Perioada: 30 dec 2012 – 02 ian 2013.
Traseu Piatra Craiului: Plaiul Foii – Ref. Spirla – La Lanțuri – Ref. Saua Grind – Creasta Nordică – Ref. Ascuțit – Cab. Curmătura – Zărnesti.
Echipa de tură:
Stefan, Monica, Moni, Bejan.

Anul acesta renunțăm la cort pentru noaptea de revelion si facem rezervare de grup la cabană, dacă tot s-au arătat, spre surprinderea noastră, mai mulți doritori de a merge pe munte. Dar, ca să fie totusi mai interesant, patru dintre noi, am ales un drum mai lung către Curmătura – plecare din Plaiul Foii, urcare pe la lanțuri, apoi Creasta Nordică si în final întâlnirea cu restul grupului la cabană.

Vacanța de sărbători este în general un soi de maraton, cu multe treburi de rezolvat de final de an si vizite, asa că nu reusim să ne ținem de planul făcut. Normal că s-au ivit urgențe pe ultima sută de metri si au fost nevoiți să mă astepte să termin treburile. Cu mult chin, reusim să plecăm noaptea din Sinaia către Piatra Craiului. Sună cam absurd ce-am făcut, dar când timpul este asa limitat, mai forțezi câteodată. Asadar, am ajuns la Plaiul Foii pe la 2 noaptea. Până ne-am echipat de drum, s-a făcut vreo 3 noaptea. Cam târziu si suntem destul de obosiți, dar hai totusi să mergem până la primul refugiu, să dormim acolo. Măcar să ne trezim cu plăcere, departe de civilizație. Zis si făcut. Până la urmă nu-i mare lucru. Pe la ore de genul ăsta se pleaca de multe ori pe trasee mai lungi în Alpi. Diferența ar fi că acolo pleci la 3-4 dimineață, după ce te-ai odihnit înainte.

Am urcat încetisor, dar bucurosi că suntem în sfârsit pe munte. La Refugiul Spirla am ajuns pe la 5-6 dimineața si am decis să rămânem să ne odihnim. Arăta destul de bine si erau si pături. Nu prea înțeleg ce caută punga de gunoi când toată lumea ar trebui să si-l care, nu să-l lase în refugii. Mă rog, trecem peste asta. Sperăm să nu ne trezim foarte târziu căci ar fi drăgut să ajungem la o oră decentă în creastă, dar n-a fost să fie. Oboseala si-a spus cuvântul.

Dimineața, la prânz în cazul nostru, ne-a întâmpinat cu soare si munțisorii dragi care ne ademeneau.

.

Nici nu vreau să-mi aduc aminte ora la care am reusit să pornim către creastă, fix asa cum nu se face. Dar măcar suntem odihniți si condițiile par super.

*La Zaplaz

Până la refugiul Spirla ne-au condus doi câini drăguți, iar unul dintre ei, ne-a asteptat să ne trezim, să ne pregătim si o pornit cu noi în continuare pe traseu.

Cu tristete, ne-am luat rămas bun de la “vulpița”, câinele care ne-a fost alături până aici. Dar nu mai putea inainta; devenise prea abrupt. Sărăcuța se si lovise la un picior si-i curgea puțin sânge. Am încercat să o îngrijesc, să o bandajez, însă parea superficială rana si cred că mai rău o chinuiam.

Când a început zona mai delicată, soarele dădea deja semne că ne va părăsi în curând. Păcat, că nu vom mai avea priveliste.

Si un mic popas pentru ultimele bucăți din super-delicioasa ciocolată de casă, făcută de Moni, cu nucă si cu bule de lapte praf 🙂

Oooo, uite încă o bucățică de ciocolată. Aur curat!

Înainte  de o porțiune mai expusă am decis să ne legăm în coardă, pentru mai multă siguranță. Zăpada era perfectă si mergeam pe urme deja făcute, asa că urcusul nu ne-a dat prea mult de furcă. O singură zonă, o mică traversare pe stâncă ne-a dat mici emoții, dar am trecut fără probleme.

