Perioada: 13-14 august 2016.
Destinația: Furkapass și cursă Sierre-Zinal, Elveția.
Echipa: Monica și Ștefan. Întâlnire cu prieteni.

Album foto.

Se apropie sfârșitul de săptămână. Planuri? Marco ne zice să venim la Sierre-Zinal dacă nu avem altă idee. Hmm, de ce nu? Ne-a plăcut mult zona anul trecut.

Plecăm vineri seară. Conducem vreo 200 km și, aproape de miezul nopții, ne oprim în Furkapass (2346m) să dormim și să admirăm cerul. E noaptea perseidelor și avem mare noroc. Prindem cer senin aici. Nu suntem singurii care dormim în mașină. Unii chiar și-au pus cortul lângă locul de parcare. Avem mâncare pregătită de acasă și sacii groși de dormit. Lux.

Din păcate am uitat mini-trepiedul acasă și nu ies pozele. Bine, nici aparatul nu-i cel mai bun pentru așa ceva. Pe cer e o adevarată nebunie.

Dimineață ne întâmpină cu o super vreme și peisaj. Începem ziua cu o cafeluță la soare, puțin stricată din păcate. În loc de apă, Ștefan a nimerit un sirop, așa că a ieșit o chestie extrem de dulce. Trecem peste și ne înfruptăm dintr-o omletă făcută la primus. Pentru prima data am transportat ouăle într-o sticluță de plastic și nu-i o idee rea. Am agitat sticla și am turnat în tigaie. Nu mai exista stresul că se sparg pe drum.

Arată prea bine zonă încât să nu mergem puțin pe potecă. Ne echipăm de alergat și o tăiem pe munte.

O potecă liberă, floricele, munți, lacuri, un ghețar și multe marmote. De asta avem parte. Deci un început de zi perfect, aș zice.

Marmotele stau nemișcate la soare, de-o parte și de alta a potecii. În poze sunt însă prea mici.

Poteca se cam pierde și începem o frumoasă urcare pe bolovăniș. E plăcută joaca de aici. La un moment dat devine parcă cam dificil. Mi se pare nesigur terenul, nu avem harta, cască, n-avem mai nimic la noi. Am ieșit doar la o scurtă plimbare, nu la explorare. Decid să mă opresc și mă retrag într-un loc cu pietricele. Stau și le analizez și-mi aleg câteva de amintire până se întoarce Ștefan. El a mai avut chef să se chinuie cu cățărarea până pe vârf. Chiar pe vârf n-a reușit nici el să ajungă. Se cam transforma în traseu de alpinism, dar a urcat ceva mai sus. Parcă am mici emoții. Sper să coboare cu grijă. Nu de urcare aveam stres, ci de descățarea pe aici. Pe muchia de lângă chiar zărim doi alpiniști făcând rapel.

La întoarcere ne mai distrăm puțin coborând pe lângă potecă. Am nimerit mai aproape de marmote. Le auzim cum își dau semnale și le vedem fugindu-ne din cale.

*o marmotă stând la soare; abia se distinge printre bolovani

Gata, ne retragem la mașină și ne continuăm drumul către Zinal.

Arată bine Furkapass. Erau destul de mulți cu motoarele sau pe cursiere.

*Furkapass – drumul din dreapta

Sunt tare tristă în Zinal că nu mai găsesc sirop din muguri de pin la supermarket. Am luat anul trecut și a fost delicios. Tot drumul m-am gândit “să vezi câte sticle o să iau; le cumpăr tot stocul”.

Seara mergem la cină cu Marco. O masă întreagă de alergători și o porție uriașă de paste. Sunt italieni, nu mă așteptam la altă mâncare. Mai stăm la povești și ne retragem nu foarte târziu. Ei mâine aleargă și ar fi cazul să doarmă bine :). Cum n-avem somn și nu vrem să-i deranjăm cu foiala noastră, ne retragem la cuibul nostru din mașină și ne revedem cu grupul la micul dejun.

Azi suntem susținători. Pornim în sens invers, de la finish către start și aplaudăm, facem poze și zgomot. E o zi foarte călduroasă și traseul nu-i ușor. Mulți par destul de chinuiți pe aici, pe final de cursă. Îl vedem și pe Dan, tipul din Australia cu care ne-am împrietenit la Livigno. Ce tare! Las’ că ne vedem după cursă. Acum trebuie să ajungem până într-o anumita oră la o întâlnire pe traseu.

E mai mult o alergare cu opriri dese de făcut loc sau poze, decât o drumeție. Ne obosește binișor.

La întoarcere, unii voluntari ne mai aplaudă și pe noi crezând că suntem din concurs 🙂

A fost faina alergarea și experiența. Am stors câteva zâmbete și râsete de la alergătorii obosiți.


Am făcut un album separat cu pozele făcute alergătorilor (Album Sierre Zinal 2016). Nu-s cine știe ce. Mi-ar plăcea să învăț niște trick-uri de făcut poze mai ok la evenimente sportive (fără să-mi iau dslr 🙂 ).

Traseul cursei e foarte fain, cu privirea către 5 vârfuri de peste 4000m. Se pleacă în mai multe etape, în funcție de cât estimezi că vei face pe traseu. Cu cât faci mai mult cu atât vei avea plecarea mai devreme. Ultimii pleacă alergătorii profesioniști parcă.

Încep să apară și alergătorii din grupa “elite”. Uau, ce viteză, câtă forță și determinare!

*voluntari voioși

Ne întoarcem în alergare în zona de finish și reușim să ne întâlnim cu Dan. Mai zăbovim la povești, o plimbare prin sătucul superb, cocoțat in munți și o luăm înapoi spre casă.

Tura de duminică:

Săptâmâna viitoare mergem la 2×2 Race, în România. Sper să ne refacem până atunci.