Data: 21 mai 2016.
Destinația: Wildhuser Schafberg, Appenzeller Alpen, Elveția.
Echipa: Ștefan și Monica.
Album foto aici.

Nu suntem convinși că vom putea parcurge întreg segmentul de VK, dar încercăm. L-am ochit pe strava, în căutarea unor urcușuri mai susținute prin zonă. 

Alergarea noastră începe direct cu urcare. Iar n-am fost inspirați să ne facem încălzirea pe plat și pornim cam tare. După primul kilometru simt deja cum mă tai. Nici căldura nu ne prea ajută, cu toate că-i trecut deja de ora 16. Tot îmi zic în gând “las’ că se reglează curand si respirația și-o să fie mai ușor”, dar degeaba. Panta se accentuează, ritmul scade considerabil și suflul își cam ia zborul.

Exceptând zona de la baza, unde ne mai intersectăm cu lume, traseul e pustiu, iar cabana din drum încă închisă. Doar câțiva alpiniști coborau de la stâncă.

După cum se prezintă terenul, nu prea mai avem speranțe că vom ajunge în vârf, în adidași. E prea multă zăpadă și mult prea abrupt. Dar traseul e fain, iar ca antrenament e genial. 400 m diferență de nivel pe un km… scoate tot răul din mine. Pfff, cât mai am de lucru pe asemenea teren.

Cu urcarea mai e cum mai e, dar parcă nu vreau să aflu azi cum e să cobor pe aici, pe zăpadă, fără crampoane. Eu decid să mă retrag, în încercarea de a fi prudentă. Până pe vârful Wildhuser Schafberg (2373m) a mai rămas o distanță de aproape 1 km. Rămâne pe data viitoare, asta e.

Se întoarce și Ștefan. Abia așteptăm să revenim, să-i dăm până în vârf. Probabil într-o lună o sa fie ok traseul. Oricum, tot am urcam cam 800m în 3 km.

La coborâre ne străduim să ne acomodăm cu alunecarea pe zăpadă, fără să ne luăm trânte. Suntem cam stângaci și caraghioși.

Dacă la urcare și la coborâre e greu, pe plat e chin maxim. Noroc cu peisajul că-mi ține de urât și mă face să uit că picioarele bat în retragere. Abia aștept să revenim aici, poate chiar într-o seară, după muncă.

N-a fost lung antrenamentul de azi, dar mi-a provocat ceva febră musculară. Mâine e zi de relaxare.