Data: 24.08.2014.
Echipa: Stefan, Monica, Simona.

Am zis să mai schimbăm destinația de alergare puțin si ne-am adus aminte că ne-a plăcut în primăvară în Märkische Schweiz, plus că e destul de aproape de Berlin, până în 50 km.

Highlighturile zilei:
*alergare semimaraton prin pădure, cu ceva dealuri
*masă câmpenească
*la furat de mere si prune.

După o vineri seară care s-a prelungit iar până spre diminieață si în care mi-am luat porția de râs pentru toată luna, m-am trezit cu greu si am tulit-o către piață (doar sâmbătă e piată de legume si fructe pe aici prin cartier) în căutarea merelor cu gust descoperite săptămâna trecută. Si le-am prins, dar m-am pomenit că găsesc si rosii si castraveți care arătau fix ca cele culese din grădina bunicii în copilărie. Câtă bucurie! Abia astept să le încerc. Ziua de sâmbătă se termină cu puțină miscare la T-Hall, la cățărat, unde am corupt-o pe Simona să vină (cu mare usurință, ce-i drept). De data asta a văzut si ea cum e să nu-ți dea pace un traseu. S-a chinuit până i s-au blocat toți muschii si n-a apucat să-l termine. Rămâne numa’ bun pe creier până data viitoare. Cu sauna ne-am luat țeapă că au închis-o mai devreme decât era în plan si am ratat-o.

Vine si ziua de duminică si parcă am vrea si alte dealuri, nu doar cele din Grunewald. Si cum înălțimi nu prea sunt în Berlin, plecăm spre Märkische Schweiz. Destul de târziu, dar pentru o alergare avem timp suficient. Simona îsi ia mtb-ul să se plimbe, iar noi ne avântăm pe urcări. S-a făcut deja mai friguț si e perfect pentru alergat. După un km de încălzire începem să urcăm si-mi place. Simt o diferentă fată de astă primăvară. Pădurea e faină, iar de pe vârfulețe ai priveliste către lacuri si păduri parcă nesfârsite.

pe “piatra diavolului”

Încercăm să nu facem pauze din alergare, dar câteva secunde pentru o poză nu se pun :). Mai sus, îl prezint pe Stefan Cuceritorul înălțimilor greu de atins din Brandenburg, stând pe o piatră cu istorie sau …cu povețe. Există o mică legendă cum că înainte era o singură piatră mare pe care fermierii din zonă o foloseau pentru a juca cărți. Diavolul era doar observator la început, întrând până la urmă în joc. Dar fermierii au fost mai vicleni decât el si a început să piardă. Toate eforturile lui de a recupera ce a pierdut au fost în zadar iar banii dispăreau tot mai mult si mai mult, până a aruncat si ultimii bani si au ajuns tot în buzunarele fermierilor. Nervos peste măsură, Diavolul a sărit pe masă si un fulger imens însoțit de un tunet teribil a înjumătătit bolovanul, iar el s-a întors în iad. De atunci bolovanul e împărțit în două. Ceva de genul suna povestioara. Acu’ nu stiu sincer cât de bine am înțeles eu, căci germana mea încă lasă mult de dorit, din păcate.

Să ne continuăm alergarea. Azi nu vreau să depăsesc 15-16 km. Tot încerc să nu exagerez si să las piciorul să se vindece linistit. Dar ce, crezi că se poate? După vreo 12 km ajungem la înapoi la parcare si parcă-i prea puțin totusi. Plus că mă simt foarte bine, asa că îmi propun să mai alerg puțin cu Stefan si să-l las apoi să-si continue tura lungă. Am luat-o usurel, pe lângă lac si am tot înaintat până n-am mai văzut sensul să mă întorc. Uite asa am ajuns să dau turul lacului si să fac azi un semimaraton, cu urcari de puțin peste 400m (de două ori pe Krugberg 129m, o dată pe Dachsberg 109m :)) si încă câteva urcări mai micuțe).  Surprinzător, dar mă simt foarte bine. Mai, mai c-as mai continua :).

Ajungem la parcare si se pare că ne sincronizăm perfect cu Simona care tocmai se întorsese din tura cu bicicleta. Regrupați, ne mai plimbăm puțin prin împrejurimi si mi se fac ochii ca-n desene animate, d’ăia mari si hipnotizați la vederea pomilor plini cu mere. Par bătrâni si ai nimănui asa că nu pot să nu mă servesc din ei.

Simona la cățărat:

*găsiți-o pe Simona!

Tare bună-i leneveala-n iarbă, dar haideți la masă că am o foame de lup și poftă de rosiile alea din piață cu brânză proaspătă de capră.

După ce ne potolim foamea mă întorc la pomii mei cu mere si prune. Mă bag acolo unde am văzut mai mulți, mă uit în stânga si în dreapta si încep să îndes în rucsac roadele. Si totusi, nu par a fi ai cuiva. E plin de fructe pe jos. Nu pare a fi nimeni interesat de ele. Ups, a venit cineva. Dacă sunt localnici care mă vor certa? Dar nu, a venit si Simona la cules 🙂

Si uite cum plecăm cu traista plină de mere pe care în piață le găsesti cu 5 euro/kg, că de… sunt bio :).

Traseul pe Strava: