Perioada: 20.12.2014 – 03.01.2015.
Ruta: Berlin – Cluj – Sinaia – Bucuresti – Sinaia / Azuga – Piatra Craiului – Berlin.

Pe scurt:
*schi la Azuga si Sinaia
*alergare în Poli în Bucuresti
*plimbare până la Cab. Curmătura
*treburi si întalniri cu prietenii si familia.

Nu ne-am făcut planuri pentru ture de munte de data asta, ci doar am mai ciupit pe ici colo câteva activități sportive. Am petrecut timp cu familia, cu prieteni, am mai rezolvat unele treburi si am avut zăpadă. Drumul lung ca de obicei. Am ajuns la Cluj, am stat si eu o noapte, Stefan a mai rămas puțin acolo, iar eu am pornit spre Sinaia.


De Crăciun m-am distrat puțin cu floricele si brăduți. Chiar dacă la bunica înseamnă la baza Bucegilor nu am abuzat de munte, ci doar de mancare, somnic si recuperat povesti.

În Bucuresti, printre drumuri am reusit să iesim si cu Vio la o alergare micuță în Poli. Chiar drăgută, cu multă zăpadă. Asteptam de mult momentul. Aaa… si m-am bătut cu zăpadă cu surioara mea de 7 ani :).

Reîntorsi la munte avem gânduri de mers la schi în Sinaia, însă cineva din grup s-a cam speriat de cele -25 grade anunțate aici si ne-am îndreptat către Azuga. Cel mai si cel mai mult îmi place la finalul zilei, când se eliberează pârtiile si pot pluti în voie, în liniste si fără stres că intră cineva în tine.

La ultima coborâre visam la un vin fiert la cabană si m-a păcalit nenea de la gondolă că e deschisă cea de sus. Ciuciu, am urcat degeaba si am înghețat puțin în bătaia vântului. Nu tu baie, nu tu vin; lacătul pus si căsuța cam părăginită. Măcar privelistea devine mai frumoasă pe însearate. Schiuri de turăăăăă! Când o să reusim să ne luăm oare? Am mai stat cu ochii pe ofertele la mâna a doua, dar nu prea s-au potrivit dimensiunile până acum. Poate vara asta avem noroc si găsim ceva ok-uț. Că tare bine-i când nu-i nebunie în jurul tău si e zăpada neatinsă. Ce-as mai fi pornit acum la drum pe schiuri, asa pe culmea din zare :).

Si închidem pârtia, după cum ne e obiceiul.

De Sinaia însă mi-era tare dor. Aici am copilărit si sunt nostalgică cu pârtiile si cabanele de aici. Sunt uimită cât de mult s-a schimbat pe aici de ultima oară când am mai schiat în Valea Dorului. Au apărut pârtii noi, bătătorite ca-n palmă :(, si dacă vrei să folosesti telescaunul nou e tare greu să mai ajungi la Cab. Valea Dorului. Si aia mi-e cea mai dragă. De acolo ieseam iarna făcând tunel prin zăpadă. Acolo stăteam primăvara la soare în costum de baie, după căteva coborâri pe schiuri Oricum deschiderea de la Sinaia mi se pare cea mai misto. Aici chiar simți că esti pe munte si destul de des am prins aici mare de nori. Păcat că e cam greu să nu te scoată din minți sistemul imposibil de cartele de la doi furnizori diferiți care nu reusesc să se înțeleagă. S-or aranja cândva si lucruile astea. Îmi cam lipseste atmosfera din copilărie când ne cunosteam mai toți, dar na, lucrurile se mai schimbă si e normal să fie asa.

*Cota 2000 Sinaia

N-am schiat foarte mult, dar tot am plecat printre ultimii de pe pârtie. Am coborât pe drumul de vară până până la 1400, cu o mică întârziere din căci s-a rupt legătura Cristinei de la placă, apoi pe Drumul Nou până în Sinaia. Ultima parte a fost sub orice critică, dar nu mai aveam de ales.

*Ups, legături rupte 🙁

Urmează noaptea de Revelion. Eu si Stefan nu suntem cu chef de party. Am prefera sa fim odihniți mâine asa că rămânem la bunica si cu ai mei. Ceilalți se duc la ApresSki. Pe la 1 si ceva am zis că facem totusi puțină miscare, să ciocnim un pahar de sampanie si ne întoarcem la somn. Doar că după un urcus de 5km am rămas la socializare si dans si băutură muuultă până dimineață. Apăi dacă vreți distracție, să fie! Asa că anul l-am început cu o durere de cap nemaipomenită, dacă tot l-am dezvățat de alcool în ultima perioadă. S-a revoltat a doua zi, nu glumă!

Abia pe 2 ianuarie am mai reusit să ajungem iar la schi si încă nu mă simțeam refăcută după noaptea de zbânțuială. M-am cam ofticat, dar na, ce să-i fac. Se mai întâmplă si până la urmă am  fost cu prieteni si am petrecut ca-n liceu. Mai merg si d’astea câteodată.

Sâmbătă trebuie să o luăm din loc spre Berlin. O culegem pe Simo din Rasnov si nu ne putem abține de la o plimbare până la Curmătura. Ce mai contează o mică abatere de la drum când oricum avem de condus peste 1500 km. Țac, pac, o ciorbiță, o poză si gata. Ne-am înviorat si suntem buni de drum lung acum.

Si pornim usurel spre Curmătura. Vremea ține cu noi.

*”mânca-o-ar mama de potecă, ce drăguță e ea asa :)”

Ne bucurăm toți trei la maxim de zăpadă, de scurta plimbare și de mâncarea de la cabană. Și zeamă goală dacă mănânc la o cabană pe munte tot îmi pare delicioasă.

Si gata sărbătorile în țară. Ne întoarcem la Berlin, mai stăm puțin si plecăm la schi în Austria.