Perioada: 19-20 iunie 2016.
Destinația: în jurul casei, Altstätten, Elveția.
Monica și Ștefan.

Ploile nu ne mai lasă deloc în pace. Nu-i problemă pentru alergări mai scurte, dar pentru urcat pe munte și ture mai lungi nu e tocmai ideal. Ne încercăm totuși duminică norocul, testând o urcare nouă spre Vf. Hoher Kasten. Prognoza e rea, dar ne încăpățânăm. Mă simt tare nepregătită pentru Livigno Skyrace de sămptămâna viitoare.

Parcăm mașina în satul Plona și pornim în forță, pe ploaie măruntă.

Nu trece mult și se transformă într-o ploaie zdravănă. Normal că suntem singurii nebuni care-i dau în sus pe asemenea vreme. Noroc cu frăguțele de pe drum. Abia ce-au aparut și nu putem să le cruțăm. Miami, miami. Tot sperăm să se mai liniștească norii și înaintăm cu spor. Imi dau seama că pe vreme bună e un traseu fain cel încercat, dar acum e doar o luptă cu noi și cu terenul.

Noroială maximă. O tăiem în sus, pe unde putem, că pe potecă e haos. Unde-s multe vaci se face dezastru. Nu-i tocmai cea mai mare plăcere. Încă insistăm. Noroi, ploaie, frig, văcute.

Parcă nu-i a bună. Dar ar trebui ca în curând poteca să fie mai faină de aici încolo, după ce trecem de terenul chinuit de văcuțe. Și așa a fost, însă ploaia nu se mai oprește și tare mi-e să nu o dea în descărcări electrice. Începe să se înfiripe o ușoara frică de fulgere. Parcă-i prea supărată vremea. Facem un mic popas și incercăm să ne mai uităm la prognoză. Frigul ne-a intrat bine deja în oase, plăcerea e în scădere. Doar gândul aventurii ne mai ține încă pe traseu.

În cele din urmă decidem să coborâm în siguranță. Înapoi la noroială!

Coborârea e dificilă. Pe potecă e imposibil să alergi așa că o luăm prin smocuri de iarbă și pământ. Gleznele nu-s prea fericite.

Când ajungem la forestier mai încercăm un sprint, mai culgem câteva frăguțe și gata, înapoi la mașină.

Încercarea de duminică:

Luni însă îmi iau revanșa. A încetat ploaia și-mi iese o alergare destul de lungă față de asteptări.

Mă aventurez pe poteci mici, mă blochez în vegetație, o iau prin bălării si fug de căpușe. Patru “drăguțe” au încercat să se înfrupte din sângele meu, dar nu le-a ieșit. Am avut ochi ageri azi.

O mică aventură pe lângă casă și o alergare cu succes. M-am simțit bine și am lungit traseul.

 

*Bodensee, de pe Vf. St. Anton

Mă întorc acasă mulțumită și cu mușchii destul de obosiți. Urmează multă odihnă sper căci  în 6 zile o să alerg pentru prima dată la 3000m. Cum o să fie oare?