Perioada: 23.01-30.01.2015.
Destinația: Austria, Bad Hofgastein.
Ski team: Ștefan, Monica, Ștefan A, Doina, Mihai, Sybille, Adriana, Diti, mama (împărțiți în 3 locuri de cazare) și gazdele noastre dragi Birgit și Mattias.

Multe n-am de zis de vacanta la schi. Facem cam de fiecare data același lucru. Ne dăm pe pârtie, ne oprim des la cabane, mergem de 2-3 ori la SPA, o ieșire/două în oraș la bere, iar în rest stăm la povești în bucătărie, gătim, bem sau jucăm ceva.

Drumul până aici din România a fost puțin diferit căci am ales să rămânem peste noapte în Szeged fiind mai mulți și am ieșit în cartier la o bere, un moment în care mi-a părut rău că nu stiu măcar puțină maghiară.

Anul acesta am avut un nou învățăcel. Nu m-am ocupat foarte mult de el, dar am încercat să-i explic chestiile de bază. Mai greu cu începutul, dar Ștefan A era clar pornit să învețe așa că lucrurile au mers bine. Dacă în prima zi avea emoții pe cea mai usoară pârtie, la final de săptămână cobora pe negre fără trânte. Și la asta nu mă așteptam. Adică acum pe bune…ma oprisem la baza feței “negre” să-l filmez cum ia o trântă frumușică (că doar o să ia, nu, pe aici?) și nimic. M-am pregătit degeaba pentru ceva spectaculos :). Tot respectul pentru evoluția in câteva zile.

Și încă una din părțile frumoase: a venit și mama la schi, de data asta pentru 4 zile consecutive. Anul trecut a schiat o singură zi, după o pauză de vreo 15 ani.

Zăpadă nu a fost foarte multă, dar suficientă. Oricum, față de alte zone, Gastein a stat chiar bine în perioada asta. Somnul l-am cam amânat în fiecare seară. Făceam ce făceam și tot târziu adormeam – filozofeala te apucă mereu noaptea… L-am prins și pe Mattias la concert, dar n-am rezistat foarte mult acolo. Era mult prea aglomerat și haos. Sau nu ne-a prins pe noi în starea necesară.

Prima zi cu Ștefan A:

Cei doi Ștefani, după prima pantă mai dificilă, trecută cu ceva trânte, dar cu brio:

Și finalul primei zile grele, dar reușite:

A doua zi am schiat mai mult cu mama. Ieei. O cafelută, un vin fiert, o coborâre și repetare 🙂

Am fost cam obosiți din păcate toată săptămâna și abia în ultimele doua zile ne-am dat ceva mai mult și cu mai puține pauze.

În Dorfgastein am recuperat cu Ștefan cât de cât ce n-am schiat in restul zilelor. Am găsit și niște pârtii destul de libere și am tras la maxim de picioare.

Ultima zi ne-a dat soare și voie bună. Urmează drumul către noua casă, Elveția 🙂

Hai noroc! Ne vedem la anul tot aici, în Gastein, că doar n-o să stricăm tradiția 🙂