Data: 9 decembrie 2017. Destinația: Brandertal, Vorarlberg, Austria. Echipa: Ștefan, Monica, Diti, Adriana.

Iarna asta-i chiar iarnă și tare bine-mi pare. A fost o săptămână plină de activități sportive, iar sfârșitul ei nu-i deloc de relaxare. Sâmbătă dimineață reușesc să mă trezesc cu noaptea în cap și ies singură la alergare, pe la 6 dimineața. Pentru mine e un efort măricel că nu-s deloc o persoană matinală. E încă întuneric, iar drumul forestier e înghețat și acoperit cu un mic strat de zăpadă. Destul de greu azi. Am nevoie de ceva mai mult timp între trezire și ieșirea din casă. Dar mă întorc mulțumită de efort, după cei 16km alergați. Nu s-a potrivit chiar bine antrenamentul de tempo progresiv cu vremea asta. Am ieșit așa devreme căci azi e zi de schi și sigur n-o să-mi mai vină să ies seara.

*după alergarea de dimi; ieeei, job done! Foaaaaame!

În Brandertal nu ajungem chiar la prima oră. Abia pe la 11 suntem pe pârtie, dar tot ne rămân câteva ore bune de schi. Avem noroc de soare, de foarte multă zăpadă și pârtii aproape goale. Nebunie! Coborârile pe off-piste sunt grele și mușchii urlă, dar insistăm. Ei, așa e la început de sezon, până ne obișnuim. Îmi place stațiunea, chiar dacă nu are un milion de pârtii și cabane. Pentru mine-s suficiente. Iar avantajul unui loc mai puțin cunoscut, mai ales în extrasezon cum e acum, e lipsa aglomerației. Îmi piere tot cheful când trebuie să fac slalom printre zeci de schiori și stau stresata să nu intre cineva în mine. Mi-aduc aminte cum era la Predeal în weekend… când schiatul se transforma într-o încercare de a mă feri de cei din jur, până cedam și rămâneam la vin fiert.

Soare și zăpadă la greu. Ce să vrei mai mult de la o zi de schi?

 

Gata, mi-am ales și brăduțul de Craciun 🙂

Iuhuu, ce fain e!

 

Cu Diti și Adriana nu prea reușim să ne intersectăm. Abia la cabană ne nimerim în același timp și apucăm să schimbăm o vorbă, două.

Și uite ce se poate întâmpla când te încăpățânezi să te bagi unde-i zăpada mai mare – te blochezi și-apoi nu mai reușești să ieși. Soluția-i să te trântești în ea cu bucurie, să râzi până nu mai poți și să faci virajul cu cracii în sus.

Rămânem ca de obicei printre ultimii pe pârtie. Ne străduim să prindem ultima urcare cu telescaunul până sus, acolo unde bate vântul și-ți îngheață mâinile instant. Mda, poza nu spune mai nimic, dar în realitate era tare fain. Rămânem puțin aici, să ne uităm cum se ascunde soarele după creasta asta. Si-acum hai la vale cu ultimele picături de energie.

Hai că merită să mai venim în Brandertal. E la 50km de casă și ne-a plăcut.

Seara o ieșire la bere cu românii din Altstätten, iar duminică aș vrea să zic recuperare. Dar nu prea… cel puțin nu toată ziua. Mai spre seara reușesc să-mi mișc fundul la antrenamentul de alergare. Mă întorc victorioasă după 16 km și o luptă grea cu vântul și-o ploaie rece. Să vină somnul cel dulce acum, că tare-l aștept!

Alergarea de sâmbătă (www.strava.com/activities/1307464602)

Alergare de duminică (www.strava.com/activities/1309558953)