Ajunsi la Refugiul Saua Grind am descoperit că e cam plin. Nu ne asteptam. Ne-au făcut loc într-un colțisor si am adormit chirciți, îngrămădiți, dar rezonabil de bine. Dimineața ne întâmpină iar cu soare. După ce au plecat ceilalți din refugiu pe traseu (am luat contactele lor de Facebook: Iuliana Enache, George Vlad Isac + încă 2), ne-am desfăsurat si noi catrafusele si ne-am pus pe gătit. Nu prea e ok ce facem – că nu ne grăbim pe traseu, dar e asa bine să stai la soare. Chiar m-am pus puțin si la citit. Cred ca pe la 12 am strâns totul si am pornit pe creasta nordică, spre Curmătura.

De observat cât suntem de pregătiți: avem chiar si față de masă de sărbătoare 🙂

Vremea si zăpada sunt super. Mi-ar fi plăcut ceva mai multă zăpadă, dar poate e mai bine asa.

Traseul este foarte fain, dar din păcate Moni are genunchiul praf si se chinuie cam tare să înainteze.

Uite si un ochi mare care ne urmăreste:

Facem multe pauze pe traseu, admirăm, ne bucurăm si mergem încetisor, legându-ne la un moment dat pentru mai multă siguranță si în coardă. Important e să ajungem la Ascuțit înainte să se întunece. Si am ajuns chiar la limită. Deja soarele apusese când am intrat în refugiu, dar părțile mai delicate de pe traseu le-am făcut totusi fără frontale.

Am o vagă senzație că atunci când se gândeste la traseul de creastă din Crai, adică la prima ei experiență pe munte iarna, Monicăi (sau lui Moni) îi răsună încă cuvintele repetate excesiv de mine “Asigurati! Asigurați!” :)).

Uite si o capră neagră! ce funduleț alb si simpatic are 🙂

Pfoaaaa! Uite că si căprițele sărbătoresc revelionul. Au venit în grup mare în creastă si acum se retrag în văzul nostru. Sper că nu le-am stricat petrecerea.

Ciocolată de la Moni nu mai avem, dar ne-au rămas mai rămas chestii gustoase – “waffle de la mega”.

Uuuuui, prindem si culorile de apus sus în creastă. Nu prea e de bine, dar n-ar trebui să mai fie mult până la Ascuțit.

Gata creasta. Ne oprim înfometați la refugiu. Mulțumim celor care au lăsat acolo o pâine imensă, căci fix asta ne lipsea. Nu stim ce vechime avea, dar a mers de minune cu delicatesele pe care le avem prin rucsaci. Dulceața de cirese amare a fost de nota 10, dar nici cu salamul nu mă plâng.

De la refugiu urmează o coborâre usoară până la cabană, unde vom avea ocazia să ne odihnim. Era așa lumină de la lună, că se putea merge fără frontale.

Parca si câinele (Muchi) suferea cu noi. Of, ce greu e…hai că mai sunt câtiva metri până la cabană.

Mi-era că se strică Cabana Curmătura după renovare, dar uite că nu. Au făcut-o foarte drăguță, au modernizat păstrând atmosfera de cabană de munte. Fiind grup mare, am fost cazați toti într-o camera foarte misto de 12 paturi confortabile.

În noaptea de revelion am petrecut până spre dimineață, cu dansuri, povesti si jocuri de societate.

La final, după mult vin, doar Bufni mă mai înțelegea.

Si uite cum am reusit să stric primusul cel nou… S-au prins pastele astea de fundul recipientului de mi-a luat o groză să încerc să-l curăt. Ca nou tot n-am reusit să-l scot. Măcar pastele (exceptând partea arsă) au fost delicioasse, combinate cu un sos făcut de bunica mea si cărat în borcan pe tot traseul 🙂

*exemplu de “așa nu!”

Poză de grup fericit, înainte să ne luăm rămas bun de la cabană:

Si poza pozelor cu Stefan si Traian:

La revedere Crai frumosi! Ne-a plăcut si pe traseu si petrecerea cu prietenii la cabană. Revenim cu siguranță.