzysztof Baranek

Iuhuu, a fost o zi cu succes, nu? Se reunesc grupele și ne întoarcem la pensiune. Seara avem rezervare la un restauant din apropiere. Să bem, să mâncăm, să schimbăm impresii și să râdem cât putem. Una din tipe a găsit în Ștefan și mine subiect de mișto-uri. Mă întreb acum de la ce a pornit. Hmm, de la faptul că Ștefan îmi tot mânca mâncarea din farfurie? În fine, nu contează, e simpatică și ne face să râdem 🙂

*hai noroc!

Iar o lungim multicel seara, dar la ideea de a alerga mâine dimineață, înainte de tura pe schiuri, nu renunțăm. Eu am un antrenament de făcut, iar Mihai s-a decis să nu mă lase să mă chinui singură. Întâlnirea e la 5 dimineața, în holul pensiunii. Pfff, iar o să dorm mult prea puțin. Vreo 4 ore, dacă reușesc să adorm rapid. De ce fac d’astea? Renunț la cafeaua și micul dejun cu care sunt obișnuită dimineața pentru a prelungi la maxim somnul. Mă dau jos cu chiu cu vai din pat și cobor la încălzire. Neah, abia țin ochii deschiși. Nu-s în stare de exerciții. S-a trezit și Mihai și ieșim la frig. Ninge și-i întuneric. Începem direct cu o urcare pe șoseaua acoperită de zăpadă. Nu-i dăm tare, dar simt cum mă dezmembrez. Prea bruscă trezirea. Azi e în plan o alergare lejera, iar eu simt că-mi dau duhul din primul kilometru, cu toate că am viteză de melc. Mihai pare mult mai în formă. Încet, încet îmi revin și după vreo 4 km pun ochii pe un drum prin pădure. Păi mă tentează. Cum să nu? Nu e nevoie de muncă de convingere se pare. Mihai dă rapid ok-ul de a-l încerca. Hmm, mai ieșim în cazul ăsta 🙂 Deja mă simt mult mai bine și mi se pare tare fain pe aici. Brazii-s plini de zăpadă, pe jos scârțâie și-i liniște. Continuăm până dăm de-o căldare. Pfoai cum e aici. Ce rău îmi pare că Ștefan nu poate alerga. E frig ca naiba, dar am senzația aia faină de libertate. Zapada sclipește și se vede silueta munților din jurul nostru. Mai stingem și frontalele din când în când. Ne întoarcem pe același drum. Pe șosea au început să circule mașinile de curățat zăpada. Se crucesc oare când ne văd alergând?

Ceasul meu cedează pe ultimii kilometri. N-a reușit să îndure gerul ăsta prea mult. Pozele, din păcate, nu prea zic nimic….

Coborârea e o plăcere și ne întoarcem la pensiune când începe lumea să facă ochi și să coboare la micul dejun. Hai că a intrat bine alergarea. Acum să vedem cum se descurcă picioarele la schi de tură.

*cuțul drăguț de la pensiune ne urează o zi faină

Ziua pe schiuri începe prin ninsoare, care n-are de gând să se oprească azi. Urcăm în aceeași formație ca ieri. A nins mult și nu putem merge prea departe din cauza riscului mare de avalanșe. Dar chiar și așa, scurtă cum e, simțim înaintarea asta ca o mică aventură, prin zăpadă mare, cu vânt zdravăn și ninsoare pe sus.

Priveliștea se cam ascunde azi. Ne rămâne să ne bucurăm de tonele de zăpadă, de efort și de mult alb. Aparatul foto cedează de la prea mult alb se pare și reușesc să ard mare parte din poze.

Ajungem într-o șa, undeva între vârfurile Hinterer Grieskogel (2673m) și Vorderer Grieskogel (2671m). Bate bine vântul pe aici și-s stângare rău la manevrarea pieilor.

*Foto credit: Krzysztof Baranek

Coborârea e destul de dificilă, chiar dacă-i zăpadă proaspătă și pufoasă. Dar e parcă prea multă și n-am tehnica necesară pentru a coborî lejer pe aici.

Urmează un prânz la cabană cu tot grupul și-apoi o coborâre finală, mai ușoară, o parte pe pistele amenajate și o bucată pe lângă. Pe aici reușeste un tip să ia o mică trântă și să i se activeze airbag-ul de avalanșe. E funny cum coboară cu aripioare 🙂

*foto credit: Krzysztof Baranek

No, acum, dacă tot ne-a plăcut cu ei și de ei, am putea să ne mutăm de la secția Berlin la secția Karpaten. Suntem membri DAV (Deutscher Alpenverein  / Clubul Alpin German) de câțiva ani buni deja.

Alergarea de duminică: www.strava.com/activities/1317032960

Tura pe schiuri de duminică, cu gps-ul sărit: www.strava.com/activities/1317376